News Flash:

Hoti de lemne, speriati cu focuri de arma

5 Februarie 2009
840 Vizualizari | 0 Comentarii
Pentru a-i opri pe hotii de lemne, padurarul din comuna Valea Seaca a fost nevoit noaptea trecuta sa traga focuri de arma. Mai exact, Neculai Ungureanu, in varsta de 58 ani, din Valea Seaca, a mers in padure pentru a verifica daca nu sunt hoti de lemne.

Ajuns acolo, padurarul a constatat ca cinci persoane taiau arbori. Deoarece a strigat la hoti, care nu au fost impresionati, padurarul a facut uz de arma. Speriati, cei cinci hoti au abandonat lemnele taiate si au fugit. "Padurarul a prins cateva persoane la furat de lemne. Pentru a scapa de ei, padurarul a folosit arma pe care o avea in dotare. Am inceput si noi o ancheta pentru a stabili identitatea hotilor", a spus comisarul Mihai Nacuta, seful Politiei Pascani. Precizam ca din cauza hotilor, padurea din comuna Valea Seaca risca sa devina o amintire. Acestia au defrisat in ultimii ani zeci de hectare de padure. Nu exista zi in care sa nu fie prinse la furat de lemne cel putin 5-6 persoane. "In comuna Valea Seaca sunt probleme destul de mari. Acolo, hotii de lemne au distrus padurea. In doua luni de zile s-au constatat 60 de infractiuni si 20 de contraventii. Zilnic sunt prinsi hoti la furat. Trebuie neaparat sa facem ceva aici, pana nu este prea tarziu", a spus Pavel Grigore, seful Ocolului Silvic Pascani. Ingrijorati de soarta padurilor s-au aratat si politistii. "Noi organizam destul de des actiuni impreuna cu politistii din comune pentru a stopa furturile de lemne. Zilnic, politistii prind 5-6 persoane care au furat lemne. Au fost zile cand am prins si 10 persoane. Noi ne dorim ca ei sa fie trimisi in judecata, dar asta nu depinde de noi. Cei mai multi dintre hotii de lemne primesc doar amenzi", a declarat comisarul Mihai Nacuta.

neculai ungureanu
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3985 (s) | 24 queries | Mysql time :0.284528 (s)

loading...