News Flash:

Hoti trasniti

15 Februarie 2001
1075 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un hot si-a uitat certificatul de nastere la locul spargerii, un altul s-a imbatat si a fost gasit dimineata dormind

In istoria Politiei iesene au existat cazuri de hoti care au dovedit ca sunt incompetenti chiar si in aceasta meserie. In timp ce comiteau infractiunile pentru care ulterior au facut puscarie, hotii au uitat la locul faptelor tot felul de obiecte care au servit politistilor drept indicii sigure despre identitatea spargatorilor. Dintre numeroasele cazuri inregistrate pana acum, doua au atras atentia.

Betiv la furat

Acum cativa ani, un cunoscut infractor din Iasi si-a inceput cariera ca un obscuror "procurator" de roti de autoturisme. Ghinionul sau a fost insa mare. Chiar la prima spargere, respectivul hot, care "opera" in parcarea din fata hotelului Moldova, a fost prins asupra faptului. Lucra in liniste, aplecat la roata autoturismului, cand l-au batut pe umar doi politisti in uniforma. Infractorul aproape ca a innebunit cand si-a dat seama cine asistase la comiterea infractiunii. Culmea este ca politistii observasera cu cateva minute inainte ce face individul, dar s-au hotarat sa-l lase sa-si termine treaba inainte de a-i pune catusele. Astfel de cazuri au fost inregistrate in ultimii ani cu duiumul, iar respectivii hoti au ajuns dupa gratii datorita prostiei lor. Unul dintre ei este un anume Mistreanu, care acum o luna a plecat la furat roti de rezerva cu un prieten al sau si cu certificatul de nastere in buzunarul hainei. "Echipa de soc" a fost surprinsa de politisti asupra faptului. Subofiterii i-au lasat pe hoti sa scoata roata din portbagajul unui autoturism, dupa care au navalit asupra lor. Mistreanu, mai iute de picior, a reusit sa fuga de urmaritori, numai ca la locul faptei a lasat, datorita grabei, haina. La perchezitia facuta pe loc a fost gasit certificatul de nastere in buzunar si prinderea individului a fost o chestiune de ore. Un alt caz ciudat a fost inregistrat mai de mult, intr-o comuna din judet. Un hot a plecat la furat in miezul noptii si a spart un magazin satesc pe care pusese ochii cu cateva zile inainte. A reusit sa decupeze geamul magazinului, sa rupa gratiile si sa intre fara sa auda cineva. In magazin a dat de sticlele cu bautura, produsul sau preferat, si nu a mai avut rabdare pana acasa. A desfacut o sticla cu vodca si a baut mai bine de jumatate din ea, ca sa-si faca curaj. Numai ca, dupa ce a dat de gustul bauturii, nu s-a lasat pana nu s-a imbatat. Iar dupa vreo doua ore de betie a adormit in spatele tejghelei, epuizat, unde a fost gasit dimineata de angajatii magazinului, care l-au batut bine, dupa care l-au dus la postul de Politie.

Hotii fura acum orice

Printre lucrurile cele mai vizate de hoti in ultima vreme se numara tot felul de obiecte. Numai ca majoritatea prefera bijuteriile, care au un volum mic, dar o valoare foarte mare. Pentru un spargator este o adevarata problema sa plece de la locul faptei cu un televizor in spate, dar daca isi umple buzunarele cu inele, lanturi, bratari si cercei, nimeni nu va sesiza. O alta categorie de hoti, cei care fac sa dispara radiocasetofoane din masini, actioneaza, de obicei, la comanda. "Aceasta categorie de infractori este deosebita de celelalte. In primul rand, infractiunile comise de ei sunt foarte greu de probat, pentru ca spargatorii scapa de obiectul furat la primul colt de strada. Astfel, in lipsa corpului delict, politistilor le vine greu sa-i invinuiasca. Apoi, neantentia posesorilor de masini si faptul ca toti prefera acum un chilipir ii ajuta pe hoti. Sunt sigur ca nu exista multe casetofoane cumparate in Iasi, majoritatea provenind din furturi. Culmea este ca hotii care vand unui sofer un casetofon auto observa care este masina si, dupa cateva zile, revin si-l fura, pentru a mai face un ban. Dupa aceea il vand altui sofer si tot asa", ne-a declarat colonelul Dumitru Barliga, adjunct al sefului IPJ Iasi.
Totusi, nu toti hotii fura lucruri de valoare. Multi dintre ei se indreapta spre niste obiecte lipsite de valoare si ajung sa faca puscarie pentru cateva sticle cu bulion, de exemplu. Au fost astfel de cazuri in ultimele luni si, chiar la inceputul acestei saptamani, o batrana a depus reclamatie ca un individ i-a furat cateva kilograme de faina. Desi prejudiciul nu poate fi niciodata recuperat, mai dureros este ca, pentru cateva kilograme de faina, de carne, de fasole sau de cartofi, individul ajunge sa infunde puscaria, in loc sa primeasca altfel de pedeapsa, in speranta ca se va indrepta. Au fost cazuri in care indivizi care au furat un stilou au ajuns la puscarie si chiar au primit pedepse destul de mari.
Hotii, si mai ales cei marunti, numiti si gainari, au dat tot timpul bataie de cap politistilor; acestia sunt nevoiti sa-i haituiasca si, din aceasta cauza, cazuri mult mai importante raman cu autor necunoscut. In timp ce, zilnic, sunt prinsi doi sau trei gainari care fura un pachet de unt dintr-o alimentara sau trei sticle cu apa minerala, hotii adevarati, care dau lovituri de zeci de milioane de lei, dispar si nu sunt gasiti. IPJ Iasi are in lucru multe astfel de cazuri, numai ca tocmai cele mai marunte, sacaitoare, impiedica anchetele care ar trebui sa se faca.
Iulian MOFTEESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1307 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019018 (s)

loading...