News Flash:

Hotii cu imobiliare

17 Mai 2000
1462 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa usoara de imbogatire, afacerile imobiliare au tentat o serie de oameni de afaceri sa intre in breasla. Investitiile mici, riscul de asemenea mic, oameni foarte creduli si usor de manipulat, acestea au fost doar cateva din premizele care au determinat atragerea in acest gen de afacere si a unor indivizi fara scrupule, pusi pe capatuiala pe bunurile altora. Ioan Strugaru se poate numara printre victimele acestor indivizi. Apeland la serviciile agentiei ECHO pentru a-si cumpara o garsoniera, a avut ghinionul sa cumpere una aflata in disputa si pe care a trebuit sa o elibereze dupa trei luni. Si toate necazurile pentru ca a avut incredere in Nicolaie Ursu, directorul agentiei. Afacerea a inceput, dupa cum ne povesteste Strugaru, in 1996. "Atunci am vrut sa cumpar o garsoniera confort III pe strada Romana 37, bloc M1, parter, prin intermediul agentiei imobiliare ECHO, cu sediul pe atunci in Sarariei. Am luat legatura cu agentia prin intermediul ziarului unde aveau anunturi imobiliare. Ajuns la sediul firmei, Nicolaie Ursu m-a luat cu un taxi si m-a dus la o garsoniera de pe strada Romana. Acolo am hotarat ca pentru 1.700 de dolari sa cumpar garsoniera, desi era intr-o stare de degradare avansata. Ne-am deplasat inapoi la agentie unde i-am dat banii lui Ursu care mi-a promis ca va face el actele. In acest sens a adus-o pe Mariana Tanase care pretindea ca este proprietara garsonierei si am semnat un pre-contract de vanzare-cumparare. Cu toate acestea, contractul nu l-am primit si, la insistentele mele repetate, eram de fiecare data amanat, cu toate ca eu ii platisem in totalitate. In luna decembrie, patronul m-a chemat la el si m-a anuntat ca nu poate sa imi vanda garsoniera pentru ca a vandut-o la altcineva cu 8.700.000 de lei. Din aceasta suma a zis ca imi da 5.000.000 de lei dar ma roaga sa ii las lui cu imprumut, fara dobanda, pana pe 30 martie 1997. De atunci a inceput un adevarat calvar pentru mine, deoarece de fiecare data cand ma duceam dupa bani spunea ca nu are si imi dadeau in bataie de joc cate 100.000-200.000 de lei". Din pacate, pentru Ioan Strugaru firul povestirii nu s-a terminat in acest punct. "O data, cand am incercat sa imi recuperez din bani, la sediul agentiei era Ursu si un prieten de al sau, Gabriel Sergiu, care mi-a pulverizat in ochi o doza de spray lacrimogen si m-au luat la suturi spunandu-mi sa nu il mai sacai. Atunci am depus o plangere la politie care a trimis-o spre solutionare Sectiei 3, la sergentul major Gabriel Cucos. In urma anchetei, Ursu a declarat ca imi restituise banii si mai avea sa imi dea doar cateva sute de mii de lei. Dosarul a ajuns la parchet, la procurorul Viorel Loghin, care l-a clasat pe motiv ca suma este prea mica si nu constituie infractiune penala. Datorita acestei decizii, eu am ramas pacalit de 234.000 de lei, bani pe care din 1998 nu i-am mai vazut. Dar ma consider norocos pentru ca am scapat doar cu atat. Stiu ca altii au patit-o mai rau ca mine, deoarece, desi aveau dreptate, instanta nu i-a aparat", ne spune cu amar Ioan Strugaru. Daniel SIMIONESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1634 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024678 (s)