News Flash:

Hotul de la Mitropolie a ajuns in boxa acuzatilor

7 August 2001
1133 Vizualizari | 0 Comentarii
•El a recunoscut ca este la al doilea furt din Mitropolia Moldovei si Bucovinei •Constantin Buzdugan, absolvent al Academiei de Politie, fost politist la TF, este in prezent jurist la o firma ieseana •El risca pana la 20 de ani inchisoare

Cel mai cautat hot din Iasi, arestat in urma cu trei saptamani, a fost trimis in judecata de catre procurorii ieseni. El este un fost politist, care se lauda acum ca o facea pe detectivul prin Mitropolie. Constantin Buzdugan (41 de ani), din Vatra Dornei, este cel care a incercat, in noaptea de 12 spre 13 iulie, sa sustraga ce a mai ramas in casieria Mitropoliei dupa jaful pe care tot el l-a comis pe 27 aprilie 2001, atunci cand a furat aproximativ 65 de milioane de lei. In fata procurorilor ieseni, Buzdugan a afirmat ca a dat spaga 500 de marci unui calugar pentru a-i gasi un serviciu chiar la Mitropolie, insa nu s-a rezolvat nimic. Pentru a se razbuna, acesta a intrat in Casa Domnului, dar nu pentru a fura bani, ci pentru a gasi documente compromitatoare. Din cercetarile efectuate de organele de Politie din cadrul Sectiei III s-a stabilit ca cel retinut intentiona sa opereze in acelasi mod ca in cazul primei spargeri. Inarmat cu un adevarat arsenal de chei, surubelnite si alte instrumente specifice hotilor care opereaza prin efractie, Constantin Buzdugan s-a ascuns inca din timpul zilei intr-o incapere din sediul Palatului Administrativ al Mitropoliei, urmand ca noaptea sa sparga casieria. Costica Luchian (43 de ani), si el fost politist, isi efectua rondul de paza obisnuit, cand a auzit un zgomot suspect in cladire. Luchian a intrat in incinta decis sa vada ce se intampla si a avut surpriza sa constate ca in toaleta se ascundea un barbat de aproximativ 40 de ani. Acesta a incercat sa fuga dar paznicul s-a opus cu fermitate, intre el si suspect avand loc o incaierare care s-a soldat cu ranirea destul de grava a lui Luchian dar si cu imobilizarea agresorului. In mai putin de 15 minute, doua echipaje ale Politiei au sosit la fata locului dupa ce angajatul Mitropoliei i-a instiintat despre capturarea hotului.
Constantin Buzdugan, fost politist in cadrul Politiei Transporturi Feroviare, este absolvent al Academiei de Politie si actualmente jurist la firma Com Invest Carpati. El va sta in arestul Politiei sub acuzatiile de furt calificat si talharie. Daca va fi gasit vinovat, el risca o pedeapsa cuprinsa intre 3 si 20 de ani inchisoare.
Andrei ASTEFANESE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1408 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018836 (s)