Economic Local

Iașul a fost mai poluat în ultima săptămână! Au fost înregistrate depășiri la indicatorul PM10

Publicat: 25 iun. 2022
_____ Vizualizări 2 Comentarii
Iașul a fost mai poluat în ultima săptămână Au fost înregistrate depășiri la indicatorul PM10
Noi episoade de poluare au fost înregistrate în Iași

Iașul a fost mai poluat în ultima săptămână, arată datele înregistrate în cele 5 stații de monitorizare a calității aerului. Potrivit specialiștilor Agenției pentru Protecția Mediului, cauzele depășirilor la indicatorul PM10 sunt traficul auto și sursele locale de poluare

Noi episoade de poluare au fost înregistrate în Iași în ultima săptămână. Datele înregistrate de cele 5 stații de monitorizare a calității aerului (IS-1 – Podu de Piatră, IS-2 – Decebal – Cantemir, IS-4 – Aroneanu, IS-5 – Tomești și IS-6 – Bosia – Ungheni) arată că în Iași au fost noi episoade de poluare. Pe 23 iunie 2022 indicele generale de calitate a aerului corespunzător poluanților monitorizați a fost de la „Bun” la „Acceptabil”, iar pe data de 22 iunie 2022, de la „Bun” la „Rău”. Posibilele cauze care au condus la valori crescute ale concentrațiilor indicatorului PM10 măsurat automat în stația IS-2 în data de 22 iunie 2022 au fost înregistrate pe fondul poluării rezultate din sursele locale existente în zonă și a traficului auto. Datele sunt furnizate de stațiile automate de monitorizare a calității aerului din județul Iași care fac parte din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului.

Indicele specific și general de calitate a aerului se calculează în conformitate cu Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1818/2020 privind aprobarea indicilor de calitate a aerului, care reprezintă un sistem de codificare utilizat pentru informarea publicului privind calitatea aerului. Indicele specific de calitate a aerului este calculat pentru următorii indicatori: dioxid de sulf (SO2), dioxid de azot (NO2), ozon (O3), PM10 și PM 2,5.

Iașul a fost mai poluat în ultimele zile

Indicele general este calculat ca maxim din indicii specifici când există date pentru minim un poluant. La stabilirea indicelui general în cazul stației de tip trafic IS-1 se utilizează indicii specifici pentru indicatorii PM10 și NO2. La stabilirea indicelui general în cazul stației de tip industrial amplasată în arie urbană IS-3 se utilizează indicii specifici pentru indicatorii PM10, NO2, SO2.

La stabilirea indicelui general în cazul stațiilor de fond IS-2 și IS-5 se utilizează indicii specifici pentru PM10, PM 2,5, NO2, SO2 și O3. Nivelul poluanţilor PM10 şi PM2,5 măsuraţi prin intermediul staţiilor automate de monitorizare a calității aerului din municipiul și judeţul Iaşi au fost la un nivel ridicat, din cauza incendiilor de vegetație, calitatea aerului fiind necorespunzătoare. La ambii poluanţi, au fost depăşite constant valorile medii zilnice admise (50 micrograme/mc pentru PM10 şi 25 micrograme/mc pentru PM2,5).

Sunt necesare noi măsuri pentru reducerea poluării

Toți cei interesați pot urmări în timp real calitatea aerului prin pagina web www.calitateaer.ro. Aici, se pot vizualiza informații actualizate orar, aflate în curs de validare și certificare. De asemenea, buletinul zilnic de informare privind calitatea aerului este publicat a doua zi pe pagina noastră web și pe pagina de Facebook. https://www.facebook.com/apmiasi, http://www.anpm.ro/web/apm-iasi/buletine-calitate-aer.

„Toate depășirile valorilor limită zilnice pentru protecția sănătății umane înregistrate de APM Iaşi sunt notificate, conform procedurilor, autorităților implicate în realizarea măsurilor necesare pentru reducerea poluării: Consiliul Judeţean, Instituția Prefectului, Garda Naţională de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, primării”, susțin specialiștii Agenției pentru Protecția Mediului Iași.

O nouă campanie prin care a fost redusă cantitatea de deșeuri s-a derulat în acest an, în Iași. Campania a fost un real succes. Pe de altă parte, specialiștii de mediu spun că Iașul a fost mai poluat din cauza traficului, gunoaielor aruncate pe câmpurile din Iași, de aceea trebuie luate măsuri pentru ca reducerea poluării.

Comentarii
Adauga un comentariu