Eveniment-Social

IASUL ARUNCAT IN AER DE O BOALA COMUNA! Trei ieseni au murit de gripa in ultimele zile!

Publicat: 30 mart. 2016
1

@ Iasul face parte dintre primele judete cu cele mai multe astfel de cazuri @ In fiecare saptamana, numarul acestor pacienti este in crestere

Clipe de neliniste pentru ieseni. Zilnic apar la spital pacienti cu viroze respiratorii, insa tot mai multe astfel de cazuri sunt inregistrate. Numarul cazurilor de gripa de tip AH1N1 identificate la pacientii din judet, care se prezinta la spital cu simptomele specifice, este din ce in ce mai mare. Din acest motiv, Iasul se mentine printre judetele fruntase in ceea ce priveste numarul de cazuri confirmate de existenta a virusului. La Iasi, doar in primele trei saptamani ale lunii martie, 20 de cazuri noi au fost confirmate de catre Institutul National de Sanatate Publica (INSP). In prezent, pana la data de 20 martie, la Iasi au fost confirmate 39 de cazuri pe tot sezonul 2015-2016.

Citeste si: Virusul AH1N1 face noi victime la Iasi! O ieseanca de 65 de ani, internata de urgenta

De asemenea, au fost confirmate si trei decese la pacientii internati la Spitalul de Boli Infectioase, care erau diagnosticati cu mai multe boli cronice. Aceste cazuri sunt mai severe, astfel ca apar complicatii destul de grave, iar medicii nu mai pot face nimic. Acesta este si cazul unui pacient din Botosani, care trebuia sa fie transferat la Spitalul de Boli Infectioase „Sf. Parascheva” din Iasi, cu suspiciune de gripa de tip AH1N1. Potrivit reprezentantilor de la spital, ieri a fost semnat un aviz de transfer pentru pacient de la spitalul din Botosani. Elicopterul SMURD a fost trimis la fata locului pentru a aduce pacientul la Iasi, insa starea acestuia s-a agravat, persoana intrand in stop cardio-respirator. Din acest motiv, pacientul a ramas pentru moment internat in Botosani.

Virusul gripal, un adevarat pericol pentru pacientii cronici

Cel mai frecvent, pacientii cu boli cardiovasculare si diabet zaharat sunt cei mai expusi la forme severe de gripa. De asemenea, elementul comun la pacientii care au decedat din cauza virusului gripal este faptul ca nu aveau facut vaccinul antigripal, lucru esential la pacientii bolnavi cronici.

„Ca sa nu mai apara astfel de situatii tragice, incercam sa le atragem atentia tuturor persoanelor, mai ales bolnavilor cronici si a contactilor lor sa se vaccineze antigripal. De obicei, pacientii cronici trebuie sa se vaccineze, mai ales pentru ca stiu ca pot aparea complicatii”, a precizat dr. Danut Teodor, medic infectionist si purtatorul de cuvant al Spitalului de Boli Infectioase din Iasi. Ministerul Sanatatii desfasoara o campanie de vaccinare gratuita a populatiei cu risc ridicat de imbolnavire, adica persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii si cardiovasculare, boli metabolice, copii si batrâni institutionalizati, personal medical, gravide. Pana in prezent, putin peste 625.000 de persoane si-au facut vaccinul antigripal la nivel national.





Comentarii
  • Cea mai multa mizerie si saracie din tara se afla in partea de NE a Romaniei. Judete precum Iasi, Vaslui, Botosani sunt campioane la mizerie si saracie in viata de la sate … asa ca sa nu ne miram prea mult.

    Ca un bonus: ar tb sa multumim ca nu avem si alte forme severe ale unor boli prin aceste zone …

Adauga un comentariu