News Flash:

Iasul cheltuie 500 mii lei, sa scape de virusul West Nile

3 Septembrie 2010
1138 Vizualizari | 2 Comentarii
• Firma selectata de municipalitate este obligata sa starpeasca tantarii din opt zone: Pacurari - Copou, Ticau - Sararie, Dacia - Alexandru cel Bun, Cantemir - Socola - Centru, Galata - Nicolina, CUG - Frumoasa, Moara de Vant - Tudor Vladimirescu, Bucium - Zona Industriala

Virusul West Nile l-a speriat atat de tare pe primarul Gheorghe Nichita, incat acesta a dispus cheltuirea a inca 500 mii lei pentru o noua etapa de starpire a tantarilor. Alegerea unei firme care sa execute lucrarea a cazut in sarcina fostei Directii de Servicii Publice Municipale, actuala Servicii Publice Iasi SA. Contractul a fost atribuit, recent, printr-o negociere directa, fara publicarea unui anunt de participare, firmei SC Wasval SRL. Aceasta a mai castigat un contract similar, dupa ce a participat la o licitatie organizata in luna aprilie. Sefii Servicii Publice SA sustin ca au fost nevoiti sa faca o achizitie directa, intrucat nu puteau suplimenta vechiul contract cu mai mult de 50 la suta. Si asta mai ales pentru ca sefii municipalitatii iesene au solicitat efectuarea serviciului de deratizare in regim de urgenta, printr-o decizie emisa la 17 august 2010. La negocieri au fost invitate trei firme, respectiv SC Wasval SRL, SC Mior SRL si SC Epert 3D SRL, dar singura oferta a fost depusa doar de primul agent economic. Durata noului contract este de trei luni. "Pentru a evita posibila invazie de insecte si pentru executarea comenzii Primariei Municipiului Iasi nr. 73943/17.08.2010, prin care se solicita efectuarea serviciului de deratizare in regim de urgenta, a fost propusa procedura de negociere fara publicarea unui anunt de participare in prealabil, ca o masura strict necesara, atunci cand perioadele de aplicare a licitatiei deschise, a licitatiei restranse, a negocierii cu publicarea prealabila a unui anunt de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extrema urgenta", a sustinut Corneliu Bart, directorul adjunct al Servicii Publice SA, prin intermediul unui raspuns oficial.
Firma este obligata sa starpeasca tantarii din opt zone: Pacurari - Copou, Ticau - Sararie, Dacia - Alexandru cel Bun, Cantemir - Socola - Centru, Galata - Nicolina, CUG - Frumoasa, Moara de Vant - Tudor Vladimirescu, Bucium - Zona Industriala. Lucrarile de larvicizare vizeaza zonele Cacaina, Ciric, Vamasoaia sau malurile Bahlui si lacul Gradina Botanica. Pentru starpire sunt folosite atomizoare, adica instalatii de pulverizat, costurile fiind de 8,23 lei pe hectar. Firma Wasval SRL este monitorizata de o comisie de receptie a lucrarilor, formata din reprezentanti ai Primariei Municipiului Iasi, Directiei de Servicii Publice Municipale, Directiei Sanitar Veterinare, Agentiei pentru Protectia Mediului si ai Directiei de Sanatate Publica.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Doxa  | #121605
Sant cel putin 10 firme de deratizare in Iasi care presteaza servicii DDD,cu autorizatii in regula,dar care nu cotizeaza la Primarie si de-aia sant invitate doar 3.Asa se face ca si-a Permis Primaria sa trimita adrese la asociatiile de proprietari cu firmele AGREATE de Primarie.Pe ce criterii agreaza "specialistii"Primariei firmele utorizate de institutii abilitate?Pe grosimea spagii?Nu va e rusine,trantorilor?
5 miliarde dintr-un condei  | #121606
Rusine...5 miliarde asa dintrun pix.De ce n-ati facut licitatie anuntata ca poate veneau si firme din Bucuresti sau din alta parte.Va era teama ca nu imparte banii cu voi?RUSINEEEEEEEEEEE
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.9115 (s) | 22 queries | Mysql time :0.761654 (s)