News Flash:

Iasul este fruntas la poluare fonica

18 Aprilie 2007
1325 Vizualizari | 0 Comentarii
George Albulescu
• Judetul Iasi este al doilea in topul judetelor din regiunea de Nord-Est unde se inregistreaza un grad ridicat de poluare fonica, dupa judetul Galati • Cel mai grav lucru este faptul ca, de la an la an, numarul bolilor profesionale cauzate de zgomot creste iar afectiunile provocate de acestea sunt permanente


Expertii romani si austrieci au discutat ieri la Iasi, in cadrul unui seminar problemele legate de factorii de risc si securitate la locul de munca. Concluziile seminarului au fost ca Iasul este un factor de risc in domeniu, poluarea fonica fiind din ce in ce mai frecventa in mediul economic. Seminarul avand ca tema "Implementarea legislatiei armonizate in domeniul securitatii si sanatatii in munca in intreprinderi mici si mijlocii", sustinut de catre Inspectia Muncii Bucuresti si de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) in cadrul proiectului Phare de colaborare Romania-Austria, a adus in discutie cele mai importante probleme legate de sanatatea si siguranta angajatilor la locul de munca. Deoarece o persoana petrece circa o treime din zi la locul de munca, expunerea la riscurile profesionale este indelungata si are efecte negative atat in viata profesionala, cat si in cea personala. Intreaga responsabilitate pentru asigurarea securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca revine in intregime angajatorilor, in conformitate cu legislatia nationala si cea europeana. Cele mai multe accidente sunt in cadrul intreprinderilor cu mai putin de 50 de lucratori, unde numarul accidentelor mortale este aproape dublu fata de cel inregistrat in intreprinderile mari. "Majoritatea accidentelor sunt stupide, multe din lipsa ambalarii corecte a produselor chimice sau a improvizarii si a imaginatiei. Fruntase la aceste tipuri de accidente sunt intreprinderile mijlocii, urmate de cele mici. Angajatorii nu realizeaza ca poate costa mai mult intretinerea unei persoane accidentate decat asigurarea conditiilor de munca potrivite", a declarat Nicu Marzavan, expert proiect Austria.

Poluare fonica ridicata

Judetul Iasi este al doilea in topul judetelor din regiunea de Nord-Est in ceea ce priveste gradul de poluare fonica, dupa judetul Galati. Cel mai grav lucru este faptul ca din an in an numarul bolilor profesionale cauzate de zgomot creste iar afectiunile provocate de acestea sunt permanente. In aceasta situatie sunt in momentul de fata 212 persoane, 170 cu dificultati de auz si 42 care si-au pierdut total auzul. Cele mai daunatoare domenii sunt cele ale constructiilor, ale metalurgiei, silviculturii, alaturi de sanatate, educatie si productia alimentara. "Ceea ce nu stie multa lume este faptul ca zgomotul are influente mult mai mari. Acesta poate deregla actiunea glandei tiroide, poate provoca dureri de stomac, ulcer si intensifica efectul drogurilor", a declarat Eugen Fulop, inspector sef-adjunct pentru sanatate si securitate in munca in cadrul ITM Iasi.
Prevederile legale au ca scop diminuarea riscului de pierdere a auzului prin reducerea nivelului de zgomot atat de la sursa directa, cat si prin folosirea echipamentului de protectie auditiva. Angajatorii au obligatia legala de a proteja securitatea si sanatatea lucratorilor impotriva tuturor riscurilor legate de zgomot la locul de munca prin masuri de prevenire ce includ si supravegherea medicala a auzului lucratorilor, daca nivelul mediu de zgomot al unei zile de munca depaseste 85 de decibeli. Limita maxima admisa de expunere zilnica la zgomot este de 87 de decibeli.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5023 (s) | 22 queries | Mysql time :0.372405 (s)