News Flash:

Iasul ingenunchiat de Hunedoara

7 Februarie 2002
851 Vizualizari | 0 Comentarii
Interesele prefectului de Hunedoara, Aurelian Seraficeanu, au ajuns pana in judetul nostru. Reprezentantul Guvernului in teritoriu, chiar daca cel din vestul tarii, a fost deranjat de o firma ieseana ce a dorit sa intre pe piata libera(?) din judetul amintit. Societatea Agmus s-a inscris la o licitatie organizata de Compania Nationala a Huilei (CNH), privitoare la achizitionarea de grinzi de sustinere miniera. Firma ieseana a incercat astfel obtinerea unui contract de aproape 200 de miliarde de lei, bazata fiind pe experienta si profesionalismul recunoscut. Dar acest lucru a lezat interesele economice ale prefectului Seraficeanu, cel care detine controlul la peste 4 mari societati comerciale din Hunedoara, reunite intr-un consortiu, Gerom Industrial. Care consortiu doreste acapararea intregii piete din vestul tarii.

"Gerom sunt eu"

Nestiind despre situatia din zona, societatea Agmus a cumparat caietul de sarcini cu intentia declarata de a castiga licitatia. Imediat, insa s-a trezit cu o serie de controale pe cap, controale venite din partea IGP, a Garzii Financiare si a altor institutii. Chiar daca pare improbabila, suprapunerea acestor controale peste inscrierea la licitatia amintita si amenintarea la adresa consortiului hunedorean este de domeniul realului. Gerom Industrial are in componenta 4 unitati. Prima se numeste Gerom International Oxigaz, unde familia prefectului detine peste 75 la suta din actiuni. A doua, Gerom Invest, este detinuta in proportie de 70 la suta de aceeasi familie. La Umirom, societate specializata pe constructii utilaj industrial, 87 la suta din actiuni sunt detinute de societatea Gerom Invest. Ultima unitate, Rotrans, societate de transport apartine tot familiei Seraficeanu. Consortiul are afaceri in special cu CNH, de aici si interesul manifestat de prefect si dorinta de a nu pierde "vaca de muls" a statului. De altfel, pentru a se asigura din toate partile, Aurelian Seraficeanu l-a numit in functia de vicepresedinte al firmei sale pe Adrian Todor, fost director comercial la CNH. Seful Departamentului comercial al CNH, Ionel Botoroaga, este directorul Umirom. Pe langa toate acestea, Gerom detine actiuni la alte 5 societati din zona.

Ministrul Industriilor l-a certat si l-a pupat pe Seraficeanu

Imediat dupa explozia de la mina Vulcan, ministrul Industriilor, Dan Ioan Popescu, aflat la Petrosani, a declarat ca "seful compartimentului Financiar CNH si contabilul sef al EM Lupeni fac parte din comisii de cenzori ale firmelor prefectului Seraficeanu, iar fostul sef al Departamentului Comercial al CNH este in prezent director la Umirom, apartinatoare de Gerom. De asemenea, nu mi se pare normal ca intr-un asemenea moment tragic sa aiba prioritate plata unor firme si nu situatia care exista in companie".
Acest lucru nu l-a impiedicat insa pe prefect sa-si continue activitatea nestingherit.

Agmus controlata la sange

In luna ianuarie a acestui an, la societatea ieseana a venit o comisie de control de la IGP care viza activitatea unitatii din ultimul an. La aceasta actiune au participat si ofiteri din cadrul Biroului Economic al Politiei Municipiului Iasi. Desi au stat la Agmus mai bine de o saptamana, rezultatul controlului nu se cunoaste inca. O alta comisie formata din inspectori ai Garzii Financiare a inceput zilele acestea un control la aceeasi societate. De aceasta data sunt vizate actele contabile privitoare la plata datoriilor catre stat, precum si cele comerciale. Asemenea controale nu reprezinta o noutate, dar faptul ca in scurt timp firma ieseana trebuie sa treaca prin furcile caudine a doua comisii este un semn ca cineva, acolo sus, nu o iubeste. Iar inscrierea pe lista participantilor la licitatia CNH apare astfel intr-o alta lumina. Mai ales ca este vorba de 200 de miliarde de lei, bani pe care, chiar daca nu ii are compania, ii are statul. Mai trebuie adaugat ca prefectul Aurelian Seraficeanu este, si se pare ca va fi in continuare, omul PSD, partid aflat la putere, dar care a anutat inceputul campaniei anticoruptie.
Vasile MIRON
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1195 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014930 (s)