News Flash:

Iasul, o halta in drumul Vasluiului - FOTO&VIDEO

19 Martie 2010
1672 Vizualizari | 2 Comentarii
Georgian Paun a inscris un gol superb dar Vasluiul a invins la Iasi cu 3 1
Poli Iasi - FC Vaslui 1-3 (0-1), intr-un meci din etapa 22 a Ligii I. Partida a fost foarte tensionata, arbitrul Hategan impingand de la spate Vasluiul spre o victorie totusi meritata. Cele patru goluri au fost marcate de Paun si respectiv de Wesley, autor a unei duble, si Costly. Antrenorul Petre Grigoras a plecat de pe banca tehnica in minutul 78, dupa golul de 2-1 marcat de Costly. "Suntem principalii candidati la retrogradare. Este cea mai mare dezamagire a mea din ultimii cinci ani", a declarat antrenorul Petre Grigoras. Etapa viitoare, fara Badea, Ionescu, Paun si Adrian Ilie, Poli va intalni duminica Universitatea Craiova
Iasul a devenit o halta in drumul Vasluiului spre o noua participare in cupele europene. Vasluienii lui Adrian Porumboiu s-au obisnuit sa castige toate meciurile pe care le disputa impotriva rivalilor din Iasi, fie ca meciul se joaca la Vaslui sau pe Emil Alexandrescu. La fel s-a intamplat si aseara, cand FC Vaslui a invins cu 3-1 Politehnica, producand o noua umilinta unei formatii din care a mai ramas doar istoria. Impinsi de la spate de arbitrajul lui Ovidiu Hategan, un central apreciat foarte mult de Adrian Porumboiu, vasluienii au invins, totusi meritat, cu 3-1. Gazdele au marcat prin Paun '48, cu o executie superba, iar oaspetii au punctat prin Wesley '37, '82 si Costly '77. Baietii lui Petre Grigoras au inceput bine meciul cu Vasluiul si in minutul 6, Bujor a scapat singur cu portarul Kuciak, dar a tras slab in goal-keeper-ul slovac. Aceasta actiune avea sa fie insa doar un foc de paie, pentru ca oaspetii au trecut repede la carma jocului si au impus ritmul in prima repriza. Costly a ratat insa singur de doua ori cu toata poarta in fata, astfel ca deschiderea scorului este consemnata in minutul 37, cand Wesley a primit o pasa la limita off-side-ului in banda dreapta, a intrat in centru si l-a invins pe Branet cu un sut la coltul lung. Acesta avea sa fie de altfel si scorul pauzei. La vestiare, antrenorul Petre Grigoras si-a certat tare jucatorii si a facut doua schimbari: i-a scos pe Ionescu, usor accidentat, si pe Buhusi si i-a introdus pe Ignatov si Nuno Viveiros. Iesenii au iesit mult mai motivati de la vestiare si au pus stapanire pe joc. La patru minute de la reluare, Paun a egalat cu o executie superba spre bucuria celor 8 mii de ieseni prezenti in tribunele stadionului Emil Alexandrescu. Bujor a centrat de pe partea dreapta, Kuciak a respins in fata, de unde Ignatov a pasat spre Paun, care a reluat pe spate, din careul mare, în plasa portii vasluiene.

Tensiune uriasa

Fotbalistii lui Petre Grigoras puteau da lovitura in minutul 53, cand Ignatov a centrat de pe partea stanga dintr-o lovitura libera, iar Costache a trimis cu capul peste poarta din 6 metri. Presiunea iesenilor nu a dat roade insa si, in minutul 78, Costly i-a readus pe oaspeti în avantaj, cu o lovitura de cap, dupa un corner executat de pe partea dreapta de Lucian Sanmartean. Iesenii au cerut fault in atac la aceasta faza, antrenorul Petre Grigoras parasind banca tehnica, dupa ce i s-a facut rau, dupa cum a explicat tehnicianul Politehnicii. La 1-2, iesenii au avut o replica imediata, Barladeanu a sutat din marginea careului, Kuciak a respins in fata, dar Ignatov a ratat incredibil sutul. In minutul 82, cel mai bun jucator de pe teren, Wesley a executat perfect o lovitura libera de la 20 de metri, usor acordata de arbitrul Ovidiu Hategan. Din minutul 83, gazdele au jucat în inferioritate numerica, dupa eliminarea lui Paun, iar ca tacamul sa fie complet, Adrian Ilie a incasat al 11-lea galben in acest sezon si va fi suspendat si el la Craiova, etapa viitoare, acolo unde nu vor putea juca nici Vali Badea sau Andrei Ionescu, ambii fosti jucatori ai oltenilor. Dupa meci, antrenorul Petre Grigoras a explicat ca a plecat de pe banca pentru ca i s-a facut rau si nu si-a menajat jucatorii deloc. "Am plecat de pe banca pentru ca mi s-a facut rau si nu vreau sa comentez arbitrajul. Nu e treaba mea! Cat despre meci, Poli Iasi asa cum mi-o doresc eu a jucat doar vreo 20 de minute in repriza a doua. Sunt extrem de dezamagit nu atat de rezultat, pentru ca pana la urma am pierdut doar 3 puncte si nu sunt nici primele si nici ultimele pe care o sa le mai pierdem. M-a dezamagit atitudinea elevilor mei. In prima repriza am jucat bambilici. Dupa pauza, dupa o discutie mai tare cu baietii in vestiar, am jucat mai bine vreo 20 de minute in repriza a doua, dar atat. Dupa cum am jucat astazi suntem principala candidata la retrogradare, iar daca Vasluiul ne conducea cu 3-0 la pauza, era meritat. Este cea mai mare dezamagire din ultimii cinci ani ai mei de antrenor. Nici cand era pe banca Otelului Galati si am pierdut cu 7-0, nu am fost atat de dezamagit. Imi asum intreaga vina pentru esec. Este inadmisibil ca Ilie sa ia atat de usor cartonas galben. Pentru mine acest jucator nu mai exista atat timp cat mai sunt eu antrenor. Sau poate voi fi si eu penalizat pentru acest esec", a declarat Petre Grigoras. De partea cealalta, Marius Lacatus si-a felicitat jucatorii pentru victorie si pentru ca au avut forta sa treaca peste infrangerea de acasa cu Bistrita.

Caseta tehnica a partidei

Poli Iasi - FC Vaslui 1-3 (0-1)
Au marcat: Paun '37 / Wesley '37, '82 si Costly '77
Stadion: Emil Alexandrescu
Vreme: frumoasa
Spectatori: 8.000 (500 de la Vaslui)
Gazon: bun
Formatii: Politehnica Iasi: 1. Branet - 7. Barladeanu, 23. Ad. Ilie, 24. Straton, 3. Costache - 77. A. Ionescu (8. Ignatov '46), 5. Onicas, 22. Buhusi (16. Viveiros '46) - 11. Bujor, 14. Paun, 26. Negru. Antrenor: Petre Grigoras.
FC Vaslui: 1. Kuciak - 20. Milanov, 6. Gladstone, 3. Papp, 27. Hugo Luz - 11. Milisavljievic (18. L. Sanmartean '74), 23. Pavlovic, 30. R. Costin (8. Zmeu '87), 10. Gerlem (25. Delgado '85) - 80 Wesley, 13. Costly. Antrenor: Marius Lacatus.
Cartonase galbene: Paun '49 si '83, Negru '62, Onicas '79, Ad. Ilie '88 / Papp '27. R. Costin '73, Costly '78, Wesley '83.
Cartonas rosu: Paun '83.
Arbitri: Ovidiu Hategan - 5, Eduard Dumitrescu - 6, Octavian Sovre - 6
Observatori: Ioan Silviu Veronel, Pavel Peniu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Galerie Video

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

SHADOW  | #100419
CEL MAI BUN TITULAR DE ORIGINE ROMANA DIN LOTUL VASLUIULUI A FOST ""HATEGAN"". FELICITARI Tovarasului PORUMBOIU. TREBUIA SA ISI ASIGURE SPATELE DUPA CE A STAT CAPRA LA NENEA JEAN. ATATA TIMP CAT NOI
JUCAM CU JUCATORI IMPRUMUTATI IAR CEI CU CONTRACT
NU AU LOC NICI LA ECHIPA A DOUA CE PRETENTII SA MAI AVEM.
CE DRAKU CAUTA IN LOT BUHUSI. ALOOO GRIGORAS PE CINE ERAI SUPARAT ASEARA DUPA CONFERINTA??? PE JUCATORI? SAU PE MANIERA IN CARE AI PREGATIT ECHIPA? BRANET ACELASI PORTAR DE 2-3 FAZE. ONICAS SI IONESCU ERAU AFECTATI DE INFRANGEREA STELEI, NU II DOARE PE EI PREA TARE DE POLI IASI, LEAFA TOT DE LA STEAUA VINE.SINGURII CARE S-AU ZBATUT AU FOST IGNATOV, VIVEIROS SI PAUN IN REST, SE INFIINTEAZA PENTRU EI POLI 3, POATE O PREIA GRIGORAS IMPREUNA CU I. POPA, VAD CA INVATA SA SE COMPORTE CA SI EL, DAR MAI ARE DE INVATAT, POPICA ERA VERSAT IN DOMENIU ...TEATRU
BriaurIDIOT  | #100422
"La 1-2, iesenii au avut o replica imediata, Buhusi a sutat din marginea careului, Kuciak a respins in fata, dar Ignatov a ratat incredibil sutul". UNDE MATA l-ai vazut pe BUHUSI in repriza a doua? BIRAURe MARE DOBITOC MAI ESTI. Un LINGAU mai mare in presa ca tine doar MINEA mai e, cand era Boca presedinte o duceai bine impreuna cu Mirea, erati de-ai casei in birou la Boca.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1518 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021415 (s)