Eveniment-Social

Iata cei mai instariti functionari publici din Iasi – FOTO

Publicat: 18 iun. 2014

@ Cativa functionari publici din Iasi au ajuns sa o duca mai bine decat sefii lor pe linie ierarhica @ Unii functionari detin averi impresionante, au cate trei sau patru locuinte, detin miliarde in banci si incaseaza lunar venituri aproape cat sefii lor @ Unii au state vechi in aceasta institutie publica si sunt pe acele functii de ani de zile

In judetul Iasi nu doar sefii de institutii o duc regeste de pe urma functiilor pe care le ocupa. S-a ajuns ca si unii functionari publici sa detina averi impresionante. In unele cazuri, functionarii o duc mai bine decat sefii lor pe linie ierarhica. Este si cazul Consiliului Judetean Iasi, unde din cei aproape doua sute de angajatii sunt cativa care detin nenumarate case si terenuri, dar si conturi grase in banca. Unul din cei mai instariti functionari din Casa Patrata este Alexandru Orest Szekely Nagy, actualul director tehnic din CJ. Szekely detine un teren intravilan in Iasi si unul agricol in Gheorgheni. Chiar daca este un simplu functionar public, Alexandru Szekely se poate lauda cu un numar impresionant de locuinte personale. Are doua apartamente in Iasi, o casa de locuit si una de vacanta, ridicata in Gheorgheni. Pe langa acestea, directorul din CJ mai are si o motocicleta Ducati, un autoturism Opel Corsa, fabricat din 1997, dar si o autoutilitara Mitsubishi din 2001. Szekely mai detine si bijuterii de peste 8.000 de euro. Inainte sa ajunga la CJ, Szekely a ridicat inclusiv indemnizatie de somaj. Asta in conditiile in care avea deja patru locuinte, dintre care o casa in Bucium. Anul trecut a incasat peste 2.600 lei lunar de la CJ, in timp ce sotia sa, consilier juridic la Tehnopolis SA Iasi, ridica 2.000 lei lunar ca salariu. De precizat ca, in trecut, Szekely a fost director la firmele fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.

In perioada in care a fost director la firmele lui Fenechiu, a dat cu subsemnatul in fata procurorilor DNA pentru afacerile derulate impreuna cu cel ajuns in prezent la inchisoare pentru fapte de coruptie. Un alt functionar din Consiliul Judetean, cu state vechi la activ, dar cu o avere impresionanta, este si Ionel Spalatelu, seful de la Resurse Umane. Spalatelu detine opt terenuri agricole, intravilane si luciuri de apa in judetele Vrancea si Iasi. Functionarul din CJ a mai declarat o casa de locuit in judetul Vrancea, un apartament in Iasi, un autoturism Seat Ibiza din anul 2010 si active financiare de aproape trei miliarde de lei vechi. Salariul sau anual s-a ridicat la aproape 36 mii de lei, cu circa patru mii de lei mai mult fata de anul precedent.

Un alt sef din CJ, Dumitru Cantemir de la Directia Economica, sustine ca nu are terenuri, ca detine doar un apartament si ca are un autoturism Volkswagen din 2008. Totusi, Cantemir se poate lauda cu un cont bancar de 50.000 de lei si cu un salariu anual de 36.000 de lei de la Consiliul Judetean. Un alt sef instarit este si Augustin Marian Gaspar, fost comisar la Garda Financiara, ajuns sef serviciu la Consiliul Judetean. Gaspar detine un teren intravilan in judetul Constanta, o casa de locuit in aceeasi zona, precum si doua apartamente in municipiul Iasi. Gaspar mai are un autoturism Toyota Corolla din 2007 si active financiare de peste 26.000 de lei. Acesta sustine ca are datorii de circa 65 mii de euro si 18 mii de lei.





Comentarii
  • dar de cei mai saraci functionari subalterni cu vechime nu scrieti????….ar fi mult mai tentant sa se vada cum supravietuiesc ei la limita saraciei,ei care fac toata munca din CJ ,DUPA 20 de ani de munca??

    • „cineva”, ai dreptate, din pacate, cei saraci si care o duc greu sunt multi.acesti „oameni” mentionati in articolul de mai sus, sunt personaje care au dus-o bine in trecut si , din pacate pentru noi, le merge bine in continuare. se regasesc acolo unde sunt acum si datorita noua pentru ca nu avem curajul sa ne cerem drepturile si sa scoatem la lumina mizeriile din jurul nostru.

      • Asa, asa. Ia sa-l vedem pe ‘nea Rotaru daca are sange in el sa publice maine si topul saracilor si datornicilor din CJ. Uiuiuiiii, cred ca nici nu-i incap intr-un singur articol. Mai bine l-ar face serial la BZI in vreo 20 de episoade.

  • Ori dati toata lista imburghezitilor, ce-si zic de stanga, de stanga din primarie ori lasati-o balta! Vedem si singuri cate ceva! Ati sarit cam multi!

Adauga un comentariu