Actualitate

Iesean stors de bani de Raiffeisen. Banca amendata pe masura

Publicat: 30 aug. 2013
1
Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Iasi a amendat o banca din Iasi, dupa ce a obligat un client sa plateasca nejustificat o suma, considerata restanta pentru neachitarea unei rate. Astfel, ieseanul s-a trezit bun de plata, dupa ce banca Raiffeisen, la care avea de platit o rata, nu a inregistrat sumele achitate lunar, astfel ca acesta figura cu restanta.

Totul s-a intamplat dupa ce Raiffeisen Bank a preluat contractul de la Citibank Europe, ieseanul avand de platit o rata la un credit. Barbatul platea lunar sume mai mari decat cele prevazute in contract, datele scadente nefiind depasite. Problemele au aparut cand barbatul a platit intr-o luna o suma mai mica, ferm convins ca plata unor sume mai mari in lunile anterioare il va ajuta. Banca nu a inregistrat, insa, aceste plati, estimate de iesean la 4.382 de lei in plus fata de ratele stabilite.

Barbatul a fost sunat de un reprezentant al bancii, care i-a precizat ca figureaza cu restante si ca trebuie sa achite suma de 500 lei, penalitati pentru nerespectarea graficului de plata, ieseanul achitand suma solicitata. In urma controlului, reprezentantii Raiffeisen Bank au justificat acest aspect printr-o eroare de sistem. Intrucat banca a mai fost sanctionata contraventional de 3 ori in cursul anului 2013, fiind aplicate doua amenzi, fiecare in cuantum de 2.000 lei si un avertisment, amenda aplicata in acest caz a fost de 15.000 lei.





Comentarii
Adauga un comentariu