News Flash:

Ieseanul Alex Marin, cel mai bun boxer amator roman al anului

29 Decembrie 2010
2953 Vizualizari | 0 Comentarii
Alex Marin
• Tânarul pugilist de 18 ani este antrenat de Nicu Brânzei, la Clubul CFR-CSS Unirea Iasi.

Medalia de bronz obtinuta in acest an la Campionatul Mondial de tineret de la Baku si locul 5 la Jocurile Olimpice pentru tineret de la Singapore l-au propulsat pe ieseanul Alexandru Marin in fruntea ierarhiei celor mai buni pugilisti romani ai anului 2010. Boxerul pregatit la CFR-CSS Unirea Iasi de antrenorul Nicu Branzei s-a situat pe un onorant loc 2 in topul alcatuit de Federatia Romana de Box, dar este cel mai bun la masculin, tinand cont de faptul ca pe prima pozitie se situeaza o reprezentanta a boxului feminin, Steluta Duta.
Totusi, dupa un an plin de realizari si o clasare onoranta in topul FR Box, pugilistul iesean are un mare regret, acela de a nu face parte din lotul national de seniori. Chiar daca ete medaliat la Mondialele de tineret si participant la Jocurile Olimpice ale tineretului de la Singapore, unde a ocupat locul 5, Alex Marin nu a fost selectionat la lotul national de seniori, nici în grupa lui Dorel Simion si nici la grupa lui Gheorghe Napoleon. "Alex Marin si fratele sau Tudor Marin meritau cu prisosinta sa fie selectionati la loturile nationale ale României, ei fiind chiar campioni la tineret, respectiv juniori. Totusi, valoarea celor doi este incontestabila, ea nu poate fi detronata decât pe ringul de box si nu în alta parte, in birouri. Nu-mi ramane decat sa sper ca Tudor si Alex Marin vor avea si in 2011 aceleasi rezul;tate bune, poate si mai bune, pentru a fi selectionati in loturile nationale", a declarat antrenorul Nicu Branzei.
La amatori, primul loc este ocupat de Steluta Duta, vicecampioana mondiala în 2010, iar la profesionisti cel mai bun sportiv a fost desemnat Lucian Bute. Bute, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, a fost urmat în ierarhia profesionistilor de Giulian Ilie, care a câstigat în noiembrie titlul de campion IBF international la categoria grea-usoara, si de Adrian Diaconu, fost campion mondial la categoria semigrea.
Adrian Lacatus, tehnicianul care se ocupa de lotul national feminin de box, a fost desemnat antrenorul anului. In cadrul ultimei sedinte a Biroului Federal din 2010, Federatia Româna de Box a acordat titlul de "maestru emerit al sportului" pugilistelor Steluta Duta si Camelia Negrea (retrasa din activitate).

Iata clasamentul celor mai buni pugilisti amatori romani ai anului 2010:
1. Duta Steluta - CSM Buzau-CSA Steaua Bucuresti;
2. Marin Alexandru - CS CFR-CSS Unirea Iasi;
3. Andreiana Razvan - CS Dinamo Bucuresti;
4. Gheorghe Ionut - CS Farul Constanta;
5. Bejenaru Constantin - SCM Bacau;
6. Rizoiu David - CS Muscel Câmpulung;
7. Chereji James Damian - CSS Hunedoara-CS Constructorul Hunedoara;
8. Preda Marian - CS Petrom Petrolul Ploiesti;
9. Turcin Luminita - CS "Aluminiu ALRO" Slatina-CSA Steaua Bucuresti;
10. Hosu Adriana - CSA Steaua Bucuresti.

Pentru boxul profesionist, clasamentul este urmatorul:
1. Lucian Bute;
2. Ilie Iulian;
3. Diaconu Adrian;
4. Ion Ionut;
5. Viorel Simion;
6. Dinu Bogdan.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

alexandru marin
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1330 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017426 (s)