News Flash:

Ieseni in conducerea centrala a PNL

7 Februarie 2005
1074 Vizualizari | 0 Comentarii
Organizatia judeteana a PNL a obtinut doua locuri in conducerea centrala a partidului in urma lucrarilor Congresului National al PNL care a avut loc in urma cu doua zile. Astfel, ministrul de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a fost numit membru supleant al Biroului Permanent Central al acestei formatiuni poliice. De asemenea, avocatul Tudor Chiuaru, in prezent ministru delegat pentru controlul fondurilor europene, a fost numit membru al Comisiei de onoare si arbitraj a Partidului National Liberal. Pana acum, in Comisia de onoare si arbitraj din partea liberalilor ieseni era desemnat inginerul Nicu Paduraru. De mentionat ca, inca de acum doua saptamani, liberalii ieseni au declarat ca la Congres il vor sustine pe Calin Popescu Tariceanu pentru a ocupa functia de presedinte al acestei formatiuni politice. Potrivit calendarului stabilit de liderii acestei formatiuni politice pana la sfarsitul lunii februarie PNL Iasi trebuie sa organizeze conferinta judeteana de alegeri. Cu aceasta ocazia va fi ales presedintele filialei, precum si noile structuri de conducere.
(C.M.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1390 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015500 (s)

loading...