Economic Local

Ieșenii au încasat în perioada august-octombrie 2021 pensii în valoare de 790 de milioane de lei. Aproximativ 30 la sută dintre beneficiarii din județ încasează pensia minimă

Publicat: 12 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ieșenii au încasat în perioada august-octombrie 2021 pensii în valoare de 790 de milioane de lei. Aproximativ 30 la sută dintre beneficiarii din județ încasează pensia minimă
Ieșenii au primit în ultimele 3 luni pensii în valoare de 790 de milioane de lei. De asemenea, s-a plătit un ajutor de deces în valoare de 5.380 de lei, în perioada august-octombrie 2021, către 2.693 de beneficiari

Ieșenii au primit în ultimele 3 luni pensii în valoare de 790 de milioane de lei. Pensionarii din Iași au primit în fiecare lună 264 de milioane de lei, din care 220 de milioane de lei au fost din bugetul asigurărilor sociale. De asemenea, s-a plătit un ajutor de deces în valoare de 5.380 de lei, în perioada august-octombrie 2021, către 2.693 de beneficiari

Casa Județeană de Pensii a plătit ieșenilor 790 de milioane, în perioada august-octombrie 2021. În fiecare lună au fost plătite pensii în valoare de 264 de milioane de lei. La nivelul județului Iași sunt 165.000 de pensionari, iar în jur de 30 la sută dintre aceștia încasează pensia minimă. Începând cu septembrie 2020, pensionarii primesc sume mai mari, după ce a fost majorat punctul de pensie.

Astfel, a crescut punctul de pensie la 1.442 de lei, iar pensia minimă a ajuns la 802 lei, cu aproape 100 de lei mai mult față de cea încasată în luna precedentă. De asemenea, indemnizația socială pentru pensionari a crescut la 800 de lei, iar indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I, la 1.154 de lei. De asemenea, în Iași sunt 10.640 de pensionari cu pensii de invaliditate, dintre care 1.277 sunt cu invaliditate gradul I, 4.982 sunt cu invaliditate gradul II și alți 4.381 de pensionari sunt cu invaliditate gradul III.

Pensiile sunt livrate lunar în perioada 1-15, la domiciliul beneficiarilor

Cei care încasează pensia pe card trebuie să știe că banii vor fi virați în conturile lor pe data de 14 a lunii, iar documentul de informare le va fi expediat, la domiciliu, în perioada 1 – 15 a lunii. În cazul în care pensionarii nu sunt găsiți la domiciliu în această perioadă, ei își pot ridica drepturile bănești și documentul de plată de la ghișeele poștale. Cu toate acestea, pensionarii trebuie să știe că pot face acest lucru doar în termen de 2 zile lucrătoare de la ultima zi de plată a lunii.

Ieșenii pot solicita ajutorul de deces de la Casa Județeană de Pensii, dar și informații la numerele de telefon afișate pe site-ul oficial al instituției. De asemenea, ieșenii pot transmite, prin metodele electronice, anumite documente și sunt programați telefonic pentru a se prezenta în fața comisiei, dacă vor să fie încadrați în gradul de invaliditate sau pot să depună dosarele online sau prin Poștă. În anumite situații, aceștia sunt obligați să se prezinte la sediul instituției, cum este cazul depunerii dosarului de pensie. Imediat după ce au ieșit din starea de urgență, anul trecut, ieșenii au luat cu asalt Casa de Pensii Iași.

Ieșenii au primit ajutorul de deces în valoare de 5.380 de lei

Valoarea ajutorului de deces a scăzut în acest an, comparativ cu cel acordat în 2020. Astfel, beneficiarii vor primi cu 49 de lei mai puțin, de la 5.429 (2020), la 5.380 de lei, în 2021. Banii respectivi, cei 5.380 de lei, sunt acordați în cazul decesului unui salariat asigurat în sistemul public de pensii sau în cazul morții unui pensionar. Casa de Pensii Iași a plătit în ultimele 3 luni ajutor de deces către 2.693 de beneficiari.

Potrivit Casei Județene de Pensii Iași, acordarea ajutoarelor de deces se va face, în continuare, prin folosirea metodelor de transmitere a solicitărilor, respectiv e-mail, la adresele: [email protected], [email protected], fax 0232410092 sau poșta electronică. Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut.

Adauga un comentariu