News Flash:

Iesenii au infiintat mai putine firme in acest an

12 August 2005
1162 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conform datelor de la Oficiul Registrului Comertului, in cursul acestui an au fost infiintate mai putine societati comerciale fata de anul trecut •Majoritatea o constituie cele cu raspundere limitata •Cele mai multe dintre acestea sunt cu capital romanesc si cele care au ca obiect de activitate serviciile •In 2005 au fost radiate doar 5 societati, mult mai putin comparativ cu anii din urma

De la inceputul anului si pana in prezent, peste 3.500 de societati comerciale si-au facut aparitia in judetul Iasi, mai putin insa fata de anul trecut cu aproape o mie. Conform datelor Oficiului Registrului Comertului, cele mai multe dintre acestea sunt societati comerciale cu raspundere limitata (SRL), aproape 2.000. Chiar daca este un numar mare de unitati economice, comparativ cu anul trecut, numarul acestora este mai mic cu aproape o mie. Astfel, numarul total al SRL a ajuns la 17.454. Pe locul secund al infiintarilor de anul acesta sunt persoanele fizice autorizate (PF), cu un numar de 915 inregistrari, aproximativ acelasi numar ca si anul trecut. In prezent, numarul total al PF este de 3.823, iesenii incepand sa infiinteze astfel afaceri in numar mai mare incepand cu ultimii trei ani, cand au fost inregistrate cate aproximativ o mie pe an. Cele mai putine societati comerciale noi inregistrate anul acesta au fost cele pe actiuni (SA), anume zece, aproape jumatate fata de anul trecut. In total, in judetul Iasi sunt in prezent 407 societati comerciale pe actiuni. Predominante sunt societatile comerciale cu capital romanesc, aproape 2.000 din totalul de firme infiintate anul acesta, pe cand cele cu capital strain sunt doar 50, la care se adauga un numar de alte 50 cu capital mixt. Comparativ cu anul trecut, numarul societatilor comerciale cu capital strain sau mixt infiintate anul acesta este aproape la jumatate. Cele mai multe dintre societatile comerciale infiintate anul acesta sunt cele care se ocupa de servicii, 1.464, pe locul secund fiind cele care au ca obiect de activitate comertul cu amanuntul, cu un numar de 1.129 unitati economice. Aproape toate dintre acestea au declarat ca au activitate, numai una a fuzionat prin absorbtie. De asemenea, a mai fost o societate comerciala care a intrat in reorganizare judiciara, iar altele sase si-au intrerupt temporar activitatea. Din totalul de societati comerciale infiintate in cursul acestui an, cinci au fost deja radiate. Numarul este relativ mic, avand in vedere ca anul trecut nu mai putin de 40 de firme au disparut. Tendinta de radiere este mai mica de la an la an. Conform datelor Oficiului Registrului Comertului, pe an ce trece tot mai putine societati comerciale dispar si in acte. Un exemplu in acest sens este anul 1992. Astfel, daca in 1992 au fost radiate aproape o mie de societati comerciale, in anii ce au urmat au fost tot mai putine, ajungand la aproape patru sute de radieri in 2002, 106 in anul 2003, 40 in anul 2004 si numai 5 in anul 2005.
Silviu DASCALU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3010 (s) | 22 queries | Mysql time :0.158517 (s)