Actualitate

Iesenii au venit cu idei la bugetul Iasului. Propunerile vor fi dezbatute saptamana viitoare

Publicat: 05 feb. 2016
1

Municipalitatea ieseana a dus la bun sfarsit consultarea publica a populatiei pe proiectul de buget al anului in curs. Pâna luni, 8 februarie, propunerile iesenilor referitoare la proiectul de buget, dar si la alte probleme punctuale, vor fi transcrise si centralizate. Consultarea cetatenilor a fost demarata pe 28 februarie, cand la centrele de cartier din Iasi au fost distribuite 5.000 de chestionare, prin care iesenii si-au exprimat sugestiile referitoare la proiectul bugetului local. Totodata, in aceasta saptamana au avut loc si dezbateri publice la sediul primariei cu organizatiile nonguvernamentale, dar si cu simpli ieseni, la care au participat primarul Mihai Chirica si sefii directiilor subordonate municipalitatii.

„Propunerile si sugestiile facute în cele patru dezbateri publice, precum si cele transmise prin intermediul chestionarelor vor fi centralizate si, in functie de prioritatile de investitii si resursele financiare, vor face obiectul unor amendamente la proiectul initial al bugetului municipiului Iasi pe acest an. O alta serie de sesizari si solicitari punctuale emise de ieseni în cadrul dezbaterilor publice au fost consemnate si date spre solutionare directiilor si societatilor comerciale subordonate municipalitatii. Lista completa a amendamentelor la proiectul de buget conturate în urma campaniei de dezbatere publica organizata de Primaria municipiului Iasi va fi prezentata opiniei publice luni, 8 februarie”, au mentionat reprezentantii municipalitatii iesene.





Comentarii
Adauga un comentariu