News Flash:

Iesenii, campioni la facut copii

15 Mai 2008
1185 Vizualizari | 1 Comentarii
• In ultima perioada de timp, numarul de nou-nascuti a fost cu mult peste media pe tara, judetul Iasi fiind fruntas

Daca in tara sunt inregistrate scaderi alarmante ale numarului de nou-nascuti, la nivelul judetului Iasi, din acest punct de vedere, nu sunt probleme. Ba chiar, in ultima perioada de timp, numarul de nou-nascuti a fost cu mult peste media pe tara, judetul Iasi fiind fruntas. Datele oficiale ale Directiei Judetene de Statistica (DJS) Iasi confirma acest fapt. Mai concret, in primul semestru al anului 2008 au fost inregistrate 2.843 de nasteri, cu aproape 400 mai multe fata de aceeasi perioada a anului trecut. Numai in luna martie, numarul copiilor nou-nascuti a fost cu aproape 200 mai mare fata de celelalte zone ale tarii.

 Pentru anul 2007, datele statistice au plasat judetul Iasi pe primul loc intre celelalte judete ale tarii atat la rata natalitatii, 12,8 la mie, fata de 10,0 la mie pe total tara, cat si la sporul natural de + 3,0 la mie fata de minus 1,5 la mie, in conditiile in care acesta a fost pozitiv doar in 10 judete. Mai concret, in anul 2007 au fost inregistrate 7.792 de nasteri, iar in 2006 putin peste 7.600. De asemenea, numarul nou-nascutilor difera semnificativ fata de cel de acum 20 ani. Daca pana in 1989 se inregistrau in jur de 15.000 de nasteri anual, imediat dupa 1990 cifra a scazut pana aproape de 4.000, explicatia gasindu-se in legalizarea avorturilor. Si la capitolul casatorii, judetul Iasi a excelat in cursul anului 2007, avand in vedere faptul ca numarul cuplurilor care au trecut pe la Starea Civila a crescut cu 1.500, ajungand la 5.924, iar rata divorturilor a ramas asemanatoare cu cea din 2006, de 433. Conform aceleiasi surse, populatia totala a judetului este de 825.100 locuitori, in crestere cu o mie de persoane, 49,3 la suta reprezentand persoane de sex masculin si 50,7 la suta persoane de sex feminin.

nou-nascuti nasteri
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

BARZA  | #35093
IOANO draga un semestru are sase luni ,suntem in luna a cincia.Tu previzionezi ca atatea nasteri vor fi intr un semestru sau au fost in primul trimestru din 2008?Atentie ca frumusetea te tradeaza ca ai lipsit de la unele lectii.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2816 (s) | 24 queries | Mysql time :0.169238 (s)

loading...