Economic Local

Ieșenii care vor să studieze în Marea Britanie primesc 25.000 de lire, pe an, pentru plata studiilor și bani de buzunar. Specialiștii susțin că cererea a crescut în ultima perioadă

Publicat: 08 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ieșenii care vor să studieze în Marea Britanie primesc 25.000 de lire pe an pentru plata studiilor și bani de buzunar. Specialiștii susțin că cererea a crescut în ultima perioadă
Ieșenii care studiază în Marea Britanie primesc 25.000 de lire pe an pentru plata studiilor și bani de buzunar. Potrivit Biancăi Ciubotariu, consultant educațional în cadrul unei firme de recrutare a studenților, din Londra, a crescut interesul potențialilor studenți în Marea Britanie

Ieșenii care vor să studieze în străinătate pot beneficia de mai multe avantaje financiare dacă se înscriu la o facultate în Marea Britanie. Ieșenii primesc 25.000 de lire, pe an, pentru plata studiilor și bani pentru a se întreține. Specialiștii din Regatul Unit, din domeniul educațional, susțin că cererea a crescut în ultima perioadă pentru studiile în străinătate

Brexitul nu i-a afectat pe ieșenii care vor să studieze în străinătate, astfel că aceștia se pot înscrie în continuare la o facultate de stat din Marea Britanie. Statul britanic le oferă sprijin financiar de 25.000 de lire sterline, pe an, pe durata studiilor universitare și postuniversitare. Împrumuturile se acordă în continuare studenților, astfel că fiecare ieșean admis la o universitate sau colegiu din Regatul Unit poate primi banii pentru plata studiilor și întreținere personală. Pentru a se înscrie la universitate, studenții au nevoie de un nivel mediu spre avansat de limba engleză, atât scris, cât și vorbit, pașaport, diplomă de bacalaureat sau diploma de absolvire a 12 clase și foaia matricolă. Totodată, universitățile solicită pentru înscriere un CV actualizat și „settle” sau „presettle status”. Românii care s-au deplasat în Marea Britanie anterior datei de 31 decembrie 2021 pot aplica până pe data de 30 iunie pentru „EU Settlement Scheme”.

Bianca Ciubotariu: „Din ce în ce mai mulți angajatori din Marea Britanie oferă locuri de muncă doar celor care dețin o diplomă acreditată în această țară”

Studenții care vor să beneficieze de această sumă pot apela la ajutorul agențiilor de recrutare a studenților. Potrivit Biancăi Ciubotariu, consultant educațional al companiei Bespoke Professionals UK, diplomele obținute de studenți sunt recunoscute în toată lumea.

„Odată cu instalarea Brexitului, din ce în ce mai mulți angajatori din Marea Britanie oferă locuri de muncă doar celor care dețin o diplomă acreditată în această țară. Cei care își doresc să investească timp într-o carieră care le va aduce beneficii personale, dar și financiare, pot apela cu încredere la serviciile noastre. Oferim consultanță sută la sută gratuită și-i ajutăm pe cei interesați să aleagă cursul care li se potrivește, să obțină finanțările de la Guvern și, totodată, îi pregătim pentru interviul cu reprezentanții Universității. Partea bună este că diplomele obținute în urma studiilor în Marea Britanie sunt recunoscute în toată lumea, astfel că, imediat după finalizarea studiilor, românii se pot angaja cu ușurință în orice țară doresc. Spre deosebire de România, în Marea Britanie, cei care aleg să studieze sunt plătiți pentru a se întreține”, spune Bianca Ciubotariu, consultant educațional al companiei Bespoke Professionals UK.

Doi studenți francezi la Iași au povestit în studioul BZI LIVE despre experiența din ultimul an ca studenți străini în Iași.

Studenții ieșeni care vor să studieze în străinătate pot alege dintr-o listă de universități din mai multe orașe mari

Consultanții educaționali ajută studenții români să se înscrie la universitate, fără a primi vreun comision, și asta pentru că aceștia sunt plătiți de către instituție. Consultanții îi preiau pe studenți încă de la primul pas al înscrierii și îi ghidează până în momentul admiterii la universitate. Deși Brexitul a afectat o mare parte dintre business-urile internaționale, studenții sunt în continuare susținuți.

„Cei care doresc să studieze în Marea Britanie trebuie să știe că statul le oferă suport financiar nu doar pentru plata studiilor, ci și pentru întreținere. Astfel că un student eligibil poate primi până la 19.000 de lire sterline pe an, bani de buzunar. Desigur, pentru a primi această finanțare, acesta trebuie să demonstreze că lucrează part-time. Un alt avantaj al celor care aleg să studieze în UK este acela că studenții își pot alege un curs de seară sau un curs de weekend. Aceștia pot alege să studieze full time sau part-time. Bespoke Professionals colaborează cu Universități din Londra, Birmingham, Nottingham, Leeds, Manchester și Bristol”, mai spune Bianca Ciubotariu.

Unul dintre fondatorii companiei Bespoke Professionals UK este o ieșeancă stabilită în Marea Britanie de aproximativ 7 ani

Arina Tudose susține că a observat o creștere a adresabilității românilor către universitățile din Regatul Unit. Totodată, prin propriile forțe, a reușit ca în ultimii ani să dezvolte business-ul de recrutare din domeniul educațional.

„Am construit Bespoke Professionals din dorința de a ajuta fiecare individ care dorește să studieze în Marea Britanie sau să își dezvolte competențele într-o anumită profesie prin oferirea de servicii profesionale care se adresează oricărei persoane, independent de pregătirea anterioară. Bespoke este o companie de consultanță și plasare a studenților în colegii și universități prin fonduri guvernamentale, care oferă suport în atingerea obiectivelor stabilite pe plan educațional. În prezent suntem unul dintre principalii furnizori de servicii educaționale din Londra”, spune Arina Tudose, unul dintre fondatorii companiei Bespoke Professionals UK.

Cei interesați pot suna la numărul: 0799962415, unde pot vorbi cu Bianca Ciubotariu, consultant educațional, sau îi pot scrie pe adresa de e-mail: [email protected]. O altă afacere de succes dezvoltată de o ieșeancă este cea deținută de Diana Parasca, în domeniul înfrumusețării.

Adauga un comentariu