News Flash:

Iesenii, departe de a fi cei mai relaxati romani

14 Septembrie 2017
962 Vizualizari | 0 Comentarii
Relaxare
Atat de importante, pentru a crea un echilibru intre nivelul de stres si cel al recreerii, momentele de relaxare nu ar trebui ignorate sau scoase din programul nostru. Nu trebuie neaparat sa plecam in concediu, pentru a ne putea detasa de problemele zilnice, ci ne putem bucura de timp liber petrecut in natura sau facand activitatile care ne plac cel mai mult. Dar orasul in care traim ne permite sa facem asta?


Iesenii considera ca ar merita mai multe variante cu ajutorul carora ar reusi sa se destinda, pentru ca participantii la un studiu recent au situat Iasul pe locul 26 din 41 din tara. Respondentii au votat Copoul, Tomestiul si Tatarasiul ca fiind zonele cele mai avantajoase din punct de vedere al facilitatilor de recreere, in timp ce ultimele pozitii sunt ocupate de cartierele Mircea cel Batran, Cug si Baza 3.


Oradenii s-au declarat a fi cei mai multumiti romani, atunci cand vine vorba de facilitatile de recreere pe care le au la dispozitie. Locuitorii cartierelor Iosia-Nord, Rogerius si Centru Civic sunt pe deplin satisfacuti de parcurile, cinematografele, teatrele si alte locuri in care se pot relaxa. Pe de alta parte, zonele cele mai neavantajoase sunt Episcopia Bihorului, Centura si Oancea.


Brasovenii si cei din Miercurea Ciuc ii urmeaza indeaproape, pentru ca acestea au fost desemnate ca fiind urmatoarele doua orase din tara cu cel mai bun acces la facilitati de recreere, si anume spatii verzi, facilitati sportive si culturale, conform studiului ”Orase si Cartiere din Romania” realizat de Storia.


In clasament mai urmeaza Slobozia, Pitesti, Cluj-Napoca, Deva si Targu Mures. Ultimele pozitii apartin oraselor Braila, Focsani, Constanta, Giurgiu, Suceava, Galati, Alexandria si Satu Mare.


La nivel de regiuni istorice, zona Bucuresti si Ilfov conduce in clasament cu o medie de 58,75% si 41.857 de respondenti. Transilvania, Crisana si Banat urmeaza in clasament cu medii de 58,67%, 57,39% si respectiv 56,25%. Dobrogea, Moldova si Muntenia ocupa ultimele pozitii.


Capitala, abia pe pozitia numarul 7

Cu 4.506 hectare de parcuri si spatii verzi, peste 20 de cinematografe si sute de sali de sport, Bucurestiul ocupa pozitia a saptea in clasamentul oraselor cu cel mai bun acces la facilitati de recreere. Peste 40.000 de bucuresteni au votat zonele Tineretului, Nicolae Grigorescu, Titan, Vatra Luminoasa si Balta Alba ca fiind cele care se bucura de cele mai avantajoase facilitati de recreere. Floreasca, Aviatiei si Basarabia completeaza primele zece locuri. Cartierele evaluate de localnici ca fiind mai putin avantajoase sunt Militari, Alexandriei, Rahova, Fundeni si Lujerului. Zonele Unirii, Vitan, Timpuri Noi si Cotroceni se regasesc la mijlocul clasamentului.


Pentru brasoveni, cartierele Noua, Racadau si Schei le ofera locuitorilor cel mai bun acces la facilitati de recreere. La polul opus, se regasesc Triaj, Florilor si Bartolomeu.


Pentru locuitorii orasului Cluj-Napoca, cartierele cele mai avantajoase sunt Grigorescu, Gheorghieni si Gruia, la coada clasamentului regasindu-se zone precum Buna Ziua, Someseni si Dambul Rotund.


Timisorenii au desemnat cartierele Soarelui, Complex Studentesc si Bucovina ca fiind cele mai avantajoase din punct de vedere al accesului la facilitati de recreere. Aeroport, Buziasului si Balcescu ocupa ultimele pozitii.


In orasul Sibiu, cele mai avantajoase cartiere sunt Valea Aurie, Strand si Valea Dumbravii, iar Hipodrom 4, Vasile Aaron si Hipodrom 1 ocupa ultimele pozitii din clasament.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

iasul oradenii brasovenii bucuresti ilfov brasoveni cluj napoca
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1306 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013812 (s)