Local

Ieșenii nu vor să riște! Au început să își anuleze programările la vaccinarea cu AstraZeneca. Nici cei care au făcut prima doză nu sunt siguri dacă vor mai merge sau nu la rapel

Publicat: 08 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ieșenii nu vor să riște Au început să își anuleze programările la vaccinarea cu AstraZeneca. Nici cei care au făcut prima doză nu sunt siguri dacă vor mai merge sau nu la rapel
Vaccinul AstraZeneca a început să fie refuzat de unii ieșeni după ce au aflat despre posibilele efecte adverse grave. Inclusiv cei care s-au vaccinat cu prima doză se gândesc să nu se mai prezinte la rapel

Vaccinarea cu AstraZeneca se desfășoară într-un ritm mult mai lent după ce unele persoane au început să își anuleze programarea. Medicii de familie spun că unii pacienți sunt indeciși și cu privire la efectuarea celei de-a doua doze a acestui vaccin. Numărul anulărilor a început să crească după ce au apărut informații cu privire la cazurile de tromboză post-vaccinare

Medicii de familie din Iași au observat că din ce în ce mai mulți ieșeni fie își anulează programarea pentru imunizarea cu AstraZeneca, fie preferă să se înscrie pe liste lungi de așteptare la centrele de vaccinare unde se administrează Pfizer sau Moderna. Ba mai mult, începând cu jumătatea lunii aprilie, va începe efectuarea rapelului cu AstraZeneca, însă unele persoane anunță că se mai gândesc dacă vor face sau nu cea de-a doua doză. Ieri, pe 7 aprilie 2021, în centrele de vaccinare anti-COVID-19 din municipiul Iași unde se administrează serul Pfizer sau Moderna erau înscrise deja peste 1.000 de persoane pe listele de așteptare.

Totodată, la cele din județ, precum comunele Belcești, Deleni, Bivolari, erau înscrise pe liste peste 450 de persoane pentru vaccinare. În schimb, în centrele unde se administrează serul AstraZeneca se mai găsesc câteva sute de locuri libere în perioada 10-14 aprilie 2021. Este vorba despre centrul de vaccinare din comuna Țibănești, unde ieri mai erau 430 de locuri libere, la centrul 2 din Târgu Frumos mai erau 325 și la Vlădeni, 431 de locuri libere. La celelalte 4 centre unde se administrează AstraZeneca nu erau locuri libere, dar nici prea multe persoane înscrise pe listele de așteptare. La UMF Iași erau 18 persoane înscrise pe lista de așteptare, la USAMV mai erau două persoane, în centrul din comuna Ciurea era o persoană, iar la Clinica Almedra nu era nimeni în așteptare.

Unii ieșeni care s-au vaccinat cu prima doză de AstraZeneca anunță medicii că vor renunța la rapel

Coordonatorii centrelor de vaccinare nu știu câte persoane care au fost vaccinate cu prima doză de AstraZeneca se vor prezenta și la rapel. Trendul de a renunța la programare a început odată cu discuțiile apărute în spațiul public referitoare la apariția unor cheaguri de sânge, tromboze venoase după vaccinarea cu acest ser. În județul Iași nu au fost raportate reacții adverse grave după vaccinare. Într-un document emis de oficialii AstraZeneca s-a recunoscut faptul că sunt efecte adverse ale vaccinului după administrare, printre care se numără și tromboza. Prin acest document s-a sugerat ca inclusiv specialiștii din România să dezvolte un grad ridicat de atenție la efectele adverse ale vaccinului.

„S-au retras persoane de la vaccinarea cu AstraZeneca. Mai sunt și cei care au făcut prima doză și discută dacă vor merge să facă și cea de-a două doză sau nu. Cert este că nici de la AstraZeneca, nici de la Pfizer sau Moderna nu au fost reacții adverse grave, sunt aceleași tipuri de reacții întâlnite la toate. Pacienții au început să se retragă odată cu 15 martie 2021, de când au început să apară referiri contradictorii la acest vaccin. Mulți dintre ei nici nu ne mai anunță și refuză să ne mai întrebe.

Noi îi îndrumăm să meargă și să facă vaccinul pentru că ținem cont de ceea ce au comunicat autoritățile sanitare și nu au fost niciodată probleme în acest sens. Mișcarea anti-vaccinistă și veștile contradictorii din ultimele săptămâni influențează deciziile fiecăruia. Cererea rămâne în continuare mare pentru Pfizer și Moderna. La centrele din județ care au locuri libere pentru vaccinarea cu aceste două tipuri de ser ajung chiar și pacienți cu avionul, din București la Iași”, a spus dr. Anca Deleanu, președinta Societății Medicilor de Familie din Iași.

Medicii îndeamnă ieșenii care se vaccinează anti-COVID-19 să raporteze orice reacție adversă

Persoanele care s-au vaccinat cu AstraZeneca au avut până în a treia zi după administrarea serului reacții adverse precum: durere de cap, frisoane, febră, dureri musculare. Imediat după vaccinare au fost persoane cu atacuri de panică, unele induse de frica de ace, sau bufeuri de tensiune, cazurile fiind rare și monitorizate de către medicii din centre pentru o perioadă mai îndelungată, de o oră sau două. Medicii ieșeni susțin însă că deși unele persoane sună și anunță medicul despre anumite efecte adverse, de cele mai multe ori aceste reacții nu sunt declarate. Mulți ieșeni precizează simptomul, dar nu menționează și faptul că în urmă cu câteva ore li s-a administrat vaccinul anti-COVID-19.

„Noi ne luăm toate măsurile necesare, supraveghem atent post-vaccinare pacienții. Rămâne însă la decizia fiecăruia dacă se vaccinează sau nu, noi nu putem decât să îi îndrumăm, să îi supraveghem. Este important, pentru a avea mai mult control asupra eventualelor reacții post-vaccinare, ca persoanele care au simptome să le declare, au la dispoziție atât un formular online, unde pot declara aceste reacții, cât și numere de telefon, date care pot fi adunate pentru a arăta mult mai bine realitatea. Nu toți pacienții declară reacțiile, inclusiv dacă sună medicul lor de familie sau la ambulanță, este nevoie ca ei să informeze despre faptul că s-au vaccinat, precizare importantă care ajută la asocierea dintre vaccin și reacție”, a declarat dr. Ana-Maria Zlăvog, coordonator centrul de vaccinare cu AstraZeneca din comuna Țibănești, județul Iași.

Condițiile de păstrare ale vaccinului AstraZeneca scad riscurile de a se înregistra pierderi ale dozelor neadministrate

Spitalul Militar din Iași, centrul regional de depozitare pentru vaccinurile anti-COVID-19, are mai puține solicitări de la centrele de vaccinare pentru serul AstraZeneca. Pe data de 7 aprilie 2021 erau depozitate atât doze de vaccin Pfizer și Moderna, cât și AstraZeneca. Odată ieșite din centrul de depozitare, dozele de vaccin nu se mai întorc. Medicii din centrele de vaccinare cu AstraZeneca spun că acest ser are condiții de depozitare care permit stocarea fără probleme în cadrul centrului și că nu au fost doze pierdute, chiar dacă nu au fost persoane care au refuzat la programare.

„Vaccinul AstraZeneca poate fi depozitat în frigider la o temperatură normală timp de 6 luni, iar de la deschiderea flaconului, timp de 48 de ore, dar nu au existat situații în care în acest interval de timp să nu avem 10 oameni la vaccinare. Începând de săptămâna viitoare, respectiv de la jumătatea lunii aprilie 2021, vom începe și vaccinarea cu cea de-a doua doză. La noi în centru sunt puține persoane care renunță. Sunt cei care sună la numărul de telefon afișat și întreabă ce tip de vaccin avem, iar după ce le spunem că este serul AstraZeneca, nu își mai doresc să se programeze. Nu am avut reacții deosebite de cele pe care le-am întâlnit și la pacienți vaccinați cu Pfizer sau Moderna”, încheie dr. Ana-Maria Zlăvog.

Adauga un comentariu