News Flash:

Iesenii pot fi tratati si gratuit

5 Noiembrie 2000
1328 Vizualizari | 0 Comentarii
•Spital pe roti •Acesta costa cinci milioane de franci belgieni si este "imprumutat" Spitalului "Sf. Spiridon" pana in luna mai 2001 •Pana acum au fost acordate 4.000 de consultatii

La fiecare sfarsit de saptamana, un minispital pe roti strabate judetul acordand consultatii gratuite celor care nu pot ajunge in Iasi pentru examene medicale complexe. Este vorba de un camion dotat cu aparatura ultramoderna, care a fost "imprumutat" Spitalului "Sf. Spiridon" de Organizatia PELIKAAN din Belgia. "Incepand din luna mai, in fiecare week-end, pelicanul (asa cum am numit noi aceasta bijuterie pe roti) poposeste in cate o comuna din judet unde ofera consultatii gratuite doritorilor. Avem cel putin 80-100 de pacienti in fiecare zi, cei mai multi de conditie mai mult decat modesta, care nu au posibilitati materiale sa vina la Iasi pentru examene medicale. Toate consumabilele pentru aparatura de specialitate si costul combustibilului sunt asigurate de partea belgiana, echipa de medici lucrand benevol. Marele nostru regret este ca, in luna mai, acest minispital va fi trimis din nou in Belgia, deoarece Romania nu mai este o tara in curs de dezvoltare si se presupune ca nu are nevoie de el. Sper, totusi, ca macar aparatura va fi lasata spitalului, dupa care gasesc eu o masina pentru a ne deplasa prin judet", ne-a spus dr. Eugen Tarcoveanu, directorul Spitalului "Sf. Spiridon". Intreaga aparatura si camionul sunt evaluate la cinci milioane de franci belgieni, marele avantaj fiind posibilitatea deplasarii in teritoriu. Echipa de medici este formata din chirurg, cardiolog, oftalmolog, internist, care au la dispozitie un ecograf, aparatura pentru electrocardiograme etc. In curand va fi instalat si un endoscop, astfel incat gama serviciilor oferite sa fie cat mai mare. Desi medicii se asteptau sa intalneasca foarte multe cancere, in urma celor 4.000 de consultatii acordate pana acum, au descoperit ca fiecare zona are bolile ei specifice, din pacate majoritatea cauzate de saracie. "La noi vin oameni care nu au bani pentru o paine, daramite pentru un drum la Iasi, unde pot sa-si faca analize. Am intalnit un caz cel putin ciudat. O tanara de 24 de ani era lasata sa moara, deoarece suferea de insuficienta renala, iar familia nu voia sa o aduca la Iasi. Se temeau ca aceasta va muri in spital si nu au bani cu ce sa o aduca inapoi in sat ca sa o inmormanteze. Am chemat Salvarea si fata a fost dusa la spital, unde i-a fost salvata viata", a povestit dr. Tarcoveanu. In conditiile in care nu se pot deplasa la doctor din cauza saraciei, pelicanul este salvarea multor bolnavi din judet. Ar fi pacat sa nu poata fi continuata aceasta actiune, in conditiile in care au fost facute mari eforturi pentru inmatricularea masinii si obtinerea avizelor necesare.
Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1452 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014757 (s)