News Flash:

Iesenii trebuie sa completeze declaratia de venit

26 Aprilie 2008
1566 Vizualizari | 0 Comentarii
Agentia Nationala de Administrare Fiscala anunta ca a terminat de trimis plicurile cu declaratia de venit, formularul 200, catre contribuabilii persoane fizice care au obligatia declararii veniturilor realizate in anul 2007. Astfel, iesenii trebuie sa completeze declaratiile si sa le depuna pana pe 15 mai. Obligatia depunerii declaratiei de venit revine contribuabililor ieseni care in anul 2007 au realizat venituri din activitati independente, precum profesiile liberale, dreptul de proprietate intelectuala, comert, activitati agricole pentru care venitul net se stabileste in sistem real, chirii, castiguri din tranzactii cu actiuni si castiguri din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen.

ANAF recomanda contribuabililor ca pentru transmiterea prin posta a formularului declaratiei de venit sa utilizeze plicul primit cu indicatia "CR", acesta fiind un plic special pentru care nu trebuie achitate taxele postale. In cazul in care vor utiliza un alt plic, taxele postale vor fi suportate de contribuabili. Dupa completare, plicul in care a fost introdus un exemplar al declaratiei de venit va fi transmis unitatilor fiscale, prin depunerea acestuia la oficiul postal cel mai apropiat, de unde se va primi o recipisa ca dovada a respectarii obligatiei de declarare a veniturilor. Persoanele fizice care in anul 2007 au realizat numai venituri din salarii sau asimilate salariilor nu au obligatia declararii acestor venituri.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1327 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012550 (s)