Economic Local

Ieșenii vor putea face examenul trichineloscopic la DSVSA, pentru carnea pe care o consumă de sărbători, și în weekend. Instituția va asigura permanența începând cu 1 decembrie 2021

Publicat: 25 nov. 2021
O persoană care taie un porc
Medicii veterinari din Iași vor asigura permanența începând cu 1 decembrie 2021, astfel încât oamenii să poată efectua examenul trichineloscopic al cărnii provenite din porcii sacrificați în gospodăriile proprii

Medicii veterinari din Iași vor asigura permanența începând cu 1 decembrie 2021, astfel încât oamenii să poată efectua examenul trichineloscopic al cărnii provenite din porcii sacrificați în gospodăriile proprii. De săptămâna viitoare vor demara și controalele premergătoare sărbătorilor de iarnă, în orice loc unde se comercializează carne de porc

Ieșenii vor putea verifica și în weekend, la laboratorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), carnea de porc pe care o consumă de sărbători. Medicii veterinari din Iași vor asigura permanența începând cu 1 decembrie 2021. Informațiile cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic vor fi postate pe site-ul instituției. Potrivit specialiștilor, de obicei sacrificările porcilor din gospodăriile ieșenilor se fac la sfârșit de săptămână și dacă oamenii nu găsesc unde să își facă analiza, riscă să se îmbolnăvească. Specialiștii vor să se asigure că indiferent de carnea achiziționată, aceasta să fie verificată sanitar-veterinar.

De asemenea, de săptămâna viitoare vor demara controalele în unitățile comerciale unde se verifică carnea de porc, dar și alte produse achiziționate înainte de sărbătorile de iarnă. Amenzile aplicate de medicii sanitar-veterinari, în domeniul alimentației publice, sunt cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei, în funcție de neregulile găsite de specialiști. Aceștia au observat că în ultimii ani a scăzut numărul amenzilor aplicate în domeniul alimentației publice.

DSVSA Iași a verificat magazinele din mediul rural, unde a descoperit nereguli

Medicii sanitar-veterinari au verificat magazinele din mediul rural, în perioada verii. În urma verificărilor au aplicat amenzi în valoare de 33.000 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru igienă necorespunzătoare sau etichetarea greșită a produselor. Medicii sanitar-veterinari au efectuat controale și în trafic pentru a depista transporturile ilegale de animale sau care nu sunt făcute corespunzător. Au fost aplicate 8 amenzi în valoare de 10.000 de lei.

Specialiștii susțin că din cauza acestor transporturi, este transmis rapid virusul pestei porcine africane și, astfel, izbucnesc noi focare. La începutul lunii noiembrie au fost descoperite trei noi focare de PPA, iar, potrivit datelor furnizate de DSVSA Iași, în ultimele două luni au fost descoperiți în gospodăriile ieșenilor porci care prezentau simptomele specifice bolii sau erau morți din cauza PPA. Medicii veterinari au prelevat probele și le-au transmis pentru a fi analizate în laboratorul din cadrul DSVSA. Alte două focare de pestă porcină au fost închise, rămânând active 12 în tot județul.

A crescut numărul de cazuri de pestă porcină africană la mistreți

Medicii veterinari din Iași găsesc în fiecare săptămână noi cazuri de pestă porcină, la mistreți. Numai în ultima săptămână au fost descoperiți 210 mistreți morți și alți 35 au fost vânați. Numărul de animale moarte din cauza acestui virus este în creștere, astfel că specialiștii iau măsuri pentru a reduce răspândirea pestei porcine africane (PPA). În ultimele 3 luni s-au îmbolnăvit cu virusul pestei porcine africane peste 600 de porci mistreți și alți 400 au fost vânați.

Printre măsurile dispuse de specialiștii din Iași pentru combaterea răspândirii pestei porcine se regăsește și efectuarea inspecțiilor sau a patrulărilor zilnice de către gestionarii fondurilor cinegetice, pentru depistarea de porci mistreți morți sau bolnavi. Medicii veterinari din județ vor fi anunțați despre cazurile de mistreți găsiți morți, iar recoltarea probelor de la mistreții împușcați sau găsiți morți se va face de către medicul veterinar oficial sau de către personalul tehnic instruit al gestionărilor fondurilor cinegetice, în condiții de biosecuritate severe.





Comentarii
  • In piata alexandru sunt bisnitati si speculanti ce vand peste ,conserve ,si carne oua alterate neverificate ,fara acte fara termen de garantie fara acte de proveninenta dar cine sa ii verifice ,dimineata niste dumani grasi de militieni mancau ca porcii muraturi fara sa verifice pe nimeni si se plmbau ca pe tarla sa treaca timpu sa plece la somn

Adauga un comentariu