News Flash:

Ilegalitati mai tari ca vinul

24 Septembrie 2009
2502 Vizualizari | 5 Comentarii
Vasile Cretu si scoala din satul Bahlui
• Edilul comunei Cotnari, social-democratul Vasile Cretu, a tocat 200.000 Euro pe doua utilaje, un autogreder si un buldozer, achizitionate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, utilaje reconditionate si luate ca noi • Primarul Cretu a reusit performanta de a se juca si cu sufletele a 20 de micuti care invata intr-o scoala ce sta sa se darame • Cu toate ca Guvernul Tariceanu a emis o Hotarare de Guvern in anul 2006, prin care a alocat suma de 690 milioane lei vechi pentru reparatii capitale la imobil, cladirea este si acum, dupa trei ani, intr-un stadiu greu de imaginat

Edilul comunei Cotnari, social-democratul Vasile Cretu, si-a dat din nou in petec si si-a permis sa se joace cu o suma impresionanta provenita din fonduri europene. Primaria Cotnari a tocat 200.000 Euro pe doua utilaje, un autogreder si un buldozer, achizitionate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), utilajele fiind incluse intr-o serie de finantari pentru mai multe proiecte derulate in comuna. Insa, pentru ca din 200.000 Euro se pot face multe alte lucruri, Cretu a achizitionat cele doua utilaje de la o firma din Craiova, SC Dumatrucks SRL. Cat mai de departe posibil. Si, practic, au fost achizitionate doua utilaje vechi, cu titlul de noi, doar pentru ca banii primiti sa fie directionati spre ceva anume. Acest lucru este intarit de unul dintre consilierii locali din Cotnari, liberalul Paul Besleaga. Acesta sustine ca Vasile Cretu a achizitionat utilaje reconditionate pe care le-a expus cu titlul de noi. Mai mult, Besleaga arata ca in ultimele sedinte de consiliu local, primarul a recunoscut cu jumatate de gura ca utilajele sunt cum sunt. "Se vede cu ochiul liber ca acele utilaje sunt vechi. Caietul de sarcini nu a fost respectat, a fost facut de comun acord cu furnizorul. Noua ne trebuiau utilaje noi, altfel fondurile ar putea fi taiate. I-am cerut sa ne arate toate documentele si nici macar nu a catadicsit sa raspunda. A sustinut ca firma a dat o garantie de 75.000 kilometri. Dar acest lucru este complet fals. Garantia se da pe ore de functionare la astfel de utilaje si nu la numarul de kilometri", a spus Paul Besleaga.

Uite primarul, nu-i primarul

Cautat pentru a i se lua un punct de vedere, primarul Vasile Cretu s-a dat disparut din primarie. Secretarul comunei a sustinut ca primarul este plecat cu treaba la Targu Frumos, in timp ce viceprimarul a spus ca "Domnul primar este plecat putin pana la Iasi". In doua locuri diferite in acelasi timp sau nu, primarul nu a fost de gasit pentru a oferi vreo explicatie la acuzele aduse de consilierii din comuna. In lipsa primarului, care nu a fost de gasit cu nici un chip, viceprimarul Dorel Pralea a aratat ca nu este nimic anormal si ilegal si ca utilajele sunt noi. In opinia acestuia, licitatia s-a desfasurat corect, legea fiind respectata. "Cele doua utilaje de care vorbiti sunt foarte bune, noi am si lucrat cu ele si nu este nici un fel de problema. La licitatie au participat mai multe firme, achizitia a fost facuta in luna martie si, dupa cum spuneam, totul este in regula. Am lucrat cu ele, nu vad ce probleme ar fi. Utilajele au fost platite. FEADR-ul a si asistat la licitatie, deci probleme de acest gen nu cred ca exista", a sustinut viceprimarul Dorel Pralea.



Mancatori de bani

Sirul neregulilor din Cotnari nu s-a putut opri doar la doua utilaje. Primarul Cretu a reusit performanta de a se juca si cu sufletele a 20 de micuti care invata intr-o scoala darapanata, Scoala cu clasele I-IV din satul Bahlui, si care sta sa cada. Cu toate ca Guvernul Tariceanu a emis o Hotarare de Guvern (HG nr. 1625/22.11.2006), prin care a alocat suma de 690 milioane lei vechi pentru reparatii capitale la imobil, cladirea este si acum, dupa trei ani, intr-un stadiu greu de imaginat. A fost emisa chiar si o factura pentru demararea unui studiu de fezabilitate, insa cele aproape 700 milioane lei s-au evaporat ca prin minune, iar scoala a ramas la fel de mizerabila. Consilierii locali de la acea vreme chiar au inaintat o sesizare prefectului de la vremea respectiva, Nicusor Paduraru, in care explicau detaliat toate faradelegile edilului. Desi au primit un raspuns ca situatia a intrat in atentia autoritatilor judetene, nimeni nu a miscat un deget. Si in cazul Scolii Bahlui, primaria se spala pe maini si arunca banii in curtea directorului Scolii Cotnari. "Banii au venit cu destinatie si au fost virati direct scolii din Cotnari. Cum scoala din satul Bahlui apartine de aceasta, directorul de la Cotnari a luat banii pentru a moderniza cladirea. Primaria nu mai are aici nici o treaba", a spus viceprimarul comunei. Insa si acesta uita ca, de fapt, si primaria trebuie sa supervizeze si sa se asigure ca renovarea scolii se face in conditii optime, cu respectarea cadrului legal. Fiind autoritatea care taie si spanzura in zona, este greu de crezut ca o asemenea suma a fost distribuita pe ochi frumosi pentru ca trebuia sa se ocupe altcineva de lucrare.



Nu-i prima oara

Primarul Vasile Cretu nu se afla la prima abatere de acest gen. In urma cu cateva luni, primaria a organizat o licitatie pentru atribuirea unei lucrari de modernizare a infrastructurii rutiere si a retelei de alimentare cu apa, lucrare de peste doua milioane Euro. Cotidianul BUNA ZIUA IASI a dezvaluit ca acea licitatie a fost trucata, iar Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a decis anularea licitatiei. Mai precis, CNSC a desfiintat caietul de sarcini si a demonstrat ca primarul Vasile Cretu a incercat sa dirijeze banii europeni catre o anumita firma. Cu toate acestea, Cretu a continuat nestingherit sa mearga pana la adjudecarea licitatiei, atribuita in final societatii Ted Construct SRL Iasi.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

Anonim  | #81605
Se impune cercetarea lor in stare de arest, faptele acestui edil sant mult mai grave decat par in materialu sus aratat , UN HOT calificat
Anonim  | #81606
FURA FURA< FURA Fonduri U.E, D.135 D.C. vezi O.G34/2006 si H.G925/ 2006 unde inseala UE. cu suma de 56mil RON {1,32mil Europentru Lot Nr 1 cu 2. multe ale JAFURI cu, din bani PUBLICI JAF SI JALE distinsi Domni Procurori.{ tara arde sii edilul se piaptana}
Anonim  | #81607
Vezi Proiect . PTA.1 Nr 92/2006
Anonim  | #81608
Acest Hot, de specialitate cioban, nu fura singur pentru ca este prea prost, dar este bagat la inaintare si sustinut politic deoarece nu a fost in stare sa faca nimic in comuna Cotnari.,si cind te gandesti ce brand are Cotnariul !! Asa i-a fost sortit acestei comune sa fie blestemata, furata si condusa de nise incompetenti. Daca justitia si-ar face treaba, acest nenorocit impreuna cu clica lui ar fi trebuit sa fie arestati de mult deoarece are un vraf de dosare penale care prind praf...
vasile cretu  |  #547094
D-le Anonim minti mai tare ca birjarul si cauti sa manipulezi oamenii. Sigur ai un mare interes. In mandatul meu de primar s au realizat multe,cum ar fi; drumul de la Cirjoaia la Sticlarie de la Cotnari la Luparia s au reabilitat toate scolile,mai putin cea de la Bahlui de care s a ocupat REPREZENTANTII PD si PNL din Cotnari.Au mai fost si alte rea lizari notabile,ii drept au mai ramas multe de facut,daca viciprimarii ar fi tras si ei la caruta,erau mai multe realizari.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1473 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020590 (s)

loading...