Titlurile zilei

Imagini cutremurătoare de la mormântul Sophiei, fetița chinuită de propria mamă la Iași! Îngeri și jucării de pluș veghează micuța – FOTO

Publicat: 24 ian. 2022
Ionuț Răușanu și Mădălina Gabriela Pristaviță, aduși la Parchet, Sophia Elena Mazăre, poze de pe facebook și mormântul fetiței de 2 ani, cu ursuleți
La mormântul Sophiei, torturată de propria mamă, rudele au adus jucării de pluș

Au trecut mai bine de 4 luni de la moartea Sophiei, fetița de 2 ani chinuită de propria mamă la Iași. Imaginea cu mormântul micuței, care și-a găsit sfârșitul într-un mod de-a dreptul brutal, este una sfâșietoare. Câteva jucării de pluș și doi îngeri îi păzesc crucea

Cazul Sophiei a cutremurat întreaga țară! Au trecut mai bine de 4 luni de când micuța de doar 2 ani a murit la Spitalul pentru Copii ”Sf. Maria”, după ce a trecut prin adevărate torturi, provocate chiar de propria mamă, Mădălina Pristaviță. Copila a fost înmormântată de familia tatălui, Daniel Mazăre, în timp ce mama și tatăl vitreg, Ionuț Răușanu, se aflau în arest preventiv.

Reporterii BZI au surprins imagini de-a dreptul cutremurătoare la mormântul Sophiei, din Cimitirul ”Sf. Petru și Pavel”. Pe crucea albă stă un îngeraș ce veghează asupra mormântului, iar mai mulți ursuleți de pluș și câteva jucării puse în jurul crucii par că păzesc locul de veci unde, în sfârșit, Sophia și-a găsit liniștea. De cruce stă rezemată coroana depusă de mătușa fetiței, Gabriela, cea care a luptat până în ultimul moment pentru a face dreptate în cazul nepoatei sale, care a murit în chinuri.

Aceasta și-a exprimat durerea prin mesajul scris pe coroană: ”Acest suflet minunat s-a înălțat la cer”. Sophia mai avea câteva zile până să împlinească vârsta de doi ani, însă nu a mai apucat. Aceasta era născută pe data de 25 septembrie 2019 și a decedat pe data de 12 septembrie 2021.

Ionuț Răușanu, tatăl vitreg al Sophiei, fetița chinuită de propria mamă la Iași, neagă orice acuzație

Încă de la primele expertize medico-legale psihiatrice s-a stabilit că Ionuț Răușanu și Mădălina Pristaviță sunt perfect sănătoși și au avut discernământ în momentul torturilor. Însă, concubinul femeii, Ionuț Răușanu, a încercat să scape, aruncând toată vina asupra Mădălinei. El a declarat că nu a fost niciodată de acord cu violența asupra Sophiei și mereu a încercat să o salveze din mâinile mamei ei. Potrivit anchetatorilor, acesta își susține și acum nevinovăția și neagă că a avut vreo implicare în moartea copilei. Nu vrea să semneze declarația de recunoaștere a faptelor și neagă evidența, deși i s-au arătat probele de necontestat.

Potrivit surselor, bărbatul a mai precizat că Mădălina își ura din tot sufletul copilul și din acest motiv o agresa fără milă de nenumărate ori, însă ceilalți doi minori care se aflau în casă, copiii bărbatului, nu au fost niciodată loviți. Cei doi adulți vor fi din nou supuși unei expertize psihiatrice pentru a se stabili cu exactitate dacă au discernământ, iar dacă va fi nevoie, va exista și cea de-a treia expertiză.

Fetița de aproape 2 anișori a trecut prin chinuri groaznice

Din câte se pare, micuța în vârstă de aproape 2 ani a trecut prin chinuri groaznice. Potrivit unor surse, cu câteva săptămâni înainte de moartea ei, fetița ar fi fost băgată în mașina de spălat de propria mamă, iar femeia ar fi dat drumul aparatului electrocasnic. Povestea șocantă a ieșit la iveală după ancheta polițiștilor, care ar fi descoperit și o filmare în telefonul femeii. După o percheziție informatică realizată de anchetatori, s-a identificat pe telefonul mobil al Mădălinei Pristavița un filmuleț cu torturile oribile la care era supusă micuța. Mama și-a pus fetița în mașina de spălat și a dat drumul la un program, iar în tot acest timp filma grozăvia. Anchetatorii au identificat alte 20 de filmulețe care ar putea cântări mult în timpul procesului. Legat de moartea copilei, medicii legiști au stabilit cauza decesului. În urma primelor evaluări, aceștia au hotărât că fetița a murit asfixiată, cel mai probabil prin înec.

Trebuie precizat că legiștii au găsit pe trupul micuței urme de violență mai vechi. Sophia locuia împreună cu Mădălina, mama sa în vârstă de 21 de ani, în satul Șorogari, comuna Aroneanu, județul Iași, deoarece părinții erau despărțiți. După separarea de Daniel, tatăl micuței, Mădălina și-a găsit alt bărbat, acesta având și el doi copii. În momentul în care părinții s-au despărțit, cei doi au hotărât ca Sophia să rămână cu mama sa, deoarece tatăl a plecat din țară. Familia bărbatului știa că Mădălina nu și-ar fi dorit acest copil.




Comentarii
  • O mama model si un tata superb.

    Banul conteaza si ei aveau bani.

    Multi bani, bravo lor. Eu muncesc de-mi sar capacele la stapan si abia imi platesc chiria la garsoniera, asta e viata

  • wai muncitorule, ce te tot smiorcai acolo smfm dak inteleg/?? acuma totu e pe jmekerie, o inveti de mic sau nu.. acu tarziu, esti inrolat in regimentul fraierilor cuminti platitori de taxe si chirie si rate 😉

  • Da, bă, Fane,… dar ghici cine nu a fost o zi măcar in viaţa lui la Penitenciar? Fraierul cuminte plătitor de taxe şi impozite.
    Ghici cine nu a fost lăchit sau nu a trebuit să f un alt bărbat, alt puşcăriaş ca să le arate celorlalţi că este băieţaş? Fraierul cuminte plătitor de taxe şi impozite.
    Ghici cui nu-i tremură fundul când aude sirena, sperând să nu fie mascaţii trimişi să-i răscolească gospodăria? Fraierul cuminte plătitor de taxe şi impozite.
    Ghici cine nu o să-şi petreacă bătrâneţea la Penitenciar sau prin instanţe, in diferite procese? Fraierul cuminte plătitor de taxe şi impozite.
    Ghici cine nu a turnat la Poliţie sau Procuratură o dată în viaţa lui pe prieteni sau familie ca să scape de urmărire penală sau să primească o pedeapsă redusă? Fraierul cuminte plătitor de taxe şi impozite.
    Stii cine e adevăratul fraier? Ăla ca tine care crede că nu o să culeagă ce a semănat…

Adauga un comentariu