Titlurile zilei

Imagini de colecție! Mărturia unuia dintre ultimii veterani de război ai Iașului. Colonelul Mihai Ciobanu vorbește despre cea mai grea perioadă din viața lui: frontul – FOTO

Publicat: 26 iun. 2021
Veteranul Mihai Ciobanu, cu cascheta de militar
Veteranul Mihai Ciobanu din comuna Mogoșești are 99 de ani

Colonelul Mihai Ciobanu, în cei 99 de ani de viață, a trăit momente desprinse parcă din filmele istorice. Veteranul de război, din localitatea Mogoșești, județul Iași își aminteșe cu greu astăzi de cele întâmplate pe front. După atâția ani, nu renunță o secundă să poarte cascheta de militar

Colonelul Mihai Ciobanu este unul dintre veteranii de război din județul Iași care au luptat în Al Doilea Război Mondial. Acesta a ajuns la vârsta de 99 de ani și doar cascheta de militar, la care nu renunță nicio clipă, este tot ce i-a rămas de pe front. Bărbatul locuiește în comuna Mogoșești din județul Iași, acolo unde mai sunt alți doi veterani.

„De două ori am fost pe front la război și am scăpat! Acum s-au desființat veteranii de război, am mai rămas doar eu și încă doi. Armata e grea, dar e frumoasă, eu asta am iubit să fac. Când ești acolo în război, nu știi ce e aia frică, nu ai timp să te măi gândești la frică. Te uiți să nu fii împușcat și tragi și tu. Eram tânăr când am plecat în război, aveam 22 de ani și nu eram însurat. Eram acolo cu ceilalți soldați, fugeam cât era ziua de lungă.

Când mă uit la picioare, nu știu cum au rezistat atât. Sunt tare multe de povestit, dar eu le-am uitat. Știu doar că am luptat foarte mult. Nu am crezut că ajung la vârsta asta. Cât mergeai de aici până aici (veteranul gesticulează – n.r.) exploda bomba lângă tine și vedeai cum ceilalți mor în jurul tău. Nu erai sigur de nimic când lângă tine, din minut în minut, face poc. Oricât de greu a fost, asta am iubit cel mai mult. După război m-am angajat ca jandarm”, a declarat Mihai Ciobanu, veteran de război.

Mihai Ciobanu a trăit clipe grele în perioada cât a fost soldat : „Ne înveleam cu pământ”

Veteranul Mihai Ciobanu își amintește clipele grele prin care a trecut în timpul războiului alături de ceilalți soldați, când timp de mai multe zile nu a dormit și a mers sute de kilometri pe jos.

„Au fost momente în care nu mai știam cum e să dormi. Timp de patru zile am fugit în continuu, de-abia apucam să bem apă. Am tot mers dintr-un loc în altul, încât nici nu mi-am dat seama când am trecut granița și am ajuns în Ungaria. Mă dor picioarele și acum când mă gândesc. Atunci nu știam ce e aia oboseala, nu mai știam nici de noi. Era multă muncă, foarte multă alergătură. Îmi amintesc cum dormeam afară cu ceilalți soldați, cum ne acopeream unul pe altul cu pământ. Ne înveleam cu pământ. Cel mai greu era când ploua și era frig”, a mai precizat Mihai Ciobanu.

Cel mai mare regret al bărbatului este că nu își mai are soția aproape, cu care nu a reușit să petreacă prea mult timp.

„Iaca, uite așa, stau singur, am ajuns acum de sunt singur. De cinci ani, de când soția mea a murit, tare greu îmi este, mă simt mai singur pe zi ce trece. Sunt singur zi și noapte. Am trei copii, două fete și un băiat, dar sunt și ei la casa lor, nu pot să stea toată ziua după mine. Vin la mine, îmi aduc mâncare, au grijă de mine, dar e greu la bătrânețe. Am și o nepoată care este avocată la București și sunt tare mândru de ea”, a mai adăugat bărbatul.

În edițiile anterioare „BZI” a fost prezentată povestea celui mai vârstnic ieșean din județ.

Bărbatul nu a povestit niciodată familiei întâmplările de pe front

Fiul veteranului care locuiește în același sat cu el povestește cât de mult a muncit tatăl lui și că nu a reușit să petreacă prea mult timp cu el. Acum, încearcă să recupereze acele clipe și merge aproape în fiecare zi să-l viziteze.

„Tata nu vorbea niciodată cu noi despre ce s-a întâmplat sau despre ce a făcut el în armată. A evitat mereu aceste discuții, atât cu familia, cât și cu oricine l-ar fi întrebat. În momentele în care ne întâlneam cu toții la masă, discutam despre altele. Probabil nu voia să ne încarce pe noi cu lucruri grele din război. Avem o relație apropiată, dar ne vedeam destul de rar. El este născut în 1922 și la douăzeci și ceva de ani a fost luat în armată. În timpul războiului a ajuns până în munții Tatra și a luptat până a ieșit cu nemții în Germania. În munții Tatra a fost împușcat într-un picior și de acolo l-a adus în țară. Asta s-a întâmplat prin 1944-1945.

După ce s-a întors din armată, a fost jandarm la Iași, după care jandarmeria s-a desființat, s-a înființat poliția și a lucrat la poliție până prin 1954. Bunicul nostru, tatăl lui, l-a rugat să mai lase munca și să se întoarcă acasă, că era numai plecat de ani de zile. S-a întors în sat și și-a făcut casa cu mâinile lui. A muncit cu mâinile goale și a ridicat casa. Mergea în pădure, aduna crengi, lut și așa a făcut casa. Cum era pe timpuri. A muncit de toate la viața lui, știa să facă de toate. A fost și apicultor, făcea și butoaie de lemn. La 62 de ani s-a pensionat și nu a încetat să muncească. Noi mergem o zi da și una nu la el. Îi ducem mâncare, îi facem curat, mai stăm de vorbă cu el”, a povestit Costică Ciobanu, fiul bărbatului.





Comentarii
Adauga un comentariu