Titlurile zilei

Imagini de groază de la Aeroportul Iași. Cursa TAROM pe ruta Iași – București a fost ținută fără explicații la sol. Zeci de pasageri au fost înghesuiți cu orele în Terminalul T2 – FOTO

Publicat: 16 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Imagini de groază de la Aeroportul Iași. Cursa TAROM pe ruta Iași - București a fost ținută fără explicații la sol. Zeci de pasageri au fost înghesuiți cu orele în Terminalul T2 - FOTO
Pasageri de la Aeroportul Iași care au rămas blocați în Terminalul T2 după ce cursa TAROM spre București nu a mai decolat la timp

Scene șocante la Aeroportul Iași. Zeci de persoane au stat cu orele în Terminalul 2, în plină pandemie COVID-19, așteptând să plece la București. Avionul companiei TAROM nu a decolat în timp util, în vreme ce oamenii nu au mai primit nicio explicație din partea operatorului. Pasagerii nici măcar nu au mai fost informați de o nouă cursă, mulți dintre aceștia pierzând zborurile de legătură pe care le aveau mai departe. Oficialii TAROM nu au furnizat nicio explicație, iar pasagerii au rămas cu biletele în buzunar și cu banii pierduți

Situație de coșmar pentru zeci de pasageri ai cursei TAROM Iași – București RO 710 din 14 decembrie 2020. Pasagerii care urmau să plece spre Otopeni de la Iași la prima oră a dimineții s-au trezit cu o surpriză de proporții. Cursa nu a ajuns la timp, iar pasagerii au fost obligați să rămână în Terminalul T2 ore îndelungate fără nicio explicație. În plus, oamenii nici nu au respectat distanța pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19, așa cum ar fi fost normal.

Detalii de groază despre cursa TAROM Iași – București. Zeci de pasageri expuși riscurilor

Pasagerii cursei TAROM Iași – București au explicat și cum s-a ajuns să fie ținuți cu orele în Terminalul T2 fără să li se ofere și o explicație. Nici cei de la Aeroportul Iași nu au spus nimic și nici cei de la TAROM nu au venit cu lămuriri.

„În data de 14 decembrie 2020 trebuia să zbor la ora 5:30 pe ruta Iași – București. Ulterior, la ora 8:25, aveam un alt zbor pe ruta București – Munchen. Mă prezint la aeroport, mi se eliberează biletele, dau bagajul pentru cală, trec de punctul de control. Apoi timpul trece. De la ora 4:30 se face 5:00, apoi 5:30, 6:00, 6:30. Nici nu ne-am mișcat din acel spațiu închis din terminal, spațiu care nici nu respectă normele stabilite în prezent pentru prevenirea infectării cu COVID-19”, a menționat N.A., pasager al cursei RO 710 pe ruta Iași – București.

Nicio explicație pentru cursa întârziată. Pasagerii au fost lăsați cu ochii în soare în Aeroportul Iași

Pasagerii care urmau să plece la 5:30 au rămas înghesuiți în Terminalul T2 fără a primi lămuriri. În plus, oamenii au rămas perplex după ce pasagerii cursei TAROM de la 9:30 au fost îmbarcați liniștiți, iar ei nici măcar nu au plecat din terminal.

„Ni s-a spus de către funcționari, care mereu sunt puși în situații penibile, că e ceață, că vine o aeronavă de pe Suceava. Aceasta a sosit pe la ora 8:30, ni s-au încărcat bagajele, dar aeronava rămâne pe loc. Mulți au pierdut legăturile cu celelalte zboruri. Alții mai aveau testul Covid valabil doar o zi. În plus, am fost din ce în ce mai mulți pasageri, distanța nu exista pentru măsurile anti-Covid. Ni se comunică apoi că nu este echipaj pentru a putea pleca și că se anulează zborul”, a mai spus N.A.

Dezvăluirile unui pasager al cursei TAROM: „S-au încălcat prevederile COVID-19. Aglomerație de nedescris în terminal

Un alt pasager al cursei din 14 decembrie 2020 a arătat că cei de la TAROM nici măcar nu au răspuns solicitărilor. Liviu Ofițeru a fost la sediul TAROM din Capitală, însă acolo nu era nimeni. Doar un afiș că solicitările se rezolvă la Aeroportul Otopeni. Iar la numerele de telefon nu a răspuns nimeni nici până la această oră.

„S-au încălcat prevederile COVID-19, iar compania TAROM a gestionat foarte prost situația. Eu, teroretic, sunt de 24 ore în Aeroportul Iași. Nici nu m-au sunat, nici nu am dat de nimeni. Noroc că am luat o mașină și am ajuns la București, pentru că trebuia să fiu de urgență la serviciu. Dar dacă nu făceam acest lucru, ar fi rămas la Iași, fără cazare, fără bilet etc. Din punctul meu de vedere a greșit și directorul de la Aeroportul Iași pentru că a dat drumul la altă cursă în condițiile unei aglomerări de nedescris în terminal. Cei de la TAROM puteau trimite un alt echipaj și ei”, a spus Liviu Ofițeru, pasager al cursei TAROM Iași – București.

Cursa Iași – București a decolat după 15 ore. O parte a pasagerilor nici nu au fost anunțați

Compania TAROM se ascunde după deget. Redactorii BZI au încercat să ia legătura cu reprezentanții TAROM, însă aceștia nu au furnizat niciun răspuns până la această oră și nici nu au răspuns apelurilor telefonice. Conform site-urilor de specialitate, avionul TAROM RO 710 a decolat pe 14 decembrie 2020 la ora 20:58 minute, practic cu o întârziere de peste 15 ore de la momentul în care trebuia să decoleze oficial. Nu este pentru prima oară când compania TAROM nu reușește să pună la dispoziția pasagerilor avioanele la orele programate. Pentru cursa RO 710 ce apare ca efectuată, unii pasageri, cum este și cazul lui Liviu Ofițeru, nici nu au fost anunțați.

Adauga un comentariu