Local

Imagini de pe șantierul de la Mănăstirea Frumoasa din Iași. Ansamblul bisericesc este refăcut cu fonduri europene de la Agenția pentru Dezvoltare Regională

Publicat: 11 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Imagini de pe șantierul de la Mănăstirea Frumoasa din Iași. Ansamblul bisericesc este refăcut cu fonduri europene de la Agenția pentru Dezvoltare Regională
Noi imagini de pe șantierul de la Mănăstirea Frumoasa, ansablul bisericesc fiind refăcut cu fonduri europene de la Agenția pentru Dezvoltare Regională

Au apărut noi imagini cu șantierul de la Mănăstirea Frumoasa din municipiul Iași. Reabilitarea Ansamblului Mitropolitan al Mănăstirii Frumoasa are o valoare de 4.3 milioane de euro cu fonduri de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și va fi gata în vara anului următor

Lucrările de pe șantierul de la Mănăstirea Frumoasa din municipiul Iași se află în plină desfășurare. Reabilitarea Ansamblului Mitropolitan al Mănăstirii Frumoasa are o valoare de 4.3 milioane de euro și va fi gata în vara anului următor. Proiectul include reabilitarea monumentelor din cadrul ansamblului ridicat la finalul secolului al XVI-lea. Lucrările de reabilitare ale ansamblului bisericesc se derulează cu fonduri europene de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Lucrările de la Mănăstirea Frumoasa costă 4,3 milioane de euro. Primarul Mihai Chirica și Mitropolitul Teofan au fost la ansamblul bisericesc

Proiectul legat de șantierul de la Mănăstirea Frumoasa ar urma să fie gata în vara anului 2021 în baza fondurilor europene de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nor-Est (ADRNE). Pe șantier au ajuns recent primarul Mihai Chirica, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Proiectul prevede reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din municipiul Iași, iar lucrările au demarat încă din 2017. Proiectul este finanțat prin Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Valoarea totală a lucrărilor este de 21.001.296 lei (4.3 milioane euro). Din această sumă, 20.529.907 lei (4.2 milioane euro) reprezintă finanțarea nerambursabilă. Proiectul a început pe 23 septembrie 2017 și este programat să se finalizeze pe 22 august 2021.

Cum arată proiectul de la Mănăstirea Frumoasa? Modernizare completă a întregului ansamblu de maici

Șantierul de la Mănăstirea Frumoasa din municipiul Iași prevede restaurarea completă a 3.296 mp suprafață a obiectivelor de patrimoniu. Vor mai fi amenajați 2.412 mp spații verzi, dar și 1.325 mp suprafață trotuare, alei pietonale și scări exterioare în zona de circulație pietonală. În plus, proiectul mai prevede și amenajarea a 766 mp suprafață alei carosabile inclusiv parcajele în incinta ansamblului. Vor mai apărea și 5 locuri parcare în interiorul incintei, dar și 12 elemente de mobilier urban. Din acestea sunt 8 stâlpi decorativi iluminat exterior, 4 coșuri deșeuri cu colectare selectivă. Proiectul cu fonduri europene de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est cuprinde și 55 echipamente achiziționate pentru protecția obiectivului de patrimoniu, alte 4 pachete echipamente de protecție împotriva incendiilor. În interiorul ansamblului vor mai apărea și 37 echipamente de protecție în caz de incendiu, 4 sisteme detecție și semnalizare incendiu.

Șantierul de la Mănăstirea Frumoasa va cuprinde spații pentru persoane cu dizabilități

În interiorul ansamblului bisericesc se vor mai regăsi și 3 sisteme de detecție și semnalizare efracție, 3 sisteme de supraveghere video, alte 3 sisteme de sonorizare și 1 grup electrogen. În cadrul proiectului se mai regăsesc și 9 spații amenajate pentru persoanele cu dizabilități sau mobilitate redusă. Vor mai fi și 2 grupuri sanitare special adaptate pentru persoane cu dizabilități, la Palatul de pe ziduri, respectiv Palatul pentru femei, precum și 2 rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, la Biserică, respectiv Palatul de pe ziduri. Obiectivul derulat prin fonduri europene de la Agenția pentru Dezoltare Regională Nord-Est cuprinde și 2 echipamente urcare- coborâre scări persoane cu dizabilități, 1 loc de parcare pentru aceste persoane la Palatul de pe ziduri, respectiv Palatul pentru femei și 1 sistem de informare pentru nevăzători. Obiectivul cuprinde și 1 loc de staționare și participare la Sfânta Liturghie pentru persoanele cu dizabilități locomotorii în interiorul Bisericii, în zona dintre Pronaos și Naos.

Lăcașul de cult a fost ridicat în secolul al XVI-lea

Mănăstirea a fost construită în anul 1587, fiind refăcută între anii 1726-1733. Ansamblul cuprinde cinci corpuri de clădiri: Biserica Sfinții Voievozi (1836-1839), Palatul de pe ziduri (1726 – 1733), ruinele Palatului pentru femei (sec. al XVIII-lea), Turnul clopotniță (1819-1833) și zidul de incintă (1726 – 1733). Suprafața totală a mănăstirii este de 14.906 metri pătrați.

„Conform proiectului tehnic, în urma cutremurelor severe suportate, clădirile mănăstirii prezintă zone în ruină, demolări parțiale, fisuri, crăpături și alte degradări. Biserica prezintă infiltrații în zona de nord, afectând pictura interioară. Nici turnul clopotniță nu se prezintă într-o stare bună, având deteriorate elementele de structură, decorația fațadei și învelitoarea pe suprafețe mari, iar zidul de incintă prezintă deteriorări ale materialelor structurii”, au menționat cei de la Primăria Iași.

Adauga un comentariu