Prima pagină » Cancan ultimă oră » Imagini nemaivăzute! Sorin Copilul de Aur a căzut în genunchi în timp ce cânta și interlopii au ”aruncat” cu bani

Imagini nemaivăzute! Sorin Copilul de Aur a căzut în genunchi în timp ce cânta și interlopii au ”aruncat” cu bani

09 aug. 2020, 22:44,
în Cancan ultimă oră

Florin Mototolea, zis Emi Pian, a fost înmormântat duminică, în jurul ore 12:00. Familia celui care a fost șef până acum câteva zile al clanul Duduienilor, dar și sute de interlopi l-au condus pe ultimul drum. Durere fără margini în cimitirul unde Emi își va duce somnul cel de veci! Nici la înmormântarea vestitului Fane Spoitoru nu s-a văzut așa ceva.

Interlopii s-au strâns la vila unde fusese depus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Emi, iar de acolo, cortegiul funerar a plecat spre cimitir, flancați de polițiști și jandarmi, care, astfel, au vrut să evite neregulile de orice natură. Măștile de protecție au fost zărite pe fețele celor care au participat la eveniment.

La intrarea în cimitir, alți interlopi l-au primit pe Emi cu aplauze. Apoi… Lacrimi peste lacrimi, strigăte de durere… Țipete, de fapt, de durere atunci când sicriul a fost coborât în groapă. Emi Pian se despărțea pentru totdeauna de cei pe care i-a iubit și l-au iubit. Familia lui Emi a fost devastată. Femei și bărbați, îmbrăcați în negru, s-au lipit, practic, de sicriu și nu voiau să-i dea drumul. Erau clipele cele mai grele.

Florin Salam, prezent și el la funeralii, nu a scos niciun cuvânt. A stat cu capul în pământ, plângându-și prietenul trecut la cele sfinte. Doar vocea manelistului Sorin Copilul de Aur se mai auzea, printre țipete și gemete de durere sufletească. La un moment dat, Sorin Copilul de Aur s-a lăsat în genunchi lângă sicriul lui Emi. Iar Salam a preluat registrul muzical. Din suflet a cântat Salam, abia reținându-și lacrimile.

Tatăl lui Emi nu a fost acolo, potrivit unor surse CANCAN.RO. Cererea de permisie pentru câteva ore nu i-a fost aprobată. Cât a durat ceremonia de înmormântare, mai bine de o oră jumătate, a fost o jale de necuprins. Un interlop, cu glasul sugrumat de durere, a scos o bancnotă valoroasă și i-a cerut lui Sorin Copilul de Aur o piesă anume, de la el pentru Emi Pian. Interpretarea manelistului i-a făcut pe cei de lângă sicriu să izbucnească în plâns.

Petre Geamănu, despre posibila răzbunare a clanului Duduianu: „Când este vorba de viața unui om, nu există judecată țigănească”

Florin Mototolea, zis și Emi Pian, a fost dus pe ultimul drum de către familiei și prieteni. La căpătâiul celebrului interlop au cântat Sorin Copilul de Aur și Florin Salam. Imediat după ce funerariile s-au încheiat, Petrea Geamănu, cunoscut ca ”Împăratul lumii interlope”, a explicat că nu va exista, pe fondul crimei, nicio judecată țigănească.

„Familia lui Emi Pian vrea doar judecată la tribunal și atât. E vrăjeală judecata țigănească. O judecată țigănească se face așa: când își ia unul copilul la altul, deci, își însoară copilul cu altă fată, cu alt țigan, fără să îi anunțe și o ia și fuge cu copilul. Atunci se judecă, dar, când este vorba de viața unui om, nu există judecată țigănească. Vă spun sigur asta!”, a declarat el la Antena Stars.

Ce spune despre posibila răzbunare

Totodată, Geamănu a precizat că l-a cunoscut pe Florin Mototolea și că era un om de nota zece, cuminte și la locul lui. Toate speculațiile care apărut la adresa celebrului interlop sunt doar simple minciuni. Regele Dudienilor băga frica în oamenii care îi datora bani. A fost făcută publică o convorbire între Emi Pian și un martor care nu îi mai plătise dobânda. Cum își amenința renumitul mafiot victimele?

Emi Pian, pe numele real Florin Mototolea, a fost ucis luni noapte într-o încăierare a clanurilor, în zona Giulești a Capitalei. Bărbatul era extrem de temut, ocupând statutul de lider al clanului Duduianu. El își amenința des victimele, pentru a obține sume de bani de la ele. Se zvonește că interlopul primea și 3.000 de euro dobândă pe zi de la un singur om împrumutat.

Emi Pian fusese condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru șantaj, pentru că dădea bani cu camătă jucătorilor de barbut. El a fost eliberat însă pentru că fusese un „deținut-model”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`