Local

Imagini tulburătoare din casa unei familii cu șase copii, la numai câțiva kilometri de Iași! Dorm înghesuiți, își scriu temele la lumânare și nu au haine de schimb – FOTO, VIDEO

Publicat: 19 feb. 2020

Soarta tristă a unui familii din județ. Deși viața nu le-a fost ușoară, doi soți au dat naștere la șase copii. În urma unui incident, tatăl familiei și-a pierdut vederea. De atunci, viața lor a devenit un coșmar

La numai câțiva kilometri de Iași, într-o comună din județ, într-o casă improvizată, trăiesc opt suflete. Viața lor a luat o întorsătură neașteptată când tatăl familiei și-a pierdut vederea. Trăiesc de pe o zi pe alta și se roagă la Dumnezeu ca să li se întâmple un miracol. În mica lor gospodărie și-au cumpărat un cal și o vacă, două animale cu ajutorul cărora își pot câștiga existența. Singura lor sursă de venit este alocația celor cinci minori. Băiatul cel mai mare, în vârstă de 18 ani, a abandonat școala ca să-și caute un loc de muncă pentru a-și ajuta familia.

Trăiesc din alocația copiilor

Familia Prepeliță trăiește în comuna Erbiceni, județul Iași. Și-au construit o încăpere pe pământul primit de la părinți și trăiesc din alocația copiilor. Tatăl familiei a lucrat câțiva ani în străinătate, până când un incident l-a lăsat fără un ochi. De atunci, lucrează numai prin sat cu ziua.

„În urmă cu câțiva ani, curățam lemne, când un spin mi-a intrat în ochi. De atunci nu mai văd cu ochiul stâng. Locuim într-o casă făcută de noi din chirpici și dormim opt persoane pe două paturi. Cel mai mare copil are 18 ani, iar cel mai mic patru. Cu toții merg la școală și se chinuie să-și facă un viitor. Soția mea nu poate lucra pentru că trebuie să stea acasă cu copiii, iar eu, pe lângă faptul că nu văd, am ciroză hepatică și probleme cu spatele. Aș vrea să pot face mai mult pentru familia mea, dar nu pot”, spune Vlăduț Prepeliță.

O casă mai săracă decât cealaltă

În urmă cu câțiva ani, mama Marianei, soția lui Vlăduț, a împărțit un hectar de pământ ei și celor șase frați ai săi. Pe o stradă din Erbiceni, casele lor arată una mai sărăcăcioasă decât alta. Pe uliță se aud glasuri de copii, fiecare familie având cel puțin câte trei copii.

„Noi am știut că ne va fi greu să-i creștem, dar așa cum am putut, iată că astăzi sunt cu toții sănătoși și, de bine, de rău, merg cu toții la școală. Nu pot spune că învață extraordinar de bine, dar se descurcă și sunt sigură că ne vor face mândri. Avem zile în care nu avem ce pune pe masă, dar ne încurajăm unul pe celălalt. Soțul meu mai merge cu ziua prin sat și mai face câte un bănuț pentru casă. Eu, din păcate, nu pot face același lucru. Copilul cel mic are patru ani și trebuie să stau în permanență cu el”, spune Mariana Prepeliță.

Ionel, băiatul cel mare, vrea să fie salvatorul

Băiatul cel mare al familiei a decis ca după terminarea școlii generale să întrerupă studiile. Nu pentru că nu și-ar fi dorit să aprofundeze studiul, însă, văzând cât de greu le este părinților lor, și-a dorit să-i ajute, să-i susțină. S-a angajat ca cioban al satului. Nu-i place ceea ce face, dar îl bucură faptul că poate aduce o pâine pe masă.

„De la 16 ani jumătate am grijă de oile oamenilor din comună. Îmi mai dau bani, câte un miel și brânză. Pe noi ne ajută foarte tare acest lucru. Chiar ieri am adus un ied acasă. Îl vom crește și-l vom tăia la Paște. Mi-aș fi dorit să pot merge la liceu, dar nu am avut posibilitatea. Nu aveam bani de transport, iar părinții mei ar fi rămas singuri acasă, cu toți frații mei în grijă. Nu mă lasă sufletul să fac asta”, spune Ionel Prepeliță, băiatul cel mare al familiei.

Copiii învață la lumânare

Copiii familiei își scriu temele la lumânare. Când intri în casa lor, n-ai spune că suntem în secolul XXI. Un bec atârnat de tavan, care stă pe post de decor, lumânări, o plită învechită, două paturi și un dulăpior. Mirosul de fum s-a îmbibat în pereți, iar copiii poartă zilnic aceleași haine. Părinții lor nu-și permit să le reîmprospăteze garderoba.

„Copiii scriu la lumina lumânării. Momentan nu ne permitem să ne tragem curent. Avem improvizat un panou solar, dar nu ne ajută foarte tare. În zilele în care nu este soare, nu avem curent. De ani de zile, de când am construit casa, noi nu am avut curent. Sperăm să putem face într-o zi toate lucrurile necesare pentru a avea lumină. Din cauză că nu avem bani, nu avem cum să cumpărăm foarte des haine copiilor. De multe ori vin plângând de la școală. Ceilalți colegi râd de ei că nu au haine de schimb și miros a fum. Noi nu avem ce face. Soba noastră scoate fum, iar hainele stau în aceeași cameră unde dormim cu toții”, mai povestește Mariana.

„Unde stă unul la masă, pot sta și alții”

Mariana s-a căsătorit la 18 ani cu Vlăduț. În același an a născut și primul copil. A ajuns la Iași numai de câteva ori pe an și nu știe ce înseamnă să mergi la cumpărături. Mâncarea de bază pe care o pune pe masă copiilor este formată din orez și cartofi. Nu-și permite mai mult, deși și-ar dori.

„Aș fi vrut să merg și eu la muncă, dar am născut și am avut grijă de copii. Dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat cu copiii, noi i-am primit cu brațele deschise. Toată lumea ne-a spus să nu mai dăm naștere altor copii, dar nu am ascultat niciodată. Unde stă unul la masă, pot sta și alții”, încheie Mariana.



loading...

Adauga un comentariu