News Flash:

Imobile si terenuri ale universitatilor, revendicate

19 Mai 2002
1121 Vizualizari | 0 Comentarii
•Patru institutii de invatamant superior din Iasi trebuie sa faca fata valului de revendicari ale fostilor proprietari sau ale urmasilor acestora •Conform Legii 10/2001, ei au depus la Primarie actele necesare ce le atesta dreptul de proprietate pentru o serie de terenuri si imobile ale Universitatilor •Cea mai "lovita" de soarta si de lege este Universitatea Tehnica Iasi •Sala de sport a UMF ar putea sa devina o amintire •La fel si campusul studentesc "Targusor-Copou"

Orasul celor sapte coline este unul dintre cele mai vechi centre universitare din tara, iar cele cinci universitati publice iesene au o traditie de zeci sau chiar sute de ani. Cu toate acestea, universitatile n-au fost ocolite de haosul provocat de vestita Lege 10/2001, supranumita si "legea revendicarilor", si de Legea 18/1991, a fondului funciar. Persoane particulare, care detin acte de mostenire mai mult sau mai putin edificatoare, au cerut justitiei sa ii repuna in proprietate pentru terenuri sau imobile administrate de multa vreme de institutiile de invatamant superior de stat. Procesele intentate in acest sens se afla pe rol de ceva timp, dar problema inca nu a fost solutionata. Conform literei legii, daca se dovedeste ca au dreptate, mostenitorii trebuie despagubiti in natura sau in bani.

5,5 hectare de teren ai Agronomiei, revendicati

Fratii Elena si Gheorghe Popescu au revendicat, inca de anul trecut, 5,5 hectare de pamant, din cartierul Dumbrava Rosie, pe care se afla statiunea didactica a Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara "Ion Ionescu de la Brad". Ei au prezentat documentele necesare atestarii dreptului de proprietate, 3 certificate de mostenitor, si doresc sa fie despagubiti cu peste 800.000 de dolari. Juristul universitatii, Toader Postelnicu, a declarat ca elementele de identificare ale terenurilor, adica schitele cadastrale din actele de mostenire, nu sunt foarte clare in cazul lor. Odata cu fenomenul de nationalizare, multe planuri si schite ale unor terenuri si imobile au disparut sau au fost modificate. Deocamdata, procesul intentat USAMV de familia Popescu este pe rol.

O fundatie suceveana vrea sala de sport a UMF

Sala de sport a Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T.Popa" este revendicata de fundatia suceveana "Basota". Pe 18 februarie, anul acesta, reprezentantii fundatiei au trimis o adresa cu notificare la UMF, prin care isi declara intentia de a solicita imobilul din str. Bagdasar, pe baza unui testament scris de Ion Basota. Actul de mostenire prevedea ca toate proprietatile sale, inclusiv cladirea unde functioneaza acum sala de sport, le lasa fundatiei pentru a construi un liceu intr-o comuna suceveana.
Pe de alta parte, conducerea universitatii a relatat ca detine acte si titluri de proprietate, mentionand ca, in eventualitatea unui proces, fundatia n-ar avea nici o sansa. "Reprezentantii fundatiei au ajuns cu memorii si la minister, dar nu au nici o sansa de a obtine imobilul. Toate actele lor de proprietate dateaza din primul deceniu al secolului trecut, comisia de expropriere a functionat in perioada 1950-1956, deci nu exista nici un dubiu cu privire la dreptul de apartenenta a cladirii", a declarat Dorin Forna, director general administrativ la UMF.

Sase proprietari pentru cinci hectare ale Politehncii

Pe un teren de aproximativ cinci hectare, din Bd. Chimiei si pana in cartierul Gradinari, unde Universitatea Tehnica "Gh. Asachi" a inceput inca de acum 11 ani constructia unei baze sportive complexe, au primit titluri de proprietate sase persoane particulare. Conform legii 18/1991, ei au solicitat Primariei suprafetele din apropierea campusului "Tudor Vladimirescu", pentru care detineau acte de mostenire. Astfel, UTI s-a trezit ca in curtea sa se construiesc imobile, desi, conform deciziei 504/1990 a Prefecturii, cele 5 hectare au fost date in administrarea sa. Cand au observat acest lucru, reprezentantii UTI au trimis numai putin de 11 adrese organelor abilitate de a rezolva incurcatura, pentru ca s-au investit zeci de miliarde de lei pentru bazinul de innot, sala acoperita si terenul de sport proiectate acolo. De-abia pe data de 24 aprilie, Primaria a trimis un raspuns, prin adresa 17921, care prevedea ca "emiterea titlurilor de proprietate in favoarea unor persoane pe terenul atribuit in baza deciziei 504/1990 s-a facut in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile". Astfel, universitatii i-a mai ramas doar un hectar din cele 5 ce ii fusesera atribuite. Conducerea a declarat ca, in scurt timp, va sesiza la MEC situatia terenului din Gradinari.

Urmasii unor boieri revendica tot parcul din Targusor-Copou

Magda Bedivan, urmasa unei familii de boieri care a detinut parcul "Targusor-Copou", a revendicat, inca din luna august, anul trecut, conform legii 10/2001, dreptul de proprietate asupra a doua hectare de teren de pe str. Stoicescu nr. 4. Universitatea "Al.I. Cuza" si-a construit acolo, de cateva decenii bune, mai multe camine si administreaza o parte din parcul "Stoicescu", dupa cum mai este numita regiunea. "Interesul public este dominant, proprietarii trebuie repusi in drepturi, cea mai buna solutie fiind despagubirea in natura", a declarat Bogdan Plescan, directorul general administrativ al universitatii, la sfarsitul lunii august, cand a primit cererile de retrocedare respectice.
Actualmente, un particular isi construieste acolo o vila, chiar in vecinatatea caminului C4. Reprezentantii juridici de la "Cuza" sunt in stadiul de colectare de documente si de probe.
Alina ZAHARIUC
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022579 (s)