News Flash:

Implanturile mamare au adus incasari bune chirurgilor plasticieni

23 Decembrie 2010
3171 Vizualizari | 0 Comentarii
Dr Andrei Lazar
• Femeile nu au tinut seama de criza pentru o operatie de marire de sani sau de remodelare a pometilor cu grasime de pe coapse sau genunchi • Pentru chirurgii plasticieni din Iasi anul 2010 a fost unul mai bun decat 2009 in privinta numarului de paciente care au solicitat o operatie pentru imbunatatirea aspectului fizic • Pe primul loc au fost solicitarile pentru marirea sanilor • Barbatii au solicitat sprijinul chirurgilor plasticieni pentru a avea un nas mai frumos

Atunci cand vine vorba de frumusete, femeile nu tin seama de criza financiara. Chirurgii plasticieni din Iasi sustin ca anul 2010 a fost mai bun ca 2009 in ceea ce priveste numarul de paciente care au trecut pragul clinicii de infrumusetare si au solicitat interventii pentru imbunatatirea aspectului fizic. Cele mai multe solicitari au fost pentru implant mamar, clientele care au solicitat acest tip de interventie fiind tinerele. Acum, in preajma sarbatorilor, clientele nu se inghesuie la Clinica de Chirurgie Plastica. Motivul este unul cat se poate de simplu. Cele care au dorit ca de Craciun sa aiba un bust mai mare sau buze mai carnoase au fost programate cu mult inainte, deoarece dupa o operatie de acest gen urmeaza o perioada de recuperare. "Putem spune ca a fost un an mai bun fata de cel precedent. Pacientele au invatat sa se programeze, nu am avut perioade aglomerate, a fost un an constant din acest punct de vedere. In preajma sarbatorilor este normal sa nu avem programari. Dupa o operatie estetica urmeaza perioada de recuperare. Asa ca nu poti face o operatie in preajma Craciunului, deoarece ar insemna ca pacienta sa poarte bandaje in perioada sarbatorilor. Distributia a fost aceeasi in ceea ce priveste pacientele tinere si femeile adulte. Pe primul loc au ramas interventiile pentru implant mamar, marirea sanilor", a declarat chirurgul plastician Andrei Lazar.

Remodelarea aspectului fetei cu grasimi de pe coapse

Din ce in ce mai multe cliente opteaza pentru remodelarea pometilor cu grasime. Metoda este foarte apreciata de paciente, pentru ca nu trebuie sa revina dupa o perioada de timp sa-si injecteze din nou grasime. "Acest tip de interventie se face cu anestezie locala si nu este nici dureroasa, nici foarte costisitoare. Cu grasime din coapse, genunchi, remodelam pometii si, bineinteles, aspectul fetei. Efectul este permanent. Este o metoda foarte apreciata de femeile care solicita remodelarea pometilor", a spus chirurgul plastician Andrei Lazar.
Anul acesta nici barbatii nu au ocolit Clinica de Chirurgie Plastica. Cei mai multi au solicitat operatie de rinoplastie, fiind nemultumiti de aspectul nasului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

chirurgii plasticieni iasi implant mamar
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1310 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014821 (s)