News Flash:

Impostorii Revolutiei Romane - VEZI LISTA REVOLUTIONARILOR IESENI

13 Noiembrie 2010
11921 Vizualizari | 12 Comentarii

• Au crezut in ceva, si-au dat viata sau au suferit in inchisorile comuniste dupa ce, ani de-a randul, au fost terorizati de Securitate • De la an la an, apar din ce in ce mai multi "eroi ai Revolutiei din 1989", fara sa fi avut nici cea mai mica legatura cu ceea ce s-a intamplat atunci, dar care, prin diverse tertipuri, se bucura de tot felul de facilitati si beneficii din partea statului roman • Cotidianul BUNA ZIUA IASI prezinta adevarata lista a celor implicati in manifestarile violente derulate la Iasi incepand cu 14 decembrie 1989, zi considerata de toti istoricii ca fiind adevaratul moment al caderii regimului Ceausescu



Gloante, minciuni, impostura sau lasitate, adevar trucat sau fals! Sunt elementele discutate si analizate inca la peste 20 de ani in legatura cu ce s-a intamplat de fapt la Iasi pe 14 decembrie 1989. Chiar daca nu a trecut suficient timp de atunci, trei dintre cei care au fost in mijlocul acelor fapte, jurnalistul si publicistul Adi Cristi, scriitorul Aurel Stefanachi si actualul presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR), filiala Iasi, Cassian Maria Spiridon, au acceptat sa discute despre evenimentele din 1989 cu reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI.

Revolutionari de catifea

Daca in mod real sunt doar 17 adevarati revolutionari ieseni in acte, care au participat efectiv la manifestarile de la Iasi de pe 14 decembrie 1989, anual mai apar cativa "mari luptatori" impotriva regimului comunist, cu acte in regula. "Eu va pot spune clar ca sunt doar 17 asemenea revolutionari care am fost implicati in ceea ce s-a intamplat in 1989. Dupa aceea, multi asa-zisi participanti au fost declarati dupa imagini de la televizor sau din poze. Eu nu sunt in masura sa emit judecati de masura, dar adevarata Revolutie din 1989 a plecat de la Iasi, si nu de la Timisoara, asta sa fie clar. Va spune un om care in 22 decembrie 1989 era eliberat din inchisoare pentru ca a indraznit sa faca ce a facut", a declarat Aurel Stefanachi.

Sa se aplice legea

Pe de alta parte, Adi Cristi sustine ca in acte sunt doar 62 de revolutionari de drept cu certificate la Iasi, orice alta cifra fiind discutabila. "Eu va dau si lista oficiala. Discutia poate fi mai ampla si dezbatuta pe larg in ceea ce priveste momentele din 1989. Cu toate acestea, este o lege foarte clara, respectiv 341 din 2003, unde se stipuleaza de ce beneficii au parte revolutionarii de drept si care au atestat de revolutionari. Despre alte cifre care se vechiculeaza nu am cunostinta si nici nu ma pot pronunta", spune Adi Cristi.

Revolutia pornita de la Iasi

Probabil, cel mai in masura sa se pronunte cu privire la manifestarile din decembrie 1989 declansate la Iasi este Cassian Maria Spiridon, presedintele Asociatiei 14 Decembrie. Acesta sustine, fara a se considera ca un judecator absolut, ca sunt foarte putini cei care au fost implicati intr-adevar in actiunile de atunci. "Avem 17 asemenea persoane, dintre care 10 luptatori. Nu cerem decat sa se aplice legea si sa se demonstreze clar si adevarat cine a fost atunci participant la manifestari. Nu vreau sa ma erijez in mare judecator, dar atunci adevarata miscare care a declansat evenimentele din 1989 a plecat din Iasi. Sunt institutii abilitate care trebuie sa clarifice situatia celor care intr-adevar au luptat impotriva comunistilor in 1989", conchide Spiridon.

Numarul eroilor creste anual

In anul 2007, conform evidentelor Casei Judetene de Pensii (CJP) Iasi, se bucurau de aceasta indemnizatie 83 de ieseni. Acum, la sfarsitul primelor 10 luni ale acestui an, s-au strans 119 de beneficiari ai Legilor 42/1990 si 341/2004. Cea mai mare crestere a acestor indemnizatii s-a constatat in anul 2008, atunci cand un numar de 18 noi indemnizatii au fost acordate. Pana la sfarsitul lunii octombrie a anului 2010, fata de 2009, cresterea a constat in alte 14 noi indemnizatii. Efortul bugetar pentru sustinerea acestor indemnizatii s-a ridicat in anul 2009 la un cuantum total de aproape 3 milioane lei. De asemenea, in primele 10 luni ale anului 2010, CJP Iasi a acordat de la buget o suma totala de peste 2.800.000 lei.

Indemnizatia este de 2.400 lei

Un cost lunar pentru o indemnizatie de acest tip inseamna aproximativ 2.400 lei, la care se adauga un cumul de alte drepturi. Conform Legii 341/2004, aceste indemnizatii se acorda eroilor martiri, luptatorilor raniti ori retinuti, precum si persoanelor care s-au remarcat prin mobilizarea si conducerea maselor. Plata acestor beneficii se face catre sotul supravietuitor, parintilor acestuia ori copiilor. Calculul indemnizatiei lunare se realizeaza pe baza salariului mediu brut din luna anterioara celei in care se face plata, la care se percep coeficienti de multiplicare. Coeficientii incep de la valoarea 1,1 si pot ajunge pana la 2, in functie de gradul de rudenie al celor ramasi in viata si de gravitatea afectiunilor. La acesti coeficienti se adauga cel pentru ingrijire medicala lunara, de 0,5, dar si alte beneficii complementare privind, in principal, conditiile de locuire.



Revolutionari:

Ailene Costache
Andrei Viorel
Balica Georgel - Viorel
Baron Ioan
Andoni Gheorghe Sorin
Balan Gheorghe
Bendas Constantin
Bernic Alexandru Tudor
Bîzga Ioan
Boanta Nicolae
Chelban Dumitru
Chirica Vasile
CHELARU MARIUS
Ciuca Valentin
Costinescu Leopold Marius
Cotovanu Stefan
Crihan Nadia
Diacon Vasile
Dusa Petru
Heleteanu Constantin
Heleteanu Costel
Heleteanu Minodora
LUCHIAN ION
Iacob Titi
Iscu Florentin
Kania Neculai
Livadaru Florin
Mocanu Catalin
Moldovanu Elena
Moraru Dumitru
Moraru Maria
Munteanu Constantin
Munteanu Liviu
Nechifor Vasile Doru
ONOFRAS BEBE
Nitescu Paul
Odobescu Valentin
Onea Alexandru
Panaite Janica
Pascariu Constantin
Pruteanu Stefan
Patrascu Nicolae-Laurentiu
Petruc Victor
Poiana Eugen
Popa Eugen
Pricop Mircea
Protaila Anton
Raducan Ioan-Alexandru
Radulescu Eugeniu
Rosentzveig Adrian
Sacaleanu Ionel
Slabu Florin
Spiridon Casian
Stoica Emilian - Dan
Saramet Iulian-Villi
Stefanachi Aurel
Talpalaru Valentin
Sfidineac Vasile
FODOR PETRU
ILASCU VASILE
Tigau Constantin Doru
Ungureanu Mitica
Urîtu Corneliu
Vaida Vasile
Vâna Constantin
Vicol Vasile



Revolutionari care au fost ucisi in alte judete ale tarii si care au avut domiciliu stabil in judetul Iasi:

Alexandroaie Cristinel
Aneculai Ovidiu
Badia Romeo
Bezedica Costica
Burdea Ionel
Cimpoesu Viorel
Copaceanu Constantin
Datcu George Daniel
Heleteanu Gheorghe
Moldovanu Ion
Nita Catalin
Oprea Viorel
Panaite Ionel
Plesca Ana Maria
Rusu Gheorghita
Stan Constantin
Vechiu Constantin


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (12)

Cris  | #131034
Lasati-o balta cu revolutia si revolutionarii (mai ales cei "luptatori", pe ce front or fi luptat oare?). Totul este o goana dupa venituri nemeritate! Oameni cu pretentii, ca cei intervievati aici, ar face bine sa refuze aceasta mascarada pur financiara...Eroii, daca intr-adevar ar fi vorba de asa ceva, nu au nevoie de indemnazatii, terenuri, scutiri de taxe, liber pe tramvai, liber la crasma...etc...
andy  | #131035
ar fi util sa dati adresele eroilor. se apropie 1 decembrie si doresc sa la aduc flori si sa le strang mana. cred ca o sa vizitez cate 30/zi ca sa termin in 3 zile. multumesc
mihai  | #131061
Da ..LOVITURA DE STAT..a inceput la iasi fapt argumentat de istoricul MIHAI STOENESCU cu ocazia lansarii volumului sau despre //tragedia romaneasca//din 1989 in 6 feb. 2006 la CASA CARTII .
mihai  | #131064
La acea vreme un titlu de asazis ...revolutionar...era cam 10 000 lei. Am vazut lista ..revolutionarilor..ce cuprinde aprox. 10 000 de nume , unde printre adevaratii luptarori , s-au strecurat multi inchipuiti ,iar la nr.9000 si ceva , din cate imi aduc aminte se afla un ..inchipuit.. CHIRICA..ce n-a avut nimic cu evenimentele de atunci , dar a avut ..BANI..
stan  | #131082
Gasca de impostori de la CUG;scriitorul-tehnician de la serviciul aprovizionare Aurel Stefanachi,rominul jurnalist subinginer Adi Cristi,pe numele adevarat Rosentzveig Adrian,Nicolae Panait alt tehnician-scriitor-poiet de la serv. aprovizionare CUG...
vitali  | #131089
Eu nu cunosc legea cu acesti "revolutionari", mai ales de la Iasi, care sa fim seriosi ce au facut ?. Dece nu se termina odata cu inscrierea de noi "revolutionari" chiasr si dupa 20 de ani ?
viva rosu comunit si ai murit si trebuie sa mai muriti o parte din voi  | #131099
istorie s-a scris , si s-a mintit: NU A FOST REVOLUTIE: A FOST LOVITURA DE STAT A LUI ILIESCU ROMAN VACAROIU COPOSU ISARESCU VOICULESCU SI MULTI ALTI SECURISTI PSD+PC,NICHITA SI TU AI FOST SECURIST
sicilianul  | #131101
este adevarat ce zice cris!eu aveam pe atuncea doar 17 ani,si eram mai multi la casa carti si se strga atunceea care pleaca la bucuresti,eram printre ei,daca aveam bani la mine atuncea eram si eu un erou,ceva sau un mare revolutionar.eram vreo 30,40 de copii si sa zic asa vreo 70 de majori,care vai de mama lor erau,asa k...lasati in pace c a nu merge.
lyv  | #131141
Revolutionarul VALENTIN TALPALAR, astazi mare scriitor, sotia prof de romana in Tg. Frumoe, in ziua revolutiei era pisat pe el de beat la Palatul Culturii. acest REVOLOTIONAR, nu a esit din birou trei zile, va jur baga pe gura si curgea in pantalon, acum ea toate drepturile pt toata familia. Poate DUMNEZEU, il va pedepsi, ai grija VALY.
mary  | #131181
tot asa de revolutionar a fost si pleiada de la aerobaza iasi, care in ziua revolutiei se uitau la televizor,beau vin si jucau pietre. unul dintre ei prin smecherii ,hotii si furturi s-a ajuns mare afacerist.
Costache  | #134619
corect, Cris. Eu am participat activ multe zile si nopti la Iasi, dar in ianuarie 90 mi-a fost jena sa constat ca am fost manipulati cu totii de securisti si m-am retras, refuzand sa ma inscriu pe lista revolutionarilor. Romeo Badea ( nu Badia) a murit la Iasi, impuscat de un ofiter de armata nedormit si confuz, fiind confundat cu un "terorist". Grupul manevrat de rusi era la fostul CUG ( se cunosc pseudoscriitorii), astfel ca prima mare diversiune au facut-o rusii la Iasi, la 14.12.1989, pentru a distrage atentia autoritatilor, apoi miscarea a izbucnit in capatul opus al tarii, la Timisoara.
UNGUREANU MITICA  | #142275
Raman surprins sa vad ca dupa 21 de ani,apar acesti specialisti care da-u cu batul in balta.Poate nici nu stiau sa mearga cu bicicleta acum 20 de ani.Am fost primul iesean care am intrat in Consiliul judetean Iasi,din acel moment a fost declansata oficial Revolutia Romana la Iasi.Am dorit sa fac ceva bun pentru acest popor care a trait in teroare si frica 25 de ani,suferinta ce am simtit si eu pe pielea mea.Nu am dorit si nici nu am crezut ca prin gestul meu simplu deschis si sincer,voi avea mai tarziu parte de favoruri,sau mai bine zis drepturi pe care le au si cei care au declansat Revolutia Franceza,ei au mai multe in comparatie cu noi si sunt foarte respectati si acum.Daca nu eram niste nebuni ca noi sa ne riscam viata.ca sa vedem cu stupoare cum sunt altii acum care fac averi imense furand din banii piblici.Acesti sacali care fura si au comturi in Elvetia si oriunde in lume.Acesti criminali care au vandut tara si intreg poporul.Dar va veni vremea cand vor plati pentru tot ce au facut,nu vor scapa nepedepsiti.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2743 (s) | 22 queries | Mysql time :0.137174 (s)