News Flash:

Imprejurimile Pascaniului se intorc spre 1907

23 Decembrie 1999
669 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ratoi aduce taranii in pragul revoltei •Prin aplicarea defectuoasa a Legii 18, primarul din Pascani i-a nemultumit pe proprietarii de pamant •"Primul gospodar" refuza sa revina asupra greselilor facute chiar daca o comisie guvernamentala a solicitat reintrarea in legalitate •Taranii sunt hotarati ca in primavara sa isi faca singuri dreptate

Intr-o scrisoare deschisa adresata subredactiei din Pascani a cotidianului nostru, un taran din cartierul Fantanele atrage atentia asupra mai multor nereguli in aplicarea Legii fondului funciar (Legea nr. 18/1991). De multe din aceste nereguli s-ar face vinovat si primarul municipiului, Neculai Ratoi. De indata ce comisia de aplicare a fondului funciar si-a inceput activitatea, membrii acesteia au cerut sa li se puna la dispozitie atat vechile planuri cadastrale cat si cele noi, pentru a se putea stabili cu precizie terenul aferent fiecarei localitati (printre care si cartierul Fantanele), precum si asupra terenurilor ocupate pentru a se satisface revendicarile celor in drept. "Cu toate ca am solicitat acest lucru de mai multe ori, nu ni s-au pus la dispozitie aceste planuri, motivandu-se ca xsunt secretex", mentiona Traian Bita, in cadrul altei scrisori deschise aparuta in presa locala. Ca instrument de lucru li s-au pus la dispozitie celor din comisia de aplicare a Legii fondului funciar doar registrele agricole si cererile cetatenilor, cereri inregistrate, dar nu si un opis al actelor anexe. Acest lucru a mai dus la pierderea unor acte de la dosar, precum si la multe alte nereguli.

Cazuri musamalizate

O alta acuza adusa primarului Neculai Ratoi, care a indeplinit si functia de presedinte al comisiei de aplicare a legii fondului funciar, este coeficientul de reducere de 20%, desi initial coeficientul fusese de 25%, coborat in urma protestelor membrilor comisiei care au invocat faptul ca legea permite un coeficient maxim de reducere de 11%.
Referitor la cele doua aspecte semnalate, precum si la alte nereguli, mai multi tarani din suburbiile municipiului Pascani au inaintat memorii la diferite institutii, o parte dintre plangeri ajungand si la Guvernul Romaniei. In urma cu un an, mai multi experti guvernamentali s-au deplasat la Pascani pentru a efectua cercetari cu privire la neregulile semnalate de tarani. In urma cercetarilor efectuate de acestia, o parte din acuzele aduse de tarani sunt confirmate de expertii guvernamentali, organele in drept neluand nici o masura pentru pedepsirea vinovatilor, printre care se afla si primarul Ratoi. "Am avut convingerea pe moment ca, in sfarsit se cerceteaza abuzurile si incalcarile Legii 18/1991 care s-au facut la Pascani. Dar pentru mine a fost o deceptie", precizeaza Traian Bita in scrisoarea deschisa intitulata "O comisie de ancheta asupra careia planeaza suspiciunea de coruptie". El adauga faptul ca respectiva comisie de experti guvernamentali a supus verificarilor un esalon de 10% din numarul de pozitii, omitand cazuri clare care stau in atentia Prefecturii Iasi de mai bine de sase ani. "Prin modul in care s-a desfasurat ancheta, in loc sa se elucideze cazurile mai delicate acestea au fost trecute sub tacere si deci musamalizate. Astfel, cei vinovati nu sunt trasi la raspundere. In cazul meu s-a comis un fals, respectiv inscrierea fictiva cu teren a cetateanului Samson Iorgu in tabela anexa 2B cand, legal, nu avea dreptul. Urmare a acestui fapt, Primaria Pascani emite in continuare acte cu caracter fals, acte pe care este intalnita si semnatura primarului Neculai Ratoi", specifica, in cadrul aceleiasi scrisori deschise, Traian Bita.

"Un primar uzat moral, cu varsta inaintata si plin de promisiuni populiste"

Interesant este faptul ca falsul comis este constatat si de catre oficiali ai Prefecturii Iasi apoi comunicat cu adresa nr. 333/18/09.1997. Curios insa cei in drept, carora li s-au adus la cunostinta abuzurile lui Neculai Ratoi, refuza sistematic elucidarea lor. Practic, primarul Neculai Ratoi nu este interesat in rezolvarea tuturor problemelor legate de legea fondului funciar. In urma cu o luna, aproximativ 100 de tarani din cartierul Fantanele l-au chemat pe Ratoi la o sedinta, unde intentionau sa schimbe comisia de aplicare a Legii fondului funciar. "Primul gospodar" al targului a refuzat invitatia de a se prezenta in fata oamenilor. "Noi dorim schimbarea dlui Neculai Spataru seful comisiei deoarece numai necazuri ne-a facut de cand a fost numit", a declarat unul din zecile de tarani nemultumiti. Neculai Ratoi nu pierde niciodata ocazia de a aduce acuzatii lui Vasile Lupu si prefectului Florin Vitan. Nu de putine ori Ratoi a putut fi auzit cum afirma ca Lupu, Vitan si presa l-au imbolnavit de inima si diabet prin zecile de controale facute de oamenii CDR. Alte cateva sute de tarani nemultumiti sunt hotarati ca in primavara anului 2000 sa reia masuratorile si sa treaca fiecaruia dreptul de proprietate pe vechile amplasamente. "Noi, taranii din Gastesti (o suburbie a Pascaniului - n.r.), facem apel la toti nemultumitii sa treaca fiecare la terenurile pe care le-a detinut si sa nu astepte sa vina primarul sa le dea pamantul. Consideram ca primarul Neculai Ratoi este in momentul de fata un primar uzat moral, cu varsta inaintata si plin de promisiuni populiste", au tinut sa precizeze mai multi tarani din Gastesti.
Mihai CODREANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018040 (s)

loading...