News Flash:

Imprumutul de 25 de miloane Euro a fost aprobat

10 Noiembrie 2004
755 Vizualizari | 0 Comentarii
•Banii sunt obtinuti dintr-o dubla finantare externa •Destinatia acestora este reabilitarea retelelor de distributie a agentului termic din municipiul Iasi •Imprumutul de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare va fi rambursat in termen de 11-13 ani

Ieri, in sedinta Consiliului Local al municipiului Iasi a fost aprobat acordul de prefinantare pentru obtinerea imprumutului de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare in vederea imbunatatirii retelei de distributie a energiei termice. In acest sens urmeaza sa fie semnat un acord intre municipalitate si SC CET Iasi SA pe de o parte si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) de cealalta parte. Proiectul are o valoare estimativa de 25 milioane Euro si va include contorizarea blocurilor, introducerea unor substatii termice (puncte termice) la nivel de cladiri, dar mai ales reabilitarea retelei secundare si primare de distribuire a agentului termic. Banca europeana va acorda un imprumut de 15 milioane Euro, imprumut rambursabil in termen de 11-13 ani cu o dobanda de circa 8 la suta. Restul banilor vor proveni din resursele CET Iasi SA care va adauga o suma de 3 milioane Euro, iar 7 milioane de Euro sunt oferiti nerambursabil, sub forma de grant, de catre Guvernul Elvetiei prin intermediul Agentiei de Cooperare Economica. Totusi, accesul catre cele doua surse de finantare externa a fost conditionat de efectuarea unui studiu de fezabilitate intocmit de CET Iasi SA. Scopul acestei finantari este de a transforma societatea de distributie a agentului termic intr-o unitate economica profitabila si capabila de auto-sustinere fara ajutorul subventiilor de la autoritatile centrale sau locale. In cadrul discutiilor ce au avut loc ieri, la sedinta Consiliului Local, pe marginea contractarii imprumutului, a fost ridicata problema cuantumului prea mare al dobanzii imprumutului. Democratul Tiberiu Brailean, sustinut de colegul sau de partid, Dan Carlan, a afirmat ca trebuie sa aiba loc o renegociere a dobanzii considerata a fi prea mare, dobanda finala ajungand la circa 8 la suta. Cei doi au fost de parere ca este necesar pe langa realizarea studiului de fezabilitate si a solicitarii Biroului Economic al Primariei si de luarea celei mai bune decizii in ceea priveste conditiile contractului ce urmeaza a fi semnat cu BERD. In ceea ce priveste rambursarea creditului de 15 milioane Euro conducerea CET Iasi SA este de parere ca acest lucru va fi posibil datorita reducerii pierderilor pe care in acest moment le inregistraza unitatatea de producere si distribuire a agentului termic. "Pierderile de pe retea sunt de 25 la suta si chiar de peste 30 la suta in unele sectoare. Acest lucru se datoreaza infrastructurii de distributie si transport care se afla intr-o degradare permanenta, iar reparatiile au fost efectuate doar in cazul unor situatii grave. In acest moment, functionarea are loc in parametri de avarie. Prin investitiile ce se vor face, se poate ajunge la o reducere a pierderilor la 12-15 la suta", a declarat Dorin Ivana, directorul CET Iasi SA.
Bogdan CATANESCU

Primele semne de nemultumire

Asociatia Grupul Asociatiilor de Propietari si Locatari, condusa de Dumitru Bucur, a inaintat o solicitare Consiliului Local al municipiului Iasi de returnare a proiectului de hotarare privind avizarea contractului de prefinantare necesar imbunatatirii infrastructurii pentru energie termica, deoarece prevederile contractului nu au fost aduse la cunostinta cetatenilor, considerati a fi cei ce vor returna imprumutul care se va reflecta asupra facturilor de plata a caldurii. Solicitarea a fost facuta in virtutea Legii Transparentei decizionale in administratia publica locala. "Ar fi fost normala luarea unei decizii dupa o consultare prealabila a reprezentantilor consumatorilor de energie termica. Nu este normal sa pui pe cineva sa plateasca in necunostinta de cauza. De altfel nu avem nimic impotriva proiectului, doar ca dorim sa se tina cont si de parerea noastra. Este posibil sa inaintam in instanta Primaria municipiului Iasi daca nu va fi respectata legea transparentei", a declarat Dumitru Bucur.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1286 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011887 (s)