Transportatorii şi agricultorii de la Iași nu se opresc aici. Așadar, astăzi, la ora 18:00 se vor strânge în Piața Unirii pentru a protesta.
Aceștia sunt nemulţumiţi că taxele de drum sunt prea mari, carburanţii foarte scumpi şi că nu-şi mai permit nici măcar să-şi asigure maşinile, după scumpirea RCA.
„Ceea ce trebuie înțeles este următorul lucru: orice guvernant poate acționa doar în cadrul politico-economic prestabilit și convenit la nivel european și euroatlantic.
Evoluțiile de pe plan internațional referitoare la închiderea Canalului Suez (implicit la îngreunarea importurilor și exporturilor din și către Asia), situația incertă din Mediterana, stabilirea ca punct strategic oficial al Portului Constanta drept avanpost american, nevoia de finanțare a reconstrucției Ucrainei pe banii Europei și scoaterea din Marea Ligă Economică a Germaniei sunt provocările momentului. Ținând cont de aceste aspecte, prețul produselor agricole va fi în continuare scădere, iar agricultura va fi cu atât mai falimentara cu cât finanțarea europeană va fi din ce în ce mai mică. Atât prin PAC, cât și prin PNRR, sumele nominale acordate fermierilor vor fi mai mici, invocând-se nu rațiuni politice și economice, ci rațiuni de mediu.
Singura noastră șansă o reprezintă asigurarea consumului intern de produse finale rezultate din produsele agricole., dar și în acest caz vedem că nu sunt spaţii insuficiente pentru procesare și distribuție. Fabricile nu mai sunt ale nostre, iar comerțul se face prin intermediul marilor corporații internaționale.
Dacă se vor face eventuale promisiuni din partea guvernului, acestea vor fi doar din rațiuni electorale și nu se vor aplica.
În concluzie: pentru ce se protestează? Din rațiuni de demnitate națională? Pe cine interesează la nivel internațional demnitatea românilor?”, a transmis un fermier.
Ministrul Agriculturii i-a avertizat pe fermierii protestatari
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat că nu a primit nicio solicitare privind discuţii, la minister, din partea fermierilor care s-au raliat protestului transportatorilor.
El a spus că protestele care vineri au continuat pentru a treia zi consecutiv au fost cauzate de nemulţumirile legate valoarea tarifelor pentru poliţele RCA, el anunţând, în acest context, că pentru utilajele agricole acestea nu s-au scumpit.
„Am avut discuţie cu toate formele asociative. Începând de luni începem discuţiile pe revendicările pe care dânşii le au. A fost solicitarea acestor asociaţii să îi las până vineri să discute cu toţi membrii din ţară şi ulterior, de luni, să ne întâlnim şi să punem în practică prin actele normative pe care trebuie să le dăm în Guvern, cât şi la Ministerul Agriculturii, să rezolvăm aceste revendicări.
În momentul de faţă pot să vă spun că nu am primit o solicitare din cei care protestează pentru a veni la Ministerul Agriculturii să aibă o discuţie cu ministrul Agriculturii. Aici nu vorbim de formele asociative. Nu s-a prezentat niciun fermier la Ministerul Agriculturii. Uşa Ministerului Agriculturii este deschisă, inclusiv şi sâmbătă şi duminică, am transmis către toţi fermierii care sunt sub formă de protest- acel protest spontan care a fost realizat de către transportatori la care s-au afiliat câţi fermieri, nu vorbim de formele asociative unde avem aproape 9 milioane de hectare în forme asociative.
De luni discutăm cu formele asociative, inclusiv şi cu fermierii care sunt acum în stradă, îi aştept la Ministerul Agriculturii. Până în momentul de faţă, nu am primit niciun mesaj sau niciun telefon pentru a avea o discuţie sau să se creeze un grup din aceşti protestatari care să vină să revendice ce probleme au în domeniul agriculturii”, a declarat Florin Barbu vineri, în timpul unei vizite în judeţul Prahova, răspunzând unor întrebări legate de protestele transportatorilor şi ale agricultorilor, care continuă, vineri, potrivit news.ro.
Guvernul si Presedintia Romaniei sprijina UCRAINA nu pe Romani. Suntem langa poporul din Ucraina numai ca, prioritate are poporul roman ajutam cat putem. Nu putem admite falimentul fermierului roman. Sper ca nu voi fi cenzurat prin neafisarea acestui comentariu.
Nu este admisibil să nu ai bani de medicamente, spitale, medici și să trimiți ajutoare la ucrainieni, moldoveni din banii nostrii, să impozitezi concediile medicale, să inventezi peste noapte tot felul de taxe și accize…
Da’ de ce să fii alături de naziști, bre, ăsta anonim de mai sus???
Dacă vă era a protesta pe bune, vă duceați cu ceilalți în vamă la Siret sau la București!!!
Ce plm protestați în Iași?! Un oraș și așa blocat de corupția lui Chirica.
Lasa ca vin ani de seceta, de foamete, DE FOAMETE ,,o sa cumparam o felie de paine nu o paine,painea o sa se vanda la felie,vor muri si animalele de foame atunci sa vezi tu popor roman ce inseamna AGRICULTURA = PAINEA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE. N u trebuie sa ne intereseze de Ucraina ca pe Ucraina nu o intereseaza de noi!!!!!! Nu ajunge cate zeci de miliarde de euro dau guvernantii cadou din bani publici in buzunarul lui zelenski? Ne mai distruge guvernul si agricultura pentru Ucraina ?Sa fim solidari tot poporul roman cu fermierii romani si sa – i sprijinim in protest. Sa ne unim ,sa ne unim cu ei, sa ne unim cu ei la protest!
Alo impozitați concediile de boala. Tichetele de vacanta bonuri de masa. Uber și BOLT zero impozite slugi la multi naționale. Sa vedem ce impozite mai luați? La pfa taxi am de dat 18900lei taxe 2024.Am sa închid și ma duc la asistații sociali spor evazioniști lor de unde atâtea promptiir
Ciolacu face evaziune de milioane de euro la covrigarie si toti acolitii PSD- PNL fac evaziuni de milioane si noua ne taie tooooot banul , dar ne pun alte,alte taxe impozite. Nu vreau bon fiscal nu cer bon fiscal de nicaieri , sa fie evaziuneeeeee ca ,toti banii nostri se duc miliarde in Ucraina si pe superluxul tradatorilor de la guvernare ,pentru romani si Romania nimic!!!!!!! In stradaaaaaaaaa tot poporul in stradaaaaaaa sa- i nimicim pe calaii PSD- PNL!
Bă asta cu secetea si foametea . Mai bine bate-te cu pwla peste gura.