News Flash:

In acest an

4 Ianuarie 2005
787 Vizualizari | 0 Comentarii
Zona Metropolitana ar putea absorbi peste 5 milioane Euro

•Pana la sfarsitul acestei luni vor fi finalizate procedurile juridice necesare infiintarii Agentiei de Dezvoltare Metropolitane, care va indeplini rolul executiv in administrarea Zonei Metropolitane •Conducerea administratiei judetene a estimat ca, pe parcursul anului 2005, in cadrul Zonei Metropolitane vor fi realizate proiecte in valoare de aproximativ 5,4 milioane Euro •In acest an vor fi identificate terenurile pe care ar putea fi realizate diferite investitii

Administratia judeteana, alaturi de sefii municipalitatii iesene, ar putea gestiona in acest an fonduri in valoare de aproximativ 5,4 milioane Euro pentru proiectele care vor fi derulate in Zona Metropolitana. Aceasta zona reprezinta unul dintre cele mai ambitioase proiecte demarate in judet si presupune realizarea unei entitati urbane cu o populatie de peste 600 mii locuitori si in care sa fie concentrata cea mai mare parte a vietii economice si sociale din teritoriu. Astfel, pana la sfarsitul acestei luni, vor fi finalizate procedurile juridice necesare infiintarii Agentiei de Dezvoltare Metropolitane. Aceasta Agentie va indeplini rolul executiv in administrarea Zonei Metropolitane, alcatuita prin asocierea municipiului Iasi cu 12 comune limitrofe. Practic, noua Agentie de Dezvoltare va gestiona toate proiectele demarate in cadrul Zonei Metropolitane. Conducerea administratiei judetene a estimat ca, pe parcursul anului 2005, in cadrul Zonei Metropolitane vor fi realizate proiecte in valoare de aproximativ 5,4 milioane Euro, suma ce ar putea proveni din programe cu finantare externa, de la bugetele proprii ale Consiliului Judetean (CJ) si Consiliului Local Iasi si de la bugetul central. Primul proiect demarat in cadrul Zonei Metropolitane il reprezinta realizarea retelei Intranetului. Este vorba de o retea informatizata la care sunt conectate cele 12 primarii ale comunelor limitrofe, precum si Primaria Iasi si CJ. Prin intermediul acestei retele, primariile vor comunica mult mai usor, in special in ceea ce priveste actele cu caracter administrativ. Valoarea acestui proiect este estimata la circa 19 mii Euro.

Atragerea investitorilor

In cadrul Zonei Metropolitane va fi aplicat si un program de atragere a investitorilor. Astfel, conducerea CJ a aratat necesitatea identificarii unor terenuri pe care ar putea fi realizate posibile investitii. Pentru un plan de identificare a terenurilor este necesara realizarea unei investitii de aproximativ 20 mii Euro. Realizarea acestui plan presupune masuratori cartografice, precum si realizarea unor studii geologice. Ulterior identificarii terenurilor disponibile, trebuie reabilitata infrastructura. Pentru aceasta, pe langa finantarile externe, sunt necesare si mai multe investitii guvernamentale. Astfel, intreaga retea de drumuri judetene trebuie refacuta, iar retelele de alimentare cu apa si retelele de utilitati trebuie sa avanseze catre terenurile identificate. De asemenea, vor fi demerate si programe de infiintare si dezvoltare a intreprinderilor mici si mijlocii. Astfel, vor fi accesate si programe de pregatire si reformare a fortei de munca. Alte fonduri europene ar putea fi atrase prin intermediul programelor de cooperare transfrontaliera. Mai precis, comunele din Zona Metropolitana situate la granita cu Republica Moldova ar putea beneficia de proiecte pentru realizarea de aductiuni de apa sau pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Ideea realizarii Zonei Mteropolitane a fost lansata de catre presedintele CJ, Lucian Flaiser, in luna februarie a anului 2004, in prezenta unui reprezentant al Ministerului Transportului, Constructiilor si Turismului. La inceputul lunii aprilie, primarii comunelor Aroneanu, Tomesti, Holboca, Barnova, Ciurea, Schitu Duca, Miroslava, Letcani, Rediu, Popricani, Victoria, si Bosia si primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, au semnat acordul de asociere in vederea realizarii Zonei Metropolitane. Initial, acest proiect a beneficiat de sustinerea financiara a Staleor Unite ale Americii, prin intermediul programului USAID aplicat de Agentia GRASP, dar CJ va continua proiectul prin Agentia de Dezvoltare a Zonei Metropolitane.
(T.L.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2314 (s) | 22 queries | Mysql time :0.087652 (s)