Actualitate

În ambulatoriul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași se prezintă zilnic între 500 și 600 de pacienți! După ridicarea restricțiilor, aceștia s-au îmbulzit să-și facă programare la medic

Publicat: 30 mai 2020
La Spitalul Sf. Spiridon din Iași pacienții așteaptă la rând, pentru a beneficia de serviciile medicale din ambulatoriu

În ambulatoriul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, după ridicarea stării de urgență, se prezintă zilnic între 500 și 600 de pacienți. Aceștia sună pentru programare, după o perioadă în care nu s-au putut prezenta la medic din cauza restricțiilor enunțate la nivel național. Odată cu redeschiderea ambulatoriului, dar și cu dublarea programului de funcționare a unității medicale, ieșenii se prezintă în număr din ce în ce mai mare.”Avem pacienți care au suportat durerea pe perioada stării de urgență, iar acum au venit la noi pentru consult, pentru tratament, pentru rețete”, a declarat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași

În ambulatoriul Spitalului „Sf. Spiridon”, fosta Policlinică Mare din Iași, se prezintă zilnic între 500 și 600 de pacienți. Ec. Ioan Bârliba, managerul unității medicale, spune că numărul de pacienți care au nevoie de consult de specialitate s-a dublat în numai o săptămână de la redeschidere, după ce ambulatoriul a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus. În intervalul orar 7-12 și 13-18, pe bază de programare, ieșenii cer consultații către toate secțiile spitalului. Așa cum spune managerul unității medicale, numărul de pacienți a crescut după ce s-a anunțat că programul de consultații s-a dublat. Pentru a veni și mai mult în sprijinul pacienților, conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” a decis să reînceapă și programările pentru spitalizarea de zi. Începând cu luna iunie, vor fi disponibile aproximativ 3.500 de locuri pentru pacienți care doresc să beneficieze de un consult mai amplu.

După ce s-a redeschis ambulatoriul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, sute de pacienți și-au făcut programare

În ambulatoriul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași sunt consultați, zilnic, sute de pacienți. După ce managerul unității medicale, ec. Ioan Bârliba, a anunțat că se pot face programări telefonice pentru a evita orele lungi de așteptare, ieșenii s-au îmbulzit la consult. Dacă în săptămâna 18-22 mai se prezentau în medie în ambulatoriul unității medicale, zilnic, o medie de 260 de pacienți, acum numărul s-a dublat.

„Am ajuns la 500-600 de consultații pe zi în ambulatoriu. Adresabilitatea a crescut în ultima săptămână după ce pacienții au auzit că am dublat orele disponibile pentru prezentarea la spital. Totodată, avem pacienți care au suportat durerea pe perioada stării de urgență, iar acum au venit la noi pentru consult, pentru tratament, pentru rețete. Cele mai aglomerate secții sunt secția de cardiologie, clinica de diabet, chirurgie plastică, dar și medicină internă. Majoritatea pacienților care se prezintă la Policlincă sunt din județul Iași, dar am avut și pacienți veniți din alte orașe. Putem observa că oamenii au așteptat o perioadă îndelungată, iar acum că li s-a oferit posibilitatea de a reveni la consult, vin în număr extrem de mare”, spune ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.

S-a deblocat spitalizarea de zi la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Din luna iunie, vor beneficia de serviciile unității medicale peste 3.500 de bolnavi

După ridicarea restricțiilor din data de 15 mai, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași s-au internat prin spitalizarea de zi 1.000 de persoane. Din luna iunie, capacitatea spitalului de a primi pacienți pentru internarea de zi se va tripla, așa cum spune managerul unității medicale, ec. Ioan Bârliba.

„Din luna iunie vom primi în medie, pentru spitalizarea de zi, 3.500 de persoane. Am deblocat spitalizarea de zi începând cu această lună și asta pentru că în acest fel pacienții pot beneficia de un consult mai amănunțit. Totodată, trebuie menționat faptul că spitalizarea de zi, pe perioada stării de urgență, înseamnă că pacientul este consultat, i se administrează tratamentul după caz și, în cel mai scurt timp posibil, acesta este externat, urmând să afle rezultatele ulterior. Dacă înainte spitalizarea de zi însemna și 12 ore petrecute în spital, acum am reorganizat totul și, pentru siguranța pacienților și a cadrelor medicale, tot consultul se va desfășura într-un ritm mai alert”, adaugă ec. Ioan Bârliba.

Ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”: „Ne bucură faptul că oamenii au înțeles importanța respectării măsurilor de siguranță”

La Spitalul „Sf. Spiridon” s-au montat 35 de dozatoare pentru dezinfectarea mâinilor. Înainte de a intra în unitatea medicală, fiecare pacient sau cadru medical se dezinfectează. Totodată, în fața unității medicale este amplasat un cort în care se face triajul pacienților, dar și controlul epidemiologic.

„Pentru noi, siguranța pacienților și a cadrelor medicale este foarte importantă. Drept urmare, am aplasat dozatoare pentru dezinfectarea mâinilor la fiecare intrare în spital sau în fiecare secție. Totodată, am amplasat unul și la intrarea în lift. Având în vedere faptul că a crescut considerabil cantitatea de dezinfectant utilizată, nu putem decât să ne bucurăm. Ne bucură și faptul că oamenii au înțeles importanța respectării acestor măsuri de siguranță. Pe lângă faptul că utilizează acest dezinfectant, am observat că păstrează distanța impusă chiar și atunci când vin la ambulatoriul spitalului și se prezintă la ora stabilită de medicii noștri”, mai spune ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași.





Adauga un comentariu