News Flash:

In apararea Moldovei (VIDEO)

30 Iunie 2009
1248 Vizualizari | 0 Comentarii
In apararea Moldovei VIDEO
• Opozitia moldoveana le-a dat replica comunistilor • Opozitia a lansat filmul "In apararea Moldovei", replica la "Atac Asupra Moldovei" al comunistilor

Alianta "Moldova Noastra" (AMN) a lansat ieri filmul "In apararea Moldovei", care, potrivit liderului AMN, Serafim Urechean, reprezinta o replica la filmul produs de institutiile media afiliate Partidului Comunistilor din Republica Moldova (PCRM), numit "Atac Asupra Moldovei", relateaza Jurnal de Chisinau. "De fapt, atacul asupra Moldovei a fost pornit de Partidul Comunistilor cu multi ani in urma si a atins apogeul la 7 aprilie. Pana acum am ramas doar cu intrebari. Cine a vandalizat sediile Parlamentului si Presedintiei, cine a omorat tineri, cine a distrus vieti, cui au convenit tortura si distrugerile, cine a platit si cine va incasa plata", asa incepe filmul prezentat de AMN. Filmul continua cu un sondaj in randul cetatenilor, care sunt de parere ca evenimentele din 7 aprilie au fost organizate de comunisti, care arunca, insa, toata responsabilitatea pe partidele de opozitie. In film sunt prezentate imagini si declaratii care lipsesc in filmul comunistilor si care prezinta ceea ce s-a intamplat cu adevarat la 7 aprilie. Filmul poate fi gasit pe CD la sediul AMN sau vizionat pe site-ul formatiunii.
In filmul documentar "Atac asupra Moldovei" opozitia este invinuita de lovitura de stat, insa nu au prezentat nici o proba prin care ar putea demonstra ca Partidul Liberal este organizatorul protestelor. Postul privat de televiziune NIT, cu orientare proprezidentiala, a difuzat un film documentar in care este inserat un fragment dintr-o convorbire telefonica purtata in data de 7 aprilie, cand la Chisinau izbucneau violentele postelectorale, de primarul Dorin Chirtoaca cu viceprimarul Vladimir Cotet. Teza sustinuta de documentar este ca protestele violente din 7 aprilie au fost provocate de cele trei partide liberale care au intrat in Parlament, pentru ca nu erau de acord cu rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Manifestatiile violente au dus cu devastarea cladirilor Parlamentului si a Presedintiei, precum si la ranirea a circa 100 de politisti. Convorbirea demonstreaza ca Dorin Chirtoaca este implicat in violentele din 7 aprilie si ca acesta ar fi refuzat sa intreprinda masuri pentru stoparea actiunilor, potrivit agentiei proguvernamentale OMEGA. Chirtoaca il intrebase pe viceprimar despre situatia din Piata Marii Adunari Nationale, iar Cotet il informase ca cele doua institutii de stat sunt devastate. Convorbirea se incheie cu cuvintele "Bun! Bine!", rostite de Chirtoaca. Pe parcursul filmului comenteaza doar personalitati precum Vladimir Voronin, procurorul general Valeriu Gurbulea, seful Serviciului Informatii si Securitate, Artur Resetnicov, si un ofiter de la SIS.
Productia dureaza circa 60 de minute si prezinta evenimentele din ziua de 7 aprilie, sub comentariul, in limba rusa, al jurnalistului Constantin Staras, cunoscut drept loial comunistilor. In film, Vladimir Voronin povesteste ca pe 7 aprilie a urmarit evenimentele din biroul sau din Presedintie si a plecat din cladire doar atunci cand protestatarii au distrus primele etaje si au patruns in institutie. Procurorul general, Valeriu Gurbulea, povesteste in detaliu unele actiuni pe care le-ar fi realizat liderii de opozitie, acuzati de tentativa de lovitura de stat. Cele spuse de Gurbulea sunt confirmate de seful Serviciului Informatii si Securitate, Artur Resetnicov, doar ca acesta vorbeste si despre asa-numitul scenariu al opozitiei, care insa, a ramas nerealizat.




Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1256 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014161 (s)