Stiinta

In cativa ani apare display-ul ce se ajusteaza in functie de dioptriile utilizatorilor cu probleme de vedere

Publicat: 28 iul. 2014
5

Stirea de fata este o veste excelenta pentru toti utilizatorii care au probleme de vedere si care sunt fortati sa poarte ochelari pentru a putea viziona continutul de pe smartphones, tablete sau monitoare. O echipa de cercetatori din SUA a realizat primul display care isi ajusteaza setarile pentru a oferi imagini lizibile utilizatorilor care au deficiente de vedere si care ar putea sa nu mai fie nevoiti sa poarte ochelari de fiecare data cand vor sa lucreze la computer sau sa vada cine ii apeleaza pe telefonul mobil, de exemplu.

Tehnologia care sta in spatele display-ului care isi modifica setarile de claritate este destul de complicata. Practic, se foloseste de „pacalirea” creierului uman pentru a percepe imagini clare, cu ajutorul unui filtru amplasat in fata monitorului si care altereaza imaginea in functie de dioptriile utilizatorului.

Daca vreti, tehnologia inverseaza practic procesul tehnologic pe care se bazeaza camera Lytro (light field si after focus) si induce in procesul de perceptie a imaginii anticiparea distorsiunilor de imagine.

Cercetatorii de la MIT, care au dezvoltat tehnologia, spun ca ea va fi pretabila display-urilor de dimensiuni diferite, de la cele care doteaza smartphone-urile si pana la cele cu care sunt utilate laptopuri si monitoarele PC de dimensiuni mai mari.

Profesorul Ramesh Raskar, seful echipei MIT care se ocupa de proiect, afirma ca testele realizate pana acum au implicat folosirea unui iPod Touch cu display ce ofera ofera 326 ppi, iar daca densitatea de pixeli per inch a display-urilor este mai mare exista chiar posibilitatea ca ecranul special proiectat la MIT sa poata fi utilizat simultan si de doua persoane cu probleme de vedere. Perfectionarea tehnologiei si intrarea ei in productie ar putea avea loc in „cativa ani” dupa cum sustine reprezentantul MIT.





Adauga un comentariu