Sanatate

În ce parte e ficatul: Localizare și cauzele durerii de ficat

Publicat: 24 sept. 2021
localizarea ficatului
Ficatul are patru funcții: metabolică, secretorie, imunizantă și excretorie.

Ficatul este un organ, parte a aparatului digestiv, care are numeroase funcții în organismul uman, în special în metabolism. Cu toate acestea, unele persoane nu știu în ce parte e ficatul.

Ficatul este unul dintre organele cele mai solicitate din corpul uman. De aceea, se întâmplă să apară, de multe ori, dureri în partea dreaptă, acolo unde ficatul se află. Acestea pot fi primele semne ale unei boli grave, fapt ce necesită un consult la medic. De precizat este că ficatul nu doare, iar despre acest lucru vom vorbi în rândurile care urmează.

În ce parte e ficatul: Răspunsul este simplu

Ficatul se află în partea dreapta sus a abdomenului. El are roluri extrem de importante în organism: detoxifică, sintetizează proteine și produce substanțe de care are nevoie digestia. Pacienții care prezintă insuficiență hepatică pot supraviețui doar cu ajutorul unor tehnici de dializă hepatică, dar pe termen scurt.

Ficatul este organul răspunzător de producerea bilei, o substanță alcalină de care este nevoie pentru digestia grăsimilor. Vezica biliară sau fierea, care este acoperită de ficat, are sarcina de a stoca bila, până când aceasta este necesară.

Unde se află ficatul și de ce doare?

Așa cum am precizat la începutul acestui articol, ficatul nu doare. Disconfortul resimțit în partea dreaptă poate proveni dintr-o problemă a intestinului subțire sau a pancreasului. De aceea, persoana care acuză dureri în acea zonă, trebuie să fie consultată de un medic specialist și să nu se trateze singur.

Dacă durerea apare pe părțile laterale ale abdomenului, atunci înseamnă că este vorba despre o problemă a colonului. De asemenea, se poate pune problema de hernii, eventrații sau zona zoster. Specialiștii spun că există posibilitatea ca problema să nu fie în acea zonă, ci să iradieze de la un alt organ. Astfel, se recomandă ecografia, endoscopia, colonoscopia sau testele de sânge pentru a se pune un diagnostic precis.

Dacă vă doare în partea dreaptă, sub coaste, trebuie să faceți diferența dintre afecțiunile ficatului și cele ale vezicii biliare. Ficatul, organ parenchimatos, generează o durere surdă, difuză, de intensitate medie sau chiar redusă. Ea poate fi provocată de creșterea în volum a ficatului, care aplică presiune asupra capsulei care îl îmbracă (capsula Glisson).

În schimb, patologiile vezicii biliare, organ cavitar, se prezintă printr-o durere puternică, în valuri, care se manifestă ca niște crampe.

Chiar dacă ficatul nu doare, el poate crea neplăceri când problema devine una serioasă. Acest lucru se întâmplă când pacientul suferă de hepatită cronică sau ciroză hepatică. În acest caz, este indicată vizita, de urgență, la un medic specialist.

Care sunt funcțiile ficatului

Ficatul are patru funcții: metabolică, secretorie, imunizantă și excretorie. Funcția metabolică presupune că ficatul participă în metabolismul glucidelor și proteinelor. De asemenea, se ocupă și de sinteza unor elemente ale sângelui, precum albuminele, globulinele, și antitrombina. Ficatul are funcția secretorie, deoarece se ocupă de producerea bilei.

Funcția imunizantă se referă la neutralizarea corpurilor externe din organism, în special a toxinelor, care joacă un rol important în imunitatea corpului. Funcția excretorie presupune descompunerea hemoglobinei.

Ficatul, ca și alte organe ale corpului uman, are capacitatea de a se regenera. Cu toate acestea, regenerarea are limite, iar dacă o zonă distrusă se reface, nu va funcționa la fel ca un ficat normal. Cu alte cuvinte, vindecarea are loc, dar organul afectat rămâne cu sechele.





Comentarii
Adauga un comentariu