News Flash:

In conturile RATP intra 15 milioane Euro

11 Septembrie 2007
1057 Vizualizari | 1 Comentarii
In cadrul sedintei Consiliului Local de ieri, a fost aprobat acordul de garantare intre Primaria municipiul Iasi si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), in vederea obtinerii creditului in valoare de 15 milioane Euro pentru reabilitarea liniilor de tramvai din municipiul Iasi. Primaria s-a obligat astfel ca lucrarile pentru refacerea celor 16,4 kilometri de linii de tramvai sa fie realizate la timp, adica intr-un an si jumatate. In plus, imprumutul este garantat si cu suma de o suta milioane lei (10.000 RON). La licitatia pentru reabilitarea a 16 kilometri de cale de rulare a tramvaielor, care a avut loc vineri la primarie, s-au prezentat cinci firme. Dintre acestea, Martin Ros si Alpine Mayreder, ambele din Austria, Colas Rail din Franta prin subcontractanta Constructii Feroviare Iasi Grup Colas SA si Swietelsky din Germania in asociere cu Retrom SA din Pascani si Euroconstruct Trading `98 SRL din Bucuresti au avut actele in regula, in timp ce firma Themeli UTH din Grecia a fost descalificata.

"Au participat cinci firme dintre cele 17 care au cumparat documentatia. Dintre acestea, o singura firma, din Grecia, nu a depus formular de oferta, motiv pentru care a fost descalificata. Ofertele depuse de firme variaza intre 17 si 24 milioane Euro, fara TVA. Atat echipa de consultanti care s-a prezentat vineri la Iasi, formata din consultanti de la firma Systra din Franta in asociere cu SC Metroul SA din Bucuresti, cat si echipa din comisia de licitatie vor analiza valoarea ofertelor", a declarat Mihai Chirica, director tehnic al primariei. Acesta a precizat ca, dupa finalizarea licitatiei, bugetul pentru acest obiectiv va fi suplimentat intrucat prevederea bugetara era doar de 15 milioane Euro. Durata medie de realizare a obiectivului propusa de catre firme este de un an si jumatate. Firma castigatoare va reabilita sinele de tramvai din zona Moara de Foc - Gara, Targu Cucu - Hotel Europa, Gara - Podul de Piatra, Pasajul Alexandru cel Bun - Podul de Piatra, Piata Chirila - Doi Baieti, Elena Doamna - Palat, Gara - Arcu - Bacinschi - Silvestru si pe strada Petru Rares, pana la Hotelul Continental si Filarmonica.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #18596
poate vedem si noi lucrari mai de calitate
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1212 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019532 (s)

loading...