News Flash:

In gluma despre Liviu Dragnea. Sau serios?

14 Noiembrie 2017
493 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Rosca Stanescu

In 2013, dosarul Tel Drum a fost inchis din lipsa unor probe  conform carora s-ar fi savarsit infractiuni. 2013 a fost anul cu pomana porcului. Animalul fiind jertfit pe altarul T14 apartinand SRI. Poate in semn de multumire din partea lui Liviu Dragnea. De atunci, povestea cu soriciul consumat impreuna de sefii SRI, de Laura Codruta Kovesi si lideri ai PSD, Ponta, Dragnea si Dancu se pare ca nu a mai fost reeditata. Poate tocmai de aceea, dosarul Tel drum a fost redeschis.

In acest sens, daca ar fi sa continuam gluma, ne-am astepta ca domnul Eduard Hellvig sa fie rugat frumos ca in curand, in luna decembrie, sa le puna la dispozitie celor care se pregatesc de pomana porcului esplanada de la T14, in vederea unei eventuale reconcilieri. Nu de alta dar ieri avocatul Gheorghe Piperea, din postura de consilier al premierului Mihai Tudose – a fost dat afara tot ieri – i-a cerut demisia lui Dragnea sub motivul ca din vina lui a scazut valoarea leului si a crescut indicele ROBOR. Logic, daca Dragnea nu demisioneaza din ambele functii detinute, nu mai exista decat o singur solutie pentru un control al leului si al dobanzilor. Impacarea partilor.

Dar toata aceasta gluma amara are si o dimensiune cat se poate de dramatica. De mai mult timp am estimat ca altitudinea si intensitatea la care a ajuns conflictul dintre PSD plus ALDE si sefa DNA, doamna Laura Codruta Kovesi anunta un final de-a dreptul mortal. Fie Laura Codruta Kovesi, fie Liviu Dragnea, la capatul bataliei, va iesi din arena cu picioarele inainte. In postura de cadavru politic sau de cadavru profesional. Sunt voci, care sustin ca doamna Kovesi ar fi trebuit de mult sa demisioneze. Daca nu a facut-o pana acum, mai este timp. Pentru a feri institutia de o furtuna devastatoare. Si de un cutremur la capatul caruia DNA va trebui restructurata din temelii. Sunt alte voci, inclusiv din interiorul majoritatii parlamentare, care sustin ca domnul Dragea ar trebui sa demisioneze. Fie din functia de presedinte al PSD, fie din cea de presedinte al Camerei Deputatilor. Sau chiar din amandoua. Doamna Kovesi pana la urma nu a demisionat. Desi, cu mai multa vreme in urma, a luat o decizie in acest sens. A fost sfatuita sa mai ramana in teren. Tocmai pentru a juca aceasta finala cu Liviu Dragnea. Un abandon l-ar fi facut invingator fara o lupta finala. Acum, presiunea in acest sens este pusa pe Dragnea.

Trebuie sau nu tebuie Dragnea sa demisioneze de la conducerea Camerei Deputatilor? Raspunsul la aceasta intrebare presupune analiza argumentelor pro si contra. O demisie ar avea avantajul ca lasa majoritatea parlamentara cu mainile mult mai libere in executarea sarcinii majore pe care si-a asumat-o. Parcursul proiectelor vizand reformarea Justitiei ar fi mult mai usor in masura in care senatorii si deputatii majoritatii nu vor putea fi acuzati de opozitia parlametara si de opozitia din strada ca intreg efortul lor este dedicat scoaterii basma curata a liderului acestei majoritati. Numai ca asta presupune aproape automat si abandonarea de catre Liviu Dragnea a conducerii PSD. Degeaba pleaca de la sefia Camerei Deputatilor dar nu si de a sefia celui mai mare partid. Se va spune ca dirijeaza deciziile din Parlament de la distanta, din bulevardul Kiseleff. Iar atacurile pe aceasta tema nu se vor diminua ci, dimpotriva, se vor intensifica. Exista si un principiu moral invocat de adversarii lui Liviu Dragnea, cei din afara si cei din interiorul PSD. Si anume ca, daca esti om politic, prezumtia de nevinovatie nu mai e aplicabila. Dimpotriva. Orice ancheta declansata de DNA ar trebui, spun adeptii acestei teorii, in frunte cu presedintele Klaus Iohannis, sa conduca la eliminarea ta automata din jocul poltic. Exista insa si o alta tabara, cea a votantilor PSD si ALDE, care are adepti si in electoratul PNL, aripa traditionala, pentru care prezumtia de nevinovatie este absoluta si se aplica in cazul oricarui cetatean, indiferent de pozitia pe care o ocupa in societate. Pentru acestia, o demisie sau alta a lui Liviu Dragnea ar insemna pur si simplu abandonarea luptei si jertfirea unui principiu universal.

Asadar, parerile si pozitiile pro sau contra unor demisii sunt divergente. In aceste conditii, ce ar trebui sa faca Liviu Dragnea?

Daca demisioneaza, lucrurile sunt clare. Lupta in plan personal este pierduta. Chiar admitand ca, in final, cu sau fara sacrificarea unui nou exemplar din ferma de la Tel Drum, Liviu Dragnea ar castiga batalia cu DNA-ul, fiind din nou declarat nevinovat, fara a mai fi nevoie de un rechizitoriu si un proces, asa cum s-a intamplat in 2013. O demisie care cu necesitate o va determina si pe cealalta va isemna insa si abandonarea oricaror eforturi in vederea rescrierii unor articole din Legile Justitiei. Ceea ce ar atrage firese mania electoratului PSD plus ALDE. Si ar putea avea drept consecinta pierderea guvernarii. Nemaivorbind despre succesorul lui Dragnea. care nu ar putea fi altul, in actuala conjunctura, decat  premierul Tudose, care, la fel ca si Klaus Iohannis, a utilizat cu obstinatie retorica ”penalilor”.

Dar daca  Liviu Dragnea nu abandoneaza lupta? In acest scenariu, el nu mai poate juca sub nicio forma rolul pe care l-a jucat pana acum. Cel de duplicitar. Cel de om al unui aparent echilibru. Dimpotriva. Liviu Dragnea ar trebui pentru aceasta repriza finala a confruntarii sa-si imbrace uniforma de razboinic. Daca are asa ceva. Si sa se puna efectiv in fruntea sustinatorilor sai. El nu mai poate ramane ca altadata undeva in urma, dirijand ostilitatile din umbra.

In acest al doilea scenariu, am putea vedea un alt fel de Liviu Dragnea. Cel pe care, instinctiv, l-au ales in fruntea partidului 500.000 de pesedisti.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

tel drum sri psd ponta dragnea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1367 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015703 (s)