Economic Local

În Iași au fost înregistrate doar 3 depășiri ale PM10, la stațiile de monitorizare a calității aerului deținute de Agenția pentru Protecția Mediului

Publicat: 17 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
În Iași au fost înregistrate doar 3 depășiri ale PM10 la stațiile de monitorizare a calității aerului deținute de Agenția pentru Protecția Mediului
Stația de monitorizare a calității aerului din zona Podu de Piatră unde au fost înregistrate 3 depășiri ale indicatorului PM10

Poluarea la Iași a scăzut în luna septembrie 2020, fiind înregistrate doar 3 depășiri ale PM10, potrivit datelor furnizate de stațiile de monitorizare a calității aerului, deținute de Agenția pentru Protecția Mediului (APM). Pentru factorul de mediu aer s-au înregistrat doar 3 depășiri, la indicatorul particule în suspensie PM10 determinat gravimetric. În Iași sunt instalate 6 stații de monitorizare a calității aerului, 3 în municipiu și alte 3 în județul Iași

Potrivit datelor furnizate de APM în luna septembrie 2020, poluarea la Iași a scăzut. În luna septembrie 2020, pentru indicatorul particule în suspensie PM10 determinat gravimetric s-au înregistrat doar 3 depășiri ale valorii limită zilnice de 50 µg/m3 pentru protecția sănătății umane (53,99 µg/m3, față de 50 µg/m3 valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane). Depășirile au avut loc la stația din Podu de Piatră, corelată cu condițiile meteo nefavorabile dispersiei poluanților (inversiune termică și calm atmosferic). Posibilele cauze ale depășirilor sunt traficul auto, alte surse locale corelate cu condițiile meteo nefavorabile dispersiei poluanților (inversiune termică și calm atmosferic).

În anul 2020 nu a fost înregistrat numărul maxim de depășiri ale PM10, așa cum s-a întâmplat în anul 2019

Pentru determinarea particulelor în suspensie PM10 se aplică două metode, respectiv metoda automată (nefelometrie) și metoda gravimetrică, care de altfel este metoda de referință. Măsurările automate (prin metoda nefelometrică) au scop informativ, iar depășirile înregistrate pot fi confirmate/infirmate ulterior de rezultatul analizei prin metoda de referință gravimetrică. Concentrațiile de particule în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită zilnică, determinată gravimetric, (50 µg/m3), care nu trebuie depășită mai mult de 35 ori/an și valoarea limită anuală (40 µg/m3).

Traficul redus din ultima perioadă este unul dintre factorii care au contribuit la scăderea poluării din Iași

Specialiștii din cadrul APM Iași susțin că Iașul este mai puțin poluat datorită măsurilor luate și de autoritățile din Iași. Pentru a evita noi depășiri ale valorii limită zilnice la indicatorul PM 10 și pentru a asigura o calitate corespunzătoare a aerului în scopul protejării sănătății populației, trebuie redus traficul, să se efectueze salubrizarea stradală, reparare/modernizare infrastructură rutieră, producerea energiei electrice/termice să fie redusă, dar și să scadă numărul de șantiere din Iași. De asemenea, măsurile cuprinse în Planul de Calitate a Aerului în Municipiul Iași pentru PM 10 și în Planul de Menținere a Calității Aerului în județ trebuie respectate.

Amenzi de 160.500 de lei aplicate de Garda de Mediu Iași operatorilor economici în anul 2020

În urma verificărilor efectuate de Garda de Mediu Iași au fost identificate neconformități care au constat în lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activități desfășurate, nerespectarea obligațiilor privind protecția atmosferei, lipsa măsurilor de salubrizare, gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, arderea vegetației uscate, a stufului sau a tufărișurilor fără acceptul autorității pentru protecția mediului. Pentru neconformitățile constatate de comisarii de mediu din Iași au fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale în valoare de 800.500 de lei. Dintre acestea 100.500 de lei au fost amenzi aplicate pentru poluare.

Adauga un comentariu