BZI LIVE

LIVE VIDEO – În lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE este invitată o doamnă a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Pușa Darie! Aceasta este laureat al Premiilor UNITER 2020 – FOTO

Publicat: 29 sept. 2020

În lumina reflectoarelor Studioului BZI LIVE este invitată, miercuri, 30 septembrie 2020, de la ora 15.00 o doamnă a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Pușa Darie! Aceasta este laureat a Premiilor UNITER 2020. Alături de domnia sa se va dialoga despre teatru, cariera acesteia, pasiune şi inspiraţie!

Pusă Darie a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru Mama din spectacolul „Dansul Delhi” de Ivan Vîrîpaev, regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, la cea de-a 28-a gală a premiilor Uniunii Teatrale din România care se desfăşoară la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu” Craiova.

Actorul Marcel Iureş, fondatorul Teatrului Act, a înmânat premiul

Pentru acest premiu, au mai fost nominalizate actriţele Elena Popa, pentru rolurile din spectacolul „Dragonul de aur” de Roland Schimmelfenning, regia Catinca Drăgănescu la Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe; Alina Rotaru, pentru rolul Madame de Tourvel din spectacolul „Legături primejdioase” de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu la Teatrul Mic Bucureşti.

Juriul final al Galei format din Radu Apostol (regizor), Cosmin Ardeleanu (scenograf), Doru Mareş (critic de teatru), Crina Mureşan (actriţă), Cristina Rusiecki (critic de teatru) va decide câştigătorii celor 11 categorii de premii. La Gală va fi prezent şi juriul de nominalizări, format din Călin Ciobotari, Ludmila Patlanjoglu şi Maria Zărnescu.

Ceremonia acordării Premiilor UNITER poate fi urmărită pe TVR1, Radio România Cultural şi online pe www.tvr.ro, www.uniter.ro şi preluat de pagina de Facebook a UNITER.

Evenimentul marchează 30 de ani de la înfiinţarea UNITER şi 170 de ani de la înfiinţarea teatrului craiovean „Marin Sorescu”.

Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotianul.bzi. Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.





Adauga un comentariu