National

In luna august a scazut salariul mediu net

Publicat: 07 oct. 2015
1

Salariul mediu net a scazut in august cu 1,9% (36 lei) fata de iulie, la 1.813 lei, in timp ce castigul salarial mediu brut s-a situat la 2.515 lei, cel mai mult castigand persoanele care lucreaza in extractia petrolului brut si a gazelor naturale, cu 4.781 lei net, iar cel mai putin la hoteluri. Salariile nete au scazut in august in majoritatea activitatilor din sectorul economic, pe fondul acordarii in iulie de premii ocazionale, sume din profitul net si alte fonduri, scaderea fiind determinata si de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici (functie de contracte ori ca urmare a concediilor de odihna cand nu se acorda tichete de masa si alte drepturi salariale) ori de angajarea de salariati cu castiguri salariale mici, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica.
  
Vezi si FSLI: Avem o programa neatractiva. Elevii invata lucruri prea multe pe care le uita intr-o

Cel mai mult s-au redus salariile din fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor cu 12,6%, respectiv cu 11,8% in fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice. Totodata, au scazut cu 6%-9% salariile nete din fabricarea produselor textile, alte activitati extractive, depozitare si activitati auxiliare pentru transport, repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor, alte activitati industriale n.c.a., captarea, tratarea si distributia apei. Scaderi cuprinse intre 4,5% si 5,5% au fost consemnate in fabricarea echipamentelor electrice, activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale), colectarea si epurarea apelor uzate, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii), tabacirea si finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea blanurilor), fabricarea altor mijloace de transport.
  
Vezi si  STUDIU: Din cei 7.400 de detinuti ai penitenciarelor din Romania, doar o treime

Pe de alta parte, cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net au fost in extractia carbunelui superior si inferior cu 7,6%, respectiv cu 4,6% in extractia minereurilor metalifere. In activitati de editare, transporturi pe apa, activitati de spectacole, culturale si recreative, activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport au fost consemnate cresteri salariale intre 1,5% si 3,5%. In sectorul bugetar s-au inregistrat usoare cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta, in administratie publica cu 0,5%, iar in invatamant, sanatate si asistenta sociala cu 0,3%. Comparativ cu luna august a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,7%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 109,8%. Comparativ cu iulie, indicele s-a plasat la 98,6%, iar fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 138,1%, cu 2 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in iulie.





Adauga un comentariu