Actualitate

În Marea Neagră, zeci de nave așteaptă de zile întregi să intre pe canalul Sulina

Publicat: 24 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
În Marea Neagră zeci de nave așteaptă de zile întregi să intre pe canalul Sulina
Zeci de nave așteaptă de zile întregi să intre pe canalul Sulina

Zeci de nave aşteaptă în Marea Neagră să poată intra pe canalul Sulina. Din cauza capacităţii insuficiente de operare din porturile dunărene în raport cu cererea navelor maritime, echipajele mai multor nave aflate în aşteptare de zile întregi se confruntă deja cu probleme legate de lipsa proviziilor.

zeci de nave canalul Sulina, apus pe canalul Sulina
Până la data de 7 mai cel mai lung timp de aşteptare a unei nave în Marea Neagră a fost de 12 zile

Zeci de nave așteaptă de zile întregi să intre pe canalul Sulina

Văzând acele zeci de nave ce aşteaptă în Marea Neagră să poată intra pe canalul Sulina, unii locuitori ai oraşului compară situația din port cu cea din anii 1980, când a început să funcţioneze prima întreprindere de comerţ exterior din lagărul comunist, actuala regie Administraţia Zonei Libere (AZL), aflată în subordinea Consiliului Judeţean Tulcea.

Potrivit directoarei Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) Galaţi, Angela Ivan, instituția deţine 36 de piloţi, iar până la data de 7 mai cel mai lung timp de aşteptare a unei nave în Marea Neagră a fost de 12 zile.

În momentul de faţă, la bara Sulina, unele nave aşteaptă să intre pe şenalul navigabil aproape două săptămâni.

„Am aşteptat 13 zile în mare. Proviziile de apă şi alimente s-au terminat şi a fost foarte greu pentru noi, echipajul. Sunt de 35 de ani pe mare şi s-a mai întâmplat asta, dar pe Sulina este pentru prima dată”, a declarat Ali T., şeful ofiţerilor de pe nava Barlas, aflată sâmbătă, 21 mai, în Portul Sulina.

Administraţia Fluvială Dunărea de Jos Galaţi

Pentru unii locuitori ai oraşului Sulina, situaţia din ultima lună este similară cu cea din anii 1980, perioadă în care se derula proiectul de dezvoltare a Portului liber Sulina.

„Această fluctuaţie de nave a mai fost în anii 1980, când se făceau exporturi masive. (…) Atunci AZL mergea la capacitate maximă şi era un flux continuu de tranzitare. Aglomerări de nave mai erau când era furtună şi nu se putea intra în port. Dar să stea 100 de nave două săptămâni în Marea Neagră nu s-a mai întâmplat”, a afirmat Ştefan Ivanov, din Sulina.

Administraţia Fluvială Dunărea de Jos Galaţi este instituţia responsabilă de asigurare a condiţiilor de navigaţie pe Dunărea maritimă şi fluvială prin dragaje de întreţinere, măsurători topohidrografice şi efectuarea pilotajului navelor maritime pe Dunăre, între rada Sulina şi Brăila.

Instituţia deţine 36 de piloţi care însoţesc navele maritime de la 10 ore până la 16 ore, în funcţie de operaţiunile din porturi, procedura de pilotaj fiind instituită de Comisiunea Europeană a Dunării în anul 1857, pentru a evita blocarea şenalului navigabil.

În contextul războiului din Ucraina, menționăm de asemenea că Rusia pare să fi pus stăpânire pe apele teritoriale ucrainene și acum controlează zona estică a Mării Negre. Se pare că marina rusă nu permite nici accesul în porturile ucrainene, dar totodată nu acceptă ca nici o navă comercială să iasă din zona supusă blocadei. Ba mai mult, gradul de alertă a crescut după ce tiruri ale forțelor ruse au lovit trei nave comerciale sub pavilion panamez.

„Știm că am avut trei nave care au fost atacate de rachete rusești, dar tot echipajul este în siguranță, am avut pagube materiale”, a declarat Noriel Arauz.

A;adar, reiterăm faptul că în Marea Neagră, zeci de nave așteaptă de zile întregi să intre pe canalul Sulina.

Adauga un comentariu