News Flash:

In sfarsit, o institutie are sediul regional la Iasi

17 Septembrie 2010
870 Vizualizari | 0 Comentarii
Oficiul Teritorial al Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Cooperatie (OTIMMC) Iasi a absorbit institutia similara din Bacau. In urma publicarii in Monitorul Oficial a Hotararii de Guvern 854/2010, privind functionarea Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, OTIMMC Iasi a devenit regional, pe toata zona de dezvoltare de Nord-Est a Romaniei, preluand 12 angajati ai fostului oficiu bacauan. "Masura este relativ buna, pentru ca proiectele vor fi altfel gestionate, fiind vorba de o regionala. Judetul Iasi este considerat un pol de crestere, asa ca este foarte bine ca sediul ramane aici. Aproximativ 90 la suta din Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei este sustinut prin activitatea IMM-urilor, aceasta fiind una foarte dinamica. Sunt convins ca va exista o mai buna colaborare intre judetele coordonate printr-o singura regionala. Pentru ocuparea unei functii de conducere in cadrul viitoarei regionale, va fi organizat un concurs", a explicat Emil Popa, directorul OTIMMC Iasi. In afara de regionala ieseana, la nivel national mai exista alte sase astfel de oficii, in: Brasov, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Ploiesti si Timisoara. Institutia ieseana va organiza, in urmatoarea perioada, un curs gratuit de initiere pentru tinerii interesati de aplicarea proiectelor pentru atragerea fondurilor europene in cadrul micro-intreprinderilor, atat in domeniul urban, cat si in cel rural. "Persoanele cu varsta de pana la 35 ani vor putea participa la seminarii timp de o saptamana, perioada in care vor invata cum trebuie conceput un plan de afaceri, urmand ca, in alte doua saptamani, tinerii sa beneficieze de consultanta din partea specialistilor pentru directionarea catre agentiile responsabile de finantarile europene. La finalul cursurilor, iesenii vor putea pune in aplicare zece proiecte, a caror confidentialitate va fi pastrata", a completat Emil Popa.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3499 (s) | 22 queries | Mysql time :0.200579 (s)