News Flash:

In slujba mortii

4 Iunie 2001
755 Vizualizari | 0 Comentarii
•De cativa ani, un tanar isi castiga existenta disecand cadavre •Pe Cristi Popa, omul care traieste printre morti, nimic nu-l mai impresioneaza

Sacralitatea mortii isi pierde rezonantele sale mistice si religioase, cel mai adesea, intr-o morga. Aici ea nu mai are nimic solemn Si insasi sensul i se pierde in locul in care, cadavrele despuiate, intinse aiurea pe jos sau pe mesele de piatra, nu mai au nimic uman; niste papusi de ceara care nu amintesc cu nici un chip, oricat efort ai face, de oamenii care au fost vii odata, au plans, au ras si au crezut, poate, ca clipa mortii este prea departe de ei. Fetele mortilor nu mai exprima acum nimic, nici macar nu mai au acea aura care le da o oarecare frumusete, atunci cand sunt intinse pe catafalc, intr-o biserica. Sunt diforme, aspre, impietrite si moartea este suprinsa in cea mai jalnica ipostaza a sa.
Cuvantul "morga", asociat de obicei cu imaginile din filmele horror, cu cadavre ambulante, mumii si vampiri, are o proiectie aproape fantastica in imaginatia celor care il pronunta. Ca sa pasesti pe "taramul mortii" iti trebuie insa un mare curaj. Firile slabe, cu siguranta nu vor intra, nici macar pentru a-si potoli curiozitatea, intr-un astfel de loc. Morga de la Spitalul "Sf. Spiridon" are o corespondenta afectiva socanta. Realitatea este aici copia fidela a imaginatiei. Iarna, inghitita in noianul alb, cladirea zace ca o pata lipicioasa de ulei, complotand parca, in nemiscare, revolta mortilor. Vara, cladirea isi arunca respiratia fetida a mortii dincolo de strada. Lugubra, galbena si ea ca un mort, de parca s-ar fi produs o simbioza ciudata intre ziduri si corpurile inerte, morga se sufoca exaland prin usile deschise o olfactie putrefacta. La etaj, locul in care nu se vede niciodata chipul vreunui om, pare ca se intampla lucruri stranii, macabre. In lumina incandescenta a zilei, de dupa ferestrele fumurii, ti se pare ca zaresti umbre fantomatice desirandu-se pe langa pereti.

Morga, a doua casa

Cristi Popa, un tanar de 33 de ani, este autopsier la morga de cativa ani. Dupa ce a terminat liceul, Cristi a fost fotograf amator. Ne destainuie ca ii place foarte mult arta fotografica, dar, din pacate, nu prea se castiga mare lucru. Mergea pe la petreceri, nunti, cununii, botezuri. In ultimul timp, insa, locul fotografiei a fost luat de imaginea video, si afacerea nu prea a mai mers. "Imi doream foarte mult sa am un laborator foto, dar nu am reusi niciodata sa strang bani pentru a-mi amenaja si utila unul. Este foarte scump. A trebuit sa fac ceva. Am familie - sotie si doi copii - si bani in casa nu prea erau. Am venit aici pentru ca aveam niste prieteni care lucrau. Stiind ca nu am de lucru, mi-au facut propunerea de a lucra in morga. M-au asigurat ca nu va fi asa de greu si ca ma voi acomoda repede. Asa a si fost. Prima data mi-a fost, intr-adevar, tare greu. Mi-a venit rau de la mirosul de putrefactie. Mai fusesem eu pe la morga, dar nu mi-am inchipuit niciodata ca voi taia un cadavru. Ca sa traiesti, trebuie sa inveti sa faci de toate, chiar daca uneori se intampla sa practici o meserie care nu e nici pe departe frumoasa. Cui ii place sa stea toata ziua printre cadavre, si sa le scoata tot ce au inauntru? M-am obisnuit destul de usor. Am facut si cursuri de specializare la Bucuresti si nu mai am nici un fel de probleme cu adaptarea", povesteste Cristi.
In pofida muncii pe care o presteaza, tanarul autopsier este un om fericit. Atat cat poate fi de fericit un om simplu. Se confrunta cu aceleasi probleme dar mediul in care isi petrece o mare parte a timpului l-a intarit oarecum. "Intr-un fel, cred ca munca aceasta si faptul ca petrec atat de mult timp in xcompaniax mortilor m-au facut mai puternic. Sau, poate, mai putin sensibil in confruntarea cu problemele si cu necazurile de zi cu zi. Cred ca nimic nu ma poate impresiona acum", spune Cristi.

Sute de cadavre au trecut prin mainile lui Cristi

De obicei, oamenii se gandesc la un autopsier ca la un casap fara mila, fara sensibilitate, un om care iti starneste groaza numai cand il privesti. La vederea omului care tocmai a disecat un cadavru, cu halatul alb murdar de sange, si cu o unealta taioasa in mana, prima impresia pare a se confirma. Cristi nu s-a cramponat niciodata de aceste impresii. Nu este complexat de ceea ce face pentru ca principiul sau este ca cineva trebuie sa o faca si pe asta. "Imi imaginez cateodata reactia oamenilor pe langa care trec pe strada, a celor pe care ii ating prin tramvaie sau oriunde, in treacat, daca ar sti cu ce ma ocup. Multi cred ca s-ar stramba de groaza. Nu ma deranjeaza acest aspect. Cred ca este o reactie fireasca. Uneori, simt cum mirosul de cadavre mi-a intrat pana si in piele, desi ne dezinfectam si ne spalam de cateva zeci de ori pe zi. Unii care stau mai aproape de mine prin tramvaie simt mirosul dubios si, daca ar sti a ce miroase, cred ca ar lua-o la fuga. Asta e. Avem aici haine de schimb, dar este un miros extrem de persistent. De cand sunt aici, cred ca am disecat cateva sute de cadavre. Sunt zile cand este adus doar un decedat si zile pline, cand trebuie sa autopsiem patru sau cinci. Este adevarat ca aceasta munca te solicita foarte mult psihic. Iti trebuie o fire tare. Oamenii gandesc despre noi ca suntem niste sadici fara mila, dar nu este asa. Suntem oameni normali, fara nici un fel de probleme de ordin psihic -- in sensul ca munca pe care o facem nu ne afecteaza mintea, cum cred unii. Si noi ne confruntam cu aceleasi probleme obisnuite. Toti de aici avem familii, sotii, copii. Serviciul e serviciu si casa, casa. Nu vorbesc niciodata in familie despre ce fac la serviciu. Nici nu am voie. Acum, sotia s-a obisnuit si ea cu ceea ce fac, dar, la inceput, nu a fost de acord nici in ruptul capului sa ma angajez ca autopsier. Acum, chiar daca mi s-ar oferi un alt loc de munca, poate mai bine platit, tot nu as pleca de aici. M-am obisnuit si cu colectivul si cred ca este o munca destul de interesanta".

Autopsierului nu-i plac glumele macabre si filmele horror

Se spune ca afinitatea omului pentru munca pe care o face are o influenta mare asupra psihicului acestuia. Oamenii care ajung sa profeseze meseria pe care si-o doresc au o viata psihica mult mai sanatoasa, iar personalitatea, in acest caz, are o evolutie mult mai armonioasa. Defectul profesional al unui autopsier este, cu siguranta, scepticismul. Obisnuit cu mirosul mortii, cu fetele impietrite ale cadavrelor, el percepe moartea ca pe o degradare a umanului. Un cadavru pe masa de disectie devine doar un obiect al muncii. "Sunt aduse deseori cadavre de avortoni, care abia de au forma umana, cadavre pline de viermi, desfigurate, cu carnea putrezita si imaginea lor nu mai este cea a unor oameni. Parca nimic nu aminteste de faptul ca si ei au fost vii. Foarte multi oameni fara locuinte, care traiesc pe strada, mor pe strada si sunt adusi aici. Mai sunt batrani care locuiesc singuri si stau morti in casa luni de zile, pana cand mirosul de cadavru ii scoate din casa pe vecini. M-am obisnuit cu toate. Multi gandesc ca autopsierilor le plac glumele macabre sau filmele de groaza. Nu este asa. Mie, cel putin, nu-mi plac deloc. Si asta nu din cauza profesiei. Pur si simplu, mi se par niste lucruri care speculeaza frica si tendintele cele mai ascunse ale oamenilor. Mai este si placerea de a trai senzatii tari. Eu traiesc senzatii tari in fiecare zi, dar la un nivel de perceptie mult mai scazut, din cauza rutinei", mai spune Cristi.
Intrebat daca el crede in Dumnezeu, raspunde firesc ca da. Nu crede insa in viata de dupa moarte. Mai spune ca, chiar daca ar fi nevoit printr-o imprejurare sa doarma in morga, nu i-ar fi frica. "Imi este foarte greu sa cred in viata de dupa moarte. Cand vezi trupurile lipsite de viata si mai ales culoarea aceea de un galben intens, ti se pare ca stai in fata unor papusi de ceara. Oamenii ajung sa fie doar niste papusi de ceara", conchide Cristi.
El spera ca munca va fi mai usoara atunci cand se va construi noua morga. Va fi mai curat si va lucra in conditii mult mai igienice. Grabit, pentru ca pe masa de disectie asteapta un cadavru, striveste mucul tigarii intr-un petec de iarba si se pierde, el insasi ca o naluca, printre nalucile ce par a luneca dincolo de ferestre.
Gina PAVEL
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1493 (s) | 22 queries | Mysql time :0.043173 (s)